Contactati-ne pentru a ocupa unul dintre spatiile de mai sus
Masini si Utilaje nr. 117

Sandvik - Eficienta automatizata

18.12.2015
Sandvik - Eficienta automatizata
Vara aceasta, Sandvik a pus in functiune la Zlatna, pentru beneficiarul Elis Agregate, o moderna statie fixa de concasare. Echipa Masini si Utilaje pentru Constructii s-a deplasat la fata locului pentru a vedea echipamentul la lucru.

Dupa cateva ore bune pe drum, parasim Alba Iulia pentru a lua drumul spre Zlatna, in zona careia se gaseste, "ascunsa" in munti, cariera operata de Elis Agregate si modernul sistem de concasare Sandvik, in fapt motivul calatoriei noastre. Ne asteapta acolo, pentru a ne fi gazde, Ladislau Bende, Project Manager Sandvik si Ioan Tecar, Director de Productie la Elis Agregate, compania beneficiara. Suntem aproape de mijlocul lunii octombrie si, in ciuda previziunilor sumbre ale buletinului meteo, sus in munti este poate ultima zi ca de vara din acest an.     

Statia ocupa o suprafata considerabila si functioneaza la capacitate mare, asa cum o poate face non-stop, indiferent de vremea de afara. Pentru perioadele geroase, concasoarele sunt prevazute cu sistemul de preincalzire, pornind doar dupa ce uleiul a atins o anumita temperatura. Pe timp de vara, la temperaturi de peste 30 de grade, un sistem de ventilare raceste automat uleiul. Exista si un sistem de iluminat pe timp de noapte, astfel ca, atata timp cat se poate face alimentarea cu piatra, Sandvik ne asigura ca statia poate lucra.

Piatra impuscata este transportata cu dumpere din cariera situata in apropiere, pentru a fi basculata intr-un buncar de primire. Sub acesta se gaseste un alimentator cu bare, cu scop dublu - ce ramane pe bare intra in concasorul cu falci, ce trece printre bare cade pe o sita care separa sterilul. In final, ce ramane pe sita cade pe aceeasi banda unde ajunge si materialul care a trecut prin concasorul cu falci.

Initial, se produce o fractie 0/200mm. Sub depozitul tampon exista un tunel echipat cu doua alimentatoare vibrante, care alimenteaza banda ce duce materialul 0/200 in treapta a doua de concasare. Aici gasim un concasor cu con, cu ajutorul caruia se pot scoate deja produse fininite cum ar fi fractii 0/63 sau piatra CFR: 31/50 sau 31/63mm. Din concasorul secundar materialul ajunge sus  pe un ciur cu trei nivele. Refuzul de la acesta merge inapoi in buncarul tampon - si tot aici este separata o fractie 0/4mm, care inca poate fi murdara, caci pe bucatile care intra in concasorul cu falci se poate gasi pamant, in special pe timp ploios, iar intentia este sa nu se infecteze celelalte produse finite.

In cazul in care nu se doreste producerea pietrei CFR, tot materialul intra in treapta a doua de concasare, unde exista doua concasoare cu con, de capacitate mai mica. Din acestea materialul ajunge pe o baterie de ciururi (doua ciururi cu cate doua nivele), unde se produc deja "fractiile nobile", agregatele care intra in betoane, respectiv in asfalt: 0/4 mm, 4/8 mm, 8/16 mm, 16/25 mm. Ciururile  sunt de o generatie noua cu posibilitate de reglare a amplitudinii chiar pana la 13mm, ungere prin balbotare.

Concasoarele au un sistem care produce o supra-presiune in interior, pentru a se evita complet patrunderea prafului in interior. Toate lagaruirile sunt protejate. Fiecare concasor are un senzor de nivel, care regleaza, opreste si reporneste alimentatorul. Atunci cand alimentatorul sta, exista un buncar tampon care preia fluctuatiile de debit, astfel ca banda principala de alimentare a statiei nu se opreste. Cand se opreste statia, atunci se opresc banda de alimentare, concasorul, ciururile si benzile de produse finite, ca peste noapte sa nu ramana material pe statie.

Capacitatea de productie, in cazul produselor nobile, este in jur de 200 de tone pe ora, insa daca se doreste si piatra CFR, aceasta poate ajunge la 250 de tone. Statia primara lucreaza de obicei 8 ore. Intotdeauna exista un depozit tampon intre concasorul primar si secundar/tertial. Astfel, secundarul si tertialul pot lucra 12-16 ore pe zi sau chiar zi lumina, fara sa lucreze partea primara - in special iarna sau noaptea este dificil de adus materialul din cariera cu dumperele.

Proiectul a fost unul "la cheie". Sandvik a realizat inclusiv confectiile metalice, transportoarele cu banda, chiar si partea de software: automatizarea completa a statiei, cu posibilitate de transmitere a datelor la distanta. Astfel, beneficiarul poate urmari, de pe un laptop sau chiar smartphone, fluxul de productie si toate datele - setarile la concasoare, cantitatea produsa etc.

Automatizarea este inevitabila astazi, si implica atat urmarirea eventualelor incidente (daca se opreste o banda pentru ca a fost tras butonul de avarie  este semnalizat in sistem si atunci operatorii pot interveni), cat si a altor parametri, ca gradul de umplere al buncarelor tampon - are grija de statie, nu poti sa-l suprasoliciti, fortezi. Majoritatea interventiilor, cum ar fi reglarea frecventei la alimentatoarele vibrante, se face de la un monitor cu ecran tactil. Dar, in general, totul este astfel reglat (alimentatoarele, concasoarele, ciururile) incat sa mearga continuu, fara opriri. Fiecare concasor cu con are un sistem de reglare automata a fantei, care, pe langa puterea absorbita sau presiunea de ulei din sistem, arata si gradul de uzura al blindajelor. Putem memora mai multe regimuri de lucru in functie de cantiataea fractiilor pe care dorim sa le producem respectiv sa compensam gradul de uzura al blindajelor prin reglarea automata a fantei de evacuare. 

Montajul statiei a inceput in luna aprilie a acestui an si a durat pana la sfarsitul lunii iulie. Statia lucreaza din plin din luna  august, a fost nevoie si de o perioada de probe, reglaje, practic rodajul utilajelor, ca linia de productie sa lucreze la capacitate. Desigur, proiectul a fost gandit mai demult, dupa cum ne confirma Ladislau Bende: "La idee se lucreaza de citiva ani. S-au studiat diverse solutii de amplasare. In cadrul laboratorului de la Sandvik au fost efectuate analize la materialul din cariera, referitoare la diversi parametri - abrazivitate, concasibilitate etc. In urma acestora am putut estima costurile ulterioare cu uzurile."

Cariera este noua, operata de Elis Agregate de mai putin de patru ani. Pana la instalarea echipamentului Sandvik, s-a lucrat cu unele statii mobile mici, foarte costisitoare. Fiind vorba de concasoare cu ciocane, exista uzura mare la ciocane. Ioan Tecar, reprezentantul beneficiarului, inginer minier cu multa experienta, ne-a spus ca este foarte multumit de alegerea facuta. "Am ales Sandvik dupa ce au fost studiate mai multe oferte. In trecut, eu am lucrat cu diverse utilaje si cele de la Sandvik mi s-au parut cele mai eficiente si usor de operat. Spre exemplu, reglajele la concasoare se pot face de la un buton, chiar din mers se poate schimba fanta, in timp ce alte solutii implica golirea acestuia in prealabil. Organizarea a fost foarte buna, atat transportul echipamentelor cat si montajul desfasurandu-se rapid.  Apoi, sunt utilaje fiabile - daca respecti programul de mentenanta nu ai probleme cu ele si in timp." Referitor la fiabilitate, Ladislau Bende adauga: "La Sandvik, acoperim practic toata Romania cu doi ingineri service. Si avem in jur de 150 de concasoare cu con  in Romania, inclusiv cele second-hand. Se recunoaste calitatea otelulului suedez."



Anul XII, nr. 140, oct 2017
 
 
 
Citeste-ne on-line!
 

Truck Power, Octombrie 2017
 
Truck Power, Octombrie 2017

Trenchless Romania, Mai 2017
 
Trenchless mai 2017

Supliment Carburanti & Lubrifianti, Martie 2017
 
Revista M&U - Supliment Carburanti si Lubrifianti Martie 2017
 
 
 
 

PARTENERI