Contactati-ne pentru a ocupa unul dintre spatiile de mai sus
Masini si Utilaje nr. 140

Scotienii de la Terex Trucks imbogatesc flota de masini din mina de cupru de la Rosia Poieni, cu doua basculante rigide TR100

30.10.2017
Scotienii de la Terex Trucks imbogatesc flota de masini din mina de cupru de la Rosia Poieni, cu doua basculante rigide TR100
Producatorul roman de minereu de cupru, CupruMin, si-a imbogatit flota de utilaje, cu doua basculante rigide TR100 pentru exploatarile de cupru din zona Rosia Poieni, din judetul Alba.
Producatorul Terex Trucks, cu sediul in orasul Motherwell, Scotia, livreaza, in urma unei licitatii, doua impunatoare utilaje pentru transportul minereului din zona.
Utilajele au fost adjudecate de distribuitorul utilajelor de constructii si reprezentant al Terex in Romania, RET Utilaje.

Romania este o tara cunoscuta pentru bogatele si diversele zacaminte care se gasesc in zona muntilor Apuseni. Printre importantele zacaminte care se regasesc aici, se numara : minereurile de fier, cupru, sare, uraniu, nichel, aur sau argint si se exploateaza in total peste 60 de minerale diferite.
Localizata intr-o zona muntoasa din judetul Alba, intr-un areal de o frumusete si de o naturalete de nedescris, cariera de la Rosia Poieni este localizata mai usor pe harta datorita localitatii Rosia Montana, binecunoscuta datorita mediatizarii din media si datorita exploatarile de metale pretioase din zona.
Avand o rezerva estimata de 1.5 miliarde de tone de minereu de cupru, marea exploatare de la Rosia Poieni, reprezinta a doua cea mai mare mina de cupru din Europa.
Descoperita in anii 60 si detinuta de compania CupruMin, Rosia Poieni, produce mai mult de 10.000 de tone de cupru anual, si pentru a mentine productia in miscare pe santier, CupruMin a achizitionat de la distribuitorului RET Utilaje prin licitatie publica doua camioane rigide TR100, inlocuind astfel vechile utilaje de pe santier.
Camioanele cu o capacitate de 91 de tone, au fost achizitionate de CupruMin printr-o licitatie deschisa, alegand compania Terex, dintre alte marci de top din domeniu.

„Acest contract nu a reprezentat o vanzare obisnuita, deoarece a fost alcatuita din mai multe etape” sustine Razvan Popandron, manager regional de vanzari RET Utilaje pentru vestul Romaniei
„Pe langa faptul ca s-au confruntat cu alte marci, RET Utilaje si Terex Trucks au trebuit sa colaboreze si sa construiasca o oferta competitiva si in final, castigul a fost  legat de avantajul tehnic al camioanelor TR100 de la Terex, care s-au dovedit a fi mai eficiente in comparatie cu ceilalti competitori.
CupruMin a cerut eficienta, deoarece consumul de combustibil are un impact mare asupra pretului cuprului, practic cuprul nu este un material usor de vandut si, pe de alta parte, competitia este mare. Asadar consumul de combustibil pentru modelul TR100 este in capul listei, modelul fiind mai usor in comparatie cu concurenta, avand un consum mai mic de combustibil”

Cuprul a fost folosit pentru prima oara in urma cu 9000 de ani pentru a produce unelte si, adesea, a fost folosit pentru bijuterii si ornamente, datorita culorii sale atragatoare. In prezent, cuprul este utilizat in principal pentru fabricarea cablurilor electrice si pentru generatoarele si motoarele electrice, datorita capacitatii sale de excelent conductor de electricitate. De asemenea, cuprul fiind un conductor bun, este utilizat pentru conductele de apa calda.
Recent, intr-un raport comandat de Asociatia Internationala a Cuprului s-a anuntat ca cererea anuala de cupru ar putea creste pana la 4 milioane de tone pana in 2030.
Acest lucru se datoreaza cererii tot mai mari pentru sisteme eficiente in constructii si  echipamente electrice.
Compania CupruMin este capabila si dornica sa se alinieze cerintelor din acest raport .
Fondata in anul 1977 si cu sediul in Abrud, compania CupruMin este specializata in productia de minereu de cupru.
Cu aproape 600 de angajati, compania desfasoara una dintre cele mai mari operatiuni din Romania de extragere a cuprului, prin mina de la Rosia Poieni si produce aproximativ 60% din totalul productiei de cupru la nivel national.
CupruMin a achizitionat modelul TR100 pentru a-si moderniza flota, masinile fiind folosite pentru a transporta incarcaturi foarte grele si pentru transportul materiei prime catre concasor.

Mina de la Rosia Poieni, cu un diametru impresionant, cat 8 terenuri de fotbal si cu o adancime de 300 de metri, reprezinta una dintre cele mai impozante mine din Europa.
Configuratia rezistenta a trenului de rulare si a puntii spate a modelului TR100, ofera o putere de inaintare excelenta, si beneficiind de o forta de tractiune foarte mare la roata, ofera basculantei rigide posibilitatea de abordare a rampelor si a zonelor abrupte.
Proiectat pentru a lucra un minim de 12 ore pe schimb, 6 zile pe saptamana, modelul TR100 este echipat cu un motor Cummins V12 de 37,8 litri, care dezvolta o putere neta de 770 kW/1047 CP si un cuplu maxim de 4.631 Nm
Sistemul de franare hidraulic, cu discuri pe axa fata si franele „multi-disc” cu racire fortata ofera un control mai bun, in timp ce folosirea retarderului integrat in transmisia Allison, scade uzura franelor, reducand costurile si sporind disponibilitatea masinii.
Comenzile sunt foarte usor de utilizat, asigura un confort sporit pe timpul utilizarii transportatorului, cu un acumulator de energie care asigura acelasi efort la actionarea volanului, indiferent de turatia motorului. Principalele circuite hidraulice (pentru directie si frana) sunt alimentate de pompe cu debit variabil, care incarca acumulatorii azot/ulei. Circuitele pentru frana fata si spate, sunt independente, beneficiind de aceasi acumulatori de energie, ceea ce asigura o reactie imediata a franei de serviciu sau a franei de siguranta, garantand astfel, un nivel ridicat de siguranta si de protectie.
Mai mult, transmisia automata si retarderul, vin in configuratie standard. Suspensia fata, conceptie TEREX, cu deplasare variabila este asigurata de cilindrii independenti cu azot si ulei, cu rol de pivoti ai fuzetei, ce asigura o deplasare lina, reduce oboseala operatorului si contribuie la sporirea productivitatii.

„De cand aceste camioane sunt folosite la Rosia Poieni, CupruMin si-a exprimat admiratia fata de aceste camioane rigide de la Terex, in comparatie cu cele din flota existenta. Modelele TR100, functioneaza in conditii foarte dure, deoarece este o cariera dificila, dar, orice ar fi, productia se desfasoara intr-un ritm rapid.
De asemenea, am primit un feedback din partea operatorilor, care sunt fani ai marcii Terex si se bucura de simplitatea acestora” spune domnul Razvan Popandron
Anul XII, nr. 140, oct 2017
 
 
 
Citeste-ne on-line!
 

Truck Power, Octombrie 2017
 
Truck Power, Octombrie 2017

Trenchless Romania, Mai 2017
 
Trenchless mai 2017

Supliment Carburanti & Lubrifianti, Martie 2017
 
Revista M&U - Supliment Carburanti si Lubrifianti Martie 2017
 
 
 
 

PARTENERI