Contactati-ne pentru a ocupa unul dintre spatiile de mai sus
Masini si Utilaje nr. 139

Jungheinrich prezinta cititorilor ultimele noutati de pe piata echipamentelor de manipulare

29.09.2017
Jungheinrich prezinta cititorilor ultimele noutati de pe piata echipamentelor de manipulare
Compania Jungheinrich, unul dintre cei mai importanti furnizori mondiali de echipamente de manipulare si depozitare a fluxului de marfuri, raspunde intrebarilor noastre si ne prezinta noutatile aparute pe piata utilajelor de profil.
Revista Masini si Utilaje pentru Constructii a intrat in discutie cu cei din echipa Jungheinrich Romania, care au avut amabilitatea sa raspunda intrebarilor noastre si sa prezinte cititorilor ultimele noutati din domeniul echipamentelor si sistemelor de logistica.


Masini si Utilaje : Dupa marea deschidere oficiala a sediului Jungheinrich, de anul trecut, care sunt asteptarile dumneavoastra pentru viitor si care sunt noutatile in domeniul utilajelor si sistemelor de logistica?

Jungheinrich: Datorita faptului ca domeniul intralogistic din tara noastra este foarte dinamic si mai ales ca in ultimii ani au fost cresteri mari in piata, astfel in 2015, aceasta crescand cu 29,5 % fata de 2014, iar in 2014 cresterea a fost de 24,5 % fata de 2013, Jungheinrich a luat decizia de a intra direct pe piata romaneasca prin infiintarea propriei filiale pentru a deveni o forta si mai puternica si a fi pregatiti pentru viitoarele cresteri. Planurile Jungheinrich in Romania sunt clar preconizate pentru urmatorii ani, tinta noastra fiind aceea de a deveni lideri de piata pana in 2020.
Produsele oferite de Jungheinrich reprezinta solutii complete furnizate de acelasi producator si consta in sisteme de rafturi, software pentru administrarea activitatii din depozite – Warehouse Management System, si intreaga gama de echipamente pentru transport si stivuire.

M&U : O mare problema a zilelor noastre o reprezinta autonomia bateriei, in legatura cu electrostivuitoarele Jungheinrich, care sunt noutatile in acest domeniu si care sunt metodele prin care se asigura o autonomie mai mare?

Jungheinrich :  In ceea ce priveste autonomia bateriilor cu care sunt echipate electrostivuitoarele noastre, va pot confirma ca echipamentele noastre de intralogistica, indiferent de gama sau clasa din care fac parte, pot garanta lucrul intr-un regim normal pentru cel putin un schimb de 8 ore, cel putin in primele 12 luni de utilizare si asta in conditiile in care se respecta procedura de incarcare/descarcare a acestora conform manualelor de utilizare. Desigur ne referim in acest caz la bateriile standard plumb-acid care sunt cel mai des intalnite in configuratia echipamentelor. Autonomia lor scade drastic daca nu sunt exploatate corespunzator de catre utilizator. Un alt aspect normal si firesc de luat in calcul este scaderea autonomiei de-a lungul utilizarii datorita depunerii de oxid de sulf pe elementii acestora in timpul utilizarii. Astfel autonomia scade anual cu 4-5% ceea ce duce la o diminuare dupa 5 ani si circa 1250 de cicluri incarcare/descarcare la o capacitate disponibila a bateriei de 75-80%. In realitate, capacitatea efectiva disponibila a bateriei este de 80% cand este noua, si 55-60% dupa 5 ani de utilizare in conditii conforme de exploatare. 20% din capacitatea bateriei nu este niciodata utilizata de echipament indiferent de vechimea ei.
Ca noutate si inovatie in acest domeniu, Jungheinrich a introdus pe piata la inceputul anului 2015 optiunea 2SHIFTS-1CHARGE. Aceasta optiune consta in configurarea echipamentelor cu un anumit tip de baterie standard insotita de un redresor inteligent. Prin aceasta inovatie, Jungheinrich garanteaza autonomia echipamentelor sale echipate cu tehnologia 2SHIFTS-1CHARGE pana la 16 ore de functionare, insemnand 2 schimburi de lucru a cate 8 ore. Desigur, aceasta inovatie prezinta adiacent si alte beneficii atat pentru utilizator cat si pentru vanzator (producator) deoarece se poate avea controlul deplin si demonstra istoricul utilizarii bateriilor.
Totodata, pentru a veni in sprijinul clientilor nostri ce utilizeaza echipamente electrice, vom introduce treptat incepand cu ultimul trimestru al acestui an pentru toata gama de utilaje ce functioneaza in curent alternativ 24V, 48V sau 80V noile baterii cu tehnologie Li-Ion ce va aduce o serie de beneficii utilizatorilor.



M&U : Traim intr-o lume tehnologizata si din ce in ce mai poluata, care sunt metodele prin care reusiti sa protejati mediul inconjurator?

Jungheinrich : Jungheinrich, intotdeauna a acordat o atentie deosebita protejarii mediului inconjurator. Motostivuitoarele noastre, care sunt cele mai poluante utilaje din categoria echipamentelor de intralogistica datorita emisiilor de noxe rezultate in urma arderii combustibilului, sunt echipate pe de o parte cu filtre de particule facand referire la cele ce utilizeaza motorina, si cu catalizator dublu sau triplu pe sistemul de evacuare pentru cele pe GPL.
Daca ne referim la echipamentele electrice, noile baterii Li-Ion ce vor fi disponibile in viitorul apropiat, reprezinta o alta solutie pentru protejarea mediului inconjurator dat fiind faptul ca nu se genereaza gaze in timpul incarcarii acestora.

M&U : Care sunt ramurile inovative cu care mai cocheteaza firma Jungheinrich?

Jungheinrich : Scopul principal al Jungheinrich este acela de a aduce mereu in piata inovatii in sprijinul usurarii modului de lucru al operatorilor si pentru asigurarea protectiei si sigurantei acestora. Acest proces de implementare a inovatiilor se desfasoara cu rapiditate, deoarece toate componentele echipamentelor produse sunt proprietatea Jungheinrich, si anume motoarele interne de tractiune, sistemul hidraulic, sistemul de directie, sistemul electronic de control, si nu in ultimul rand solutiile software. Un bun exemplu este reprezentat de sistemul Pure Energy intalnit la electrostivuitoarele noastre EFG ajuns la a 4a generatie si care asigura autonomie maxima, reducerea costurilor pe termen lung, precum si eficientizarea si optimizarea operatiunilor din depozit. Acest sistem combina cea mai noua tehnologie de curent alternativ trifazic in care functioneaza motoarele noastre cu diverse tipuri de surse de energie cum ar fi bateriile standard plumb/acid sau Li-Ion incarcate de redresoare inteligente. Tot acest pachet se transpune in eficienta maxima cu cel mai mic consum de energie, ceea ce genereaza cele mai mici costuri de exploatare.

M&U : Care sunt avantajele de care se bucura un client, daca achizitioneaza un utilaj Jungheinrich?

Jungheinrich : In primul rand clientul nostru este convins de achizitionarea unui produs premium fabricat in Germania, tara cu traditie recunoscuta si demonstrata in industria vehiculelor. Calitatea germana se regaseste in fiecare componenta a echipamentelor noastre si demonstreaza o fiabilitate maxima.
Suportul maxim acordat clientilor nostri este posibil datorita faptului ca reprezentam Jungheinrich Germania de la inceputul anului 2016 ca filiala. Raspunsul din partea echipei de tehnicieni mobili locati in punctele cheie de pe teritoriul tarii este cat se poate de prompt la solicitarile clientilor, desigur in ordinea prioritatii fiecarei situatii in parte. Stocul de piese de schimb si consumabile este asigurat din depozitul nostru central din Bratislava, Slovacia si este disponibil in 24-48 ore de la lansarea solicitarii. Cu toate acestea, cel mai mare avantaj al clientilor consta in optimizarea si eficientizarea operatiunilor de transport si stivuire marfuri cu cele mai mici costuri pe termen lung.



Anul XII, nr. 139, sep 2017
 
 
 
Citeste-ne on-line!
 

Trenchless Romania, Mai 2017
 
Trenchless mai 2017

Supliment Carburanti & Lubrifianti, Martie 2017
 
Revista M&U - Supliment Carburanti si Lubrifianti Martie 2017
 
 
 

PARTENERI