Contactati-ne pentru a ocupa unul dintre spatiile de mai sus
Istoria marilor producatori

John Deere - povestea unei "caprioare"

09.06.2008
Marcella Dragan
John Deere - povestea unei
Cunoscuta in lumea intreaga pentru utilajele agricole pe care le fabrica, compania John Deere a impus aceleasi standarde si pentru echipamentele dedicate constructiilor. ªi asa cum era de asteptat, la baza tehnologiilor utilizate in realizarea acestor echipamente au stat anii de inovatii din domeniul utilajelor agricole.
Povestea incepe in anul 1837, cand John Deere creeaza un plug din otel slefuit, care permite fermierilor, care decid sa il foloseasca, efectuarea unor brazde mai adanci si mai curate in solul lipicios al preeriei din Midwest. Astfel, un an mai tarziu, fierarul John Deere devine producatorul John Deere, care isi va aminti mai tarziu de producerea a zece pluguri in 1839, 75 in 1841 si 100 in 1842. Productia este continuata cu patentarea primei semanatoari in randuri cu aplicatii practice reale, dar si cu mutarea intregii afaceri in Moline, locatie care oferea acces facil la apa si la puterea data de aceasta, precum si posibilitati mai mari de transport.

Odata cu inceperea Razboiului Civil in 1861 se inregistreaza si o crestere a productiei datorata cererii de utilaje agricole care sa deserveasca fermierii, care incercau sa faca fata cerintelor tot mai mari ale armatei, dar si nevoii de cereale de pe piata europeana, datorata distrugerii recoltelor de pe vechiul continent. In 1863 este realizat modelul de cultivator, Hawkeye Riding Cultivator, primul utilaj adaptat pentru a fi folosit din pozitia calare, lucru dovedit util in conditiile in care mostenirea razboiului a fost un numar mare de invalizi, iar acest echipament putea fi utilizat si de cei cu o singura mana sau cu un singur picior.

Pana in 1870, gama cuprindea cinci linii dominante de produse, pluguri, cultivatoare, grape, semanatori si plantatoare, vagoane si vagonete. In 1875 este realizat plugul Gilpin Sulky Plow, model care aseaza fermierul, aceasta nemaifiind nevoit sa lucreze din picioare, motiv pentru care utilajul devine cel mai de succes produs al companiei in secolul 19.

Un an mai tarziu, in 1876, apare simbolul "caprioarei care sare", iar in 1878 modelul Gilpin Sulky Plow castiga primul loc intr-un concurs ce adunase 50 de alte modele de utilaje, in cadrul Expozitiei Universale din Paris.

In 1886 creatorul companiei, John Deere, moare la Moline la varsta de 82 de ani. In acelasi ani, compania decide crearea unor modele de structuri de pluguri care puteau fi tractate de tractoarele cu aburi care aparusera de-a lungul anilor ’80 in fermele americane, dar refuza ideea de a crea si respectivele tractoare. "Era aburilor" va dura aproximativ 30 de ani, pana cand "gigantii pufaitori" vor fi inlocuiti cu masinile pe gazolina.

Cu doi ani inaintea de izbucnirea Primului Razboi Mondial, compania apare in forma moderna, Deere & Company, care include 11 unitati de productie in Statele Unite si una in Canada, precum si 25 de puncte de vanzare, din care unul destinat exportului.

Odata cu primul conflict mondial apar si primele intrebari ce vizeaza calea ce trebuie urmata de catre societate, din punctul de vedere al inovatiilor tehnologice care apar in aceasta perioada si rolul lor viitor in industrie. Una din aceste inovatii este tractorul cu motor pe gazolina, iar intrebarea care se punea era daca acesta are viitor si daca este mai bine ca producatorii de echipamente agricole si industriale sa il cumpere de la producatori specializati sau sa incerce sa il fabrice singuri. Daca in 1916, raspunsul John Deere a fost realizarea unor prototipuri si modele experimentale, intarziind decizia de a produce aceste tipuri de tractoare, doi ani mai tarziu, compania achizitioneaza producatorul tractoarelor Waterloo Boy, utilaje care vor deveni produsele de baza ale companiei.

In 1923 Deere lanseaza Modelul "D", un succes chiar de la inceput si primul tractor cu motor in doi cilindri realizat la Waterloo care poarta numele John Deere, model care va ramane in productie pentru 30 de ani. Urmatorul model, "GP" (General Purpose) Tractor, apare in 1925 si este raspunsul companiei la modelul Farmall, lansat cu un an inainte, de catre concurenta International Harvester, o inovatie in tehnologia tractoarelor prin forma sa, care avea rotile din spate departate una de cealalta, iar pe cele din fata foarte apropiate, practic modelul clasic cunoscut astazi al tractoarelor, ce permitea cultivarea culturilor pe randuri.

In 1934, in ciuda depresiunii economice, compania inregistreaza o crestere a modelelor dezvoltate, precum Modelul "A" si similarul, dar de dimensiuni reduse, Model "B", lansat in 1935, care devin cele mai populare modele din intreaga istorie a companiei.

Al Doilea Razboi Mondial largeste gama de produse ale companiei, care acum numara tractoare militare, munitie, componente de avion, unitati de transport sau de spalare mobile. Acesta nu este singurul aport adus de companie in razboi, aceasta avand propriul batalion "John Deere" care a luptat pe fronturile europene si unde au servit in jur de 4.500 de angajati.

In 1947 noua unitate de productie John Deere Dubuque Works construieste Modelul "M", care, dupa doi ani si echipat cu sasiu tractabil, poate fi achizitionat ca un echipament cu senile si va fi cunoscut sub denumirea "MC". Acesta va fi modelul care, prin dotarea cu o lama frontala va deveni buldozer, va anunta intrarea pe piata utilajelor pentru constructii a companiei John Deere, prin unitatea de productie ce va purta denumirea Worldwide Construction Equipment Division.

Deceniul care urmeaza este marcat de unele premiere, fie pentru utilajele ce poarta numele Deere, fie pentru industria constructoare de echipamente. Primul dintre acestea are loc in 1949, odata cu demararea producerii primului utilaj echipat cu un motor diesel, modelul "R". Urmatoarele momente apar sub forma unor giganti, fiind vorba despre unele dintre cele mai mari tractoare construite in istorie. Astfel, in 1953 este lansat modelul 70, cel mai mare tractor pentru culturile pe randuri de pana atunci. Initial disponibil in variantele de motor pe gazolina, cu orice combustibil sau gaz LP, va deveni primul tractor de acest tip cu motor diesel. Urmeaza anul 1959 in care compania lanseaza modelul 8010, un "Goliat" cu motorizare diesel, cu o putere de 215 CP si o greutate de 10 t, cel mai mare tractor construit vreodata.

Anul 1970 vine cu o reorganizare interna a structurii manageriale a companiei, necesara pentru a putea reflecta cresterea diversitatii de produse si servicii cu care Deere iesea pe piata. Iau nastere astfel trei noi divizii operative, Echipamente Agricole si Produse Consumabile - U.S. si Canada, Echipamente Agricole si Produse Consumabile – peste Ocean, si Echipamente Industriale, care avea responsabilitate globala.

Un an mai tarziu apare deviza care va insoti pentru mult timp compania, care initial fusese creata pentru a desemna snowmobilele care au fost produse pentru o scurta perioada de catre Deere, si care spunea ca "Nimic nu fuge precum o caprioara".

In 1988 este formata o asociere de tip joint venture cu japonezii de la Hitachi in vederea asamblarii de excavatoare in Statele Unite.

1993 este unul important pentru companie care face pasi seriosi pe piata europeana, cu modelele din seriile 5000, 6000 si 7000, care ridica cotele de piata atat pe vechiul continent cat si in America de Nord. Un exemplu marcant este dat de Germania, unde, in fata a peste 20 de competitori, Deere ajunge din pozitia a treia pe cea de lider al vanzarilor de tractoare. Sfarsitul anilor ’90, desi puternic marcat de probleme financiare, are totusi un an de rascruce, 1999, in care compania inregistreaza un profit record, in ciuda unei caderi a situatiei economice a fermelor, dar se vad si rezultatele eforturilor depuse pana acum de a crea o companie care sa poata face noilor provocarilor, prin crearea Grupului de Tehnologii Speciale.

Ultimii ani, cei de dupa 2000 sunt marcati de o continua tendinta de largire a punctelor de productie, nu doar pe continentele americane, ci in special in afara acestuia, precum Asia, unde au fost vizate tari precum India, China si Rusia, pentru a raspunde astfel cererii tot mai mari de echipamente care venea din afara Statelor Unite.

Anul XII, nr. 141, nov 2017
 
 
 
Citeste-ne on-line!
 

Truck Power, Octombrie 2017
 
Truck Power, Octombrie 2017

Trenchless Romania, Mai 2017
 
Trenchless mai 2017

Supliment Carburanti & Lubrifianti, Martie 2017
 
Revista M&U - Supliment Carburanti si Lubrifianti Martie 2017
 
 
 
 

PARTENERI