Contactati-ne pentru a ocupa unul dintre spatiile de mai sus
Masini si Utilaje nr. 123

EXCLUSIV - JUST CONSULTING - garantia calitatii si profesionalismului

23.05.2016
EXCLUSIV - JUST CONSULTING - garantia calitatii si profesionalismului
Universitatea Tehnica de Constructii din Bucuresti a achizitionat in cadrul unui proiect finantat din fonduri europene, echipamente si utilaje de la compania Just Consulting, echipamente care sunt folosite pentru activitati de cercetare - dezvoltare. In interviul de mai jos, doamna Ing. Cristina Tomsa, responsabil tehnic in cadrul proiectului, impreuna cu domnul Ing. Andrei C. Olteanu, director de proiect, ne-au descris succint istoricul proiectului care a ocazionat aceasta achizitie, de la inceputul proiectului pana la livrarea si utilizarea echipamentelor furnizate de Just Consulting.

Pe tot acest parcurs reprezentantii Just Consulting au dat dovada de profesionalism si real interes in intelegerea si parcurgerea procedurilor laborioase de achizitie desfasurate prin sistemul de achizitii publice, care s-au finalizat cu inca un client multumit.

Masini si Utilaje: Povestiti-ne despre inceputurile proiectului, ratiunea din spatele acestuia si demararea procedurilor.
Cristina Tomsa: In cadrul Universitatii Tehnice de Constructii Bucuresti, a fost semnat in martie 2014 un contract de fi nantare cu autoritatea A.N.C.S.I., respectiv cu Ministerul Fondurilor Europene, si astfel am primit acces pentru finantarea unui proiect de dotare pentru cercetare pe care noi, directorul de proiect si responsabilul tehnic, l-am depus in cadrul competitiei pentru axa POSCCE O 2.2.1 in august 2013. Cererea de finantare initiala a fost pentru 14 mil Lei + TVA, care in final a fost aprobata la 10 mil Lei + TVA. Proiectul a constat in achizitia de echipamente specifice cu care sa ne desfasuram activitatile de cercetare in cadrul Departamentului de Geotehnica si Fundatii, Departamentului de Rezistenta Materialelor, Poduri si Tuneluri si Departamentului de Drumuri, Cai Ferate si Materiale de Constructii din Universitatea Tehnica de Constructii Bucuresti. Cu finantarea aprobata am inceput procedurile de achizitie care au fost foarte laborioase, durata tuturor desfasurandu-se pe intreaga perioada de 20 de luni a proiectului. In urma acestui proiect am amenajat si dotat cateva sali in cadrul Universitatii si am achizitionat un numar reprezentativ de echipamente, printre care cele de la Just Consulting. Acestea sunt echipamente de geotehnica utilizate pentru investigare in situ, adica investigarea pamantului si a structurilor care sunt in interactiune cu terenul. In cadrul acestui proiect am creat un "Centru de monitorizare a impactului infrastructurilor asupra mediului", care contine trei laboratoare de monitorizare: unul de geotehnica, unul de poduri si unul de drumuri. Fiecare dintre ele are alocate, asa cum a fost gandit ad initio, o parte din echipamentele achizitionate. Cel mai dezvoltat laborator din acest centru este cel de monitorizare geotehnica, pentru care am achizitionat cele mai multe echipamente. Colaborarea cu compania Just Consulting a debutat din faza de evaluare financiara a acestui proiect si depunere la A.N.C.S.I., pentru ca depunerea unui proiect consta si in sustinerea bugetului prin oferte tehnico - financiare. Evident, a trebuit sa luam oferte de la mai multi producatori, furnizori, intermediari si sa creionam bugetul. Proiectul nostru a pornit de la temele de cercetare pe care ni le-am propus, am stabilit tipul echipamentelor necesare pentru realizarea cercetarilor, ce rezultate preconizam ca vom avea, reusind sa avem o idee coerenta de la inceput pana la final.

Masini si Utilaje: Cum s-au diferentiat cei de la Just Consulting de alti potentiali furnizori si de ce au fost alesi?
Cristina Tomsa: Noi ii cunosteam generic pe reprezentantii Just Consulting, deoarece in acest segment de piata nu sunt foarte multi producatori, furnizori de astfel de echipamente/utilaje. Ocazional ne-am intalnit la Universitatea de Constructii unde au
participat la seminare tehnice cu studentii, cat si la conferinte cu profil tehnic si de constructii, unde ni s-au parut, dupa cum s-au si dovedit ulterior, ca sunt foarte seriosi si profesionisti. Dansii au fost alaturi de noi si ne-au explicitat detalii tehnice cu privire la calitatea echipamentelor in relatie directa cu rigorile tehnice necesare testelor specifice domeniului nostru, corelata cu pretul acestora, cat si alte aspect conexe. Reprezentantii Just Consulting ne-au oferit suport tehnic dincolo de o simpla oferta comerciala. Utilajele achizitionate prin licitatii deschise sunt o foreza Beretta T44 si un penetrometru Pagani TG 73-200 pentru investigatiile in situ si un utilaj de transport tehnologic. Penetrometrul este dotat cu CPT si CPTu, cu dilatometru Marchetti, avand atat senzori pentru teste in regim static si dinamic (parametrii pentru calcul seismic). Utilajul de forat este foarte compact si foarte fiabil. Mai mult, in final reprezentantii Just Consulting au ajuns sa furnizeze subansamble si echipamente superioare celor pe care le bugetasera in faza initiala a proiectului deoarece producatorul este intr-o continua dezvoltate a echipamentelor, ceea ce este un lucru de bun augur. Practic, am primit un motor mai bun si anumite componente ale ansamblului mai evoluate comparativ cu oferta tehnica initiala. De asemenea, am avut parte si de un instructaj de punere in functiune, ne-au asigurat asistenta tehnica si tot suportul lor. Pentru training au asigurat participarea unor experti internationali pentru echipamentele mai speciale, pentru penetrometru si pentru testele care se fac cu dilatometrul Marchetti. Proiectul s-a finalizat cu o conferinta la care au fost invitati si au participat reprezentanti ai producatorilor: dl Diego Lo Presti, specialist in domeniul geotehnicii din partea Pagani si dl. Diego Marchetti, fiul profesorului Marchetti, inventatorul dilatometrului omonim. Utilajul de transport tehnologic l-am gandit astfel incat sa poata sa deserveasca cele doua echipamente de investigare in situ. In urma contractarii prin achizitie publica a contractului de furnizare, Just Consulting si colaboratorii sai s-au ocupat de furnizarea acestui utilaj. Acesta este un utilaj de transport personalizat prin caietul nostru de sarcini si a fost realizat in conformitate cu specificatiile tehnice necesare pentru transportul celor doua utilaje senilate. Am apreciat la momentul derularii procedurilor faptul ca firma Just Consulting prin logistica interna a reusit sa participe la licitatii publice si sa ofere toate actele si toate informatiile necesare conform legilor, ceea ce nu este o activitate facila. De asemenea au avut si puterea financiara sa accepte si asume productia si livrarea echipamentelor fara plati in avans, plata la mai mult 30 de zile dupa livrare, s.a.m.d.

Masini si Utilaje: Oferiti si un serviciu comercial de cercetare?
Cristina Tomsa: Ce oferim noi este o imbinare intre misiunea noastra stiintifica si inginereasca si realitatea cerintelor constructiilor de infrastructuri din Romania. In prezent a face cercetare 100% prin forte proprii este o activitate imposibil de sustinut financiar. Avem posibilitatea de a oferi servicii de testare si cercetare in masura in care cercetarea noastra se intalneste cu interesul tehnic al partenerilor nostrii. Daca potentialii parteneri au nevoie de astfel de servicii, noi le putem oferi, in final avand posibilitatea sa ne atingem toti scopul propus.
Anul XII, nr. 141, nov 2017
 
 
 
Citeste-ne on-line!
 

Truck Power, Octombrie 2017
 
Truck Power, Octombrie 2017

Trenchless Romania, Mai 2017
 
Trenchless mai 2017

Supliment Carburanti & Lubrifianti, Martie 2017
 
Revista M&U - Supliment Carburanti si Lubrifianti Martie 2017
 
 
 
 

PARTENERI