Contactati-ne pentru a ocupa unul dintre spatiile de mai sus
Newsletter nr. 54 / 2013

Suntem increzatori in evolutia pietei de constructii din Romania

Suntem increzatori in evolutia pietei de constructii din Romania
Skanska este unul dintre cei mai mari dezvoltatori si constructori din lume, avand experienta in constructii, proiecte comerciale si rezidentiale, precum si in parteneriate public-private. Anul trecut Skanska a achizitionat primul sau teren in Bucuresti, in zona Floreasca-Barbu Vacarescu, intrand astfel pe piata imobiliara din Romania. Despre planurile companiei suedeze in Romania am discutat detaliat cu Richard Burleigh – Presedinte Skanska Construction Romania.

Skanska Romania este un dezvoltator modern si inovator, parte a Skanska Commercial Development Europe, ce ofera servicii de dezvoltare si constructii pe piata din Romania.

Masini si Utilaje: Ce a determinat compania Skanska sa intre pe piata din Romania?

Richard Burleigh: Am studiat piata din Romania si suntem increzatori in evolutia sa si potentialul sau pe termen lung. Unul dintre motivele pentru care am ales Romania si, mai exact, Bucuresti, este faptul ca piata se afla in expansiune si Bucuresti este centrul ei. Fiind centrul economic al tarii, a fost normal sa incepem aici, la fel ca si multe alte companii internationale care se indreapta spre Bucuresti datorita potentialului sau ridicat.

Masini si Utilaje: La cat se ridica investitia Skanska in Romania?

Richard Burleigh: Primul nostru proiect in Romania este Green Court Bucuresti, dezvoltat in zona Floreasca - Barbu Vacarescu. Pentru inceput, prima etapa a proiectului a atras investitii de 46 milioane euro. Aceasta va include o cladire de birouri, o parcare subterana pentru primele doua cladiri si o suprafata de inchiriat de 19.500 mp dintr-un total de 52.000 mp.

Masini si Utilaje: Care este potentialul pietei de constructii din Romania?

Richard Burleigh: Romania are o piata tanara si in dezvoltare care are un drum lung de parcurs pana a-si atinge potentialul. Companiile locale si straine de dezvolta si cresc in Romania, astfel creandu-se constant noi nevoi si oportunitati. As putea spune ca este o piata foarte atractiva si va continua sa fie asa si in urmatorii ani datorita oportunitatilor interesante care se ivesc.

Masini si Utilaje: Ce sector de constructii reprezinta cel mai mare interes pentru Skanska?

Richard Burleigh: Suntem prezenti in Romania cu doua din liniile noastre de afaceri: dezvoltare comerciala (birouri) si constructii. Avem know-how-ul, expertiza si o gama larga de solutii inovatoare pentru aceste tipuri de cladiri, prin urmare aici ne concentram interesul. Green Court Bucuresti este prioritatea noastra in acest moment si pot spune ca va fi o cladire de birouri foarte competitiva. Este pre-certificata Leed Gold, o recunoastere a tuturor eforturilor pe care le facem in constructiile verzi, cladirile sustenabile. De exemplu, la Green Court Bucuresti folosim o fatada foarte eficienta din punct de vedere energetica si sistemele de iluminat cu senzori de miscare si lumina zilei. Mai mult decat atat, la Skanska construim spatii personalizate, cu multe facilitati pentru oamenii care lucreaza acolo. Proiectul din Bucuresti ofera parcare subterana, facilitati pentru biciclete incluzand dusuri si vestiare, restaurante, magazine si curte interioara cu wi-fi.

Masini si Utilaje: Considerati ca parteneriatele public-privat reprezinta o oportunitate reala in relansarea sectorului de constructii si implicit a economiei?

Richard Burleigh: Atunci cand Skanska a decis sa intre pe piata din Romania, am luat in considerare dezvoltarea afacerii noastre pentru a include toate liniile de business din portofoliul nostru, unde se regasesc si proiectele de infrastructura si parteneriatele public – privat. Totusi, dorim sa cream in Romania o afacere sustenabila pe termen lung, apoi vom decide momentul oportun pentru a intra si pe aceste segmente, pe baza conditiilor respective.

Masini si Utilaje: Intentionati sa mariti sau sa schimbati flota de utilaje in viitorul apropiat? Care este principalul furnizor de echipamente pentru Skanska si care este motivul alegerii lui?

Richard Burleigh: Pe santierul Green Court Bucuresti lucram cu subcontractori care ofera tot echipamentul si utilajele de constructii necesare.

Masini si Utilaje: Care sunt cele mai importante proiecte pe care le veti realiza in Romania? Dar la nivel european?

Richard Burleigh: In prezent, in Romania ne concentram pe Green Court Bucuresti. Este primul proiect pe care il dezvoltam si construim aici, prin urmare scopul nostru este sa il terminam la timp cu cea mai buna calitate, intr-un mod sigur, consistent cu promisiunile pe care le-am facut. La nivel international compania este cunoscuta pentru cei 125 de ani de experienta in domeniul constructiilor si dezvoltarii de proiecte. Cele mai vizibile proiecte sunt Podul Oresund dintre Suedia si Danemarca, reconstructia nodului de transport de la World Trade Center din New York si cladirea de birouri “Gherkin” Swiss Re din Londra.

Masini si Utilaje: Ce includ planurile de crestere ale companiei Skanska, atat la nivel local cat si mondial?

Richard Burleigh: Pot rezuma raspunsul la aceasta intrebare in 5 cuvinte: Suntem aici ca sa ramanem! Avem planuri pe termen lung pentru piata din Romania si sunt multe proiecte care ne asteapta. Suntem increzatori in succesul nostru aici si in reactiile pozitive pe care le vom primi de la partenerii si clientii nostri. Skanska este cunoscuta pentru prezenta internationala de 125 de ani si am reusit asta prin prezenta, dezvoltare si crestere constante.

Masini si Utilaje: Cat de interesante sunt pentru dvs. pietele emergente din zona constructiilor?

Richard Burleigh: Pietele emergente sunt intr-adevar un punct de interes, dar ele devin un punct de actiune numai dupa ce am facut o analiza amanuntita a fiecarei piete. Decizia de a intra pe o anumita piata intr-un anumit moment depinde de multi factori si o analiza de piata detaliata.

Masini si Utilaje: Cat de pregatita este forta de munca din sectorul constructiilor din Romania, referindu-ne aici atat la management, cat si la muncitori?

Richard Burleigh: Chiar inainte de a incepe sa lucram aici, am intalnit oameni foarte bine pregatiti si cu experienta care acum fac parte din echipa Skanska si reprezinta o fundatie importanta pentru munca noastra. In prezent, pentru proiectul Green Court Bucuresti lucram cu o echipa experimentata formata din profesionisti locali, iar lucrarile inainteaza cu viteza, conform asteptarilor noastre.

Masini si Utilaje: Care sunt asteptarile si planurile Skanska pentru 2014?

Richard Burleigh: 2014 este anul in care am planificat finalizarea primei etape a proiectului Green Court Bucuresti, prin urmare lucram pentru a atinge acest obiectiv. Aceasta este prima faza care va fi livrata din proiectul de 52.000 mp, asa ca avem mult de munca. De asemenea, cautam sa dezvoltam si alte proiecte.


Anul XII, nr. 140, oct 2017
 
 
 
Citeste-ne on-line!
 

Truck Power, Octombrie 2017
 
Truck Power, Octombrie 2017

Trenchless Romania, Mai 2017
 
Trenchless mai 2017

Supliment Carburanti & Lubrifianti, Martie 2017
 
Revista M&U - Supliment Carburanti si Lubrifianti Martie 2017
 
 
 
PARTENERI