Contactati-ne pentru a ocupa unul dintre spatiile de mai sus
Newsletter nr. 3 / 2008

Centura Bucureştiului - încă patru ani până la o schimbare

Zecile de mii de şoferi care circulă zilnic pe centura ocolitoare a Capitalei vor mai avea de îndurat ani buni traficul infernal de pe aceasta, precum şi starea deplorabilă a centurii, al cărei strat rutier e vălurit. Aceasta ca urmare a ritmului lent în care se desfăşoară lucrările, în care sunt efectuate exproprierile de terenuri şi sunt mutate reţele de utilităţi în vederea lărgirii şoselei.

În urma licitaţiilor organizate anul trecut de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) au fost semnate contracte cu trei asociaţii pentru realizarea lucrărilor. Ordinul de începere a fost dat de-abia în luna mai a acestui an, însă constructorii nu au primit şi terenurile libere de sarcini, necesare pentru lărgirea şoselei.

Firmele, care au câştigat licitaţiile pentru execuţia lucrărilor de lărgire şi modernizare a centurii Bucureşti, întâmpină probleme cu terenurile necesare lucrărilor. În timp ce oficiali ai CNADNR susţin că au fost expropriate şi plătite 80% dintre terenurile necesare lărgirii şoselei, constructorii spun că ar fi vorba doar de cel mult 55%. În plus, pentru a putea intra pe amplasament, constructorii trebuie să aibă la dispoziţie porţiuni de cel puţin 500 de metri lungime, în timp ce, în realitate, multe dintre zonele libere au cel mult câteva zeci de metri.

Proiectul, care presupune repararea căii de rulare, dar şi extinderea la patru benzi a centurii, este mai avansat pe sectorul nordic, delimitat de intersecţiile şoselei cu autostrăzile A1 (Bucureşti-Piteşti) şi A2 (Bucureşti-Constanţa), îar în ceea ce priveşte modernizarea centurii sud, aceasta  începe de-abia în 2009.

Anul XIII, nr. 149, iul 2018
 
 
 
Citeste-ne on-line!
 

TRUCK POWER , Iulie 2018
 
Truck Power, Iulie 2018

NEXT AUTO, Iunie 2018
 
NEXT AUTO, Iunie 2018

Supliment M&U, Aprilie 2018
 
Aprilie 2018
 


 
PARTENERI