Contactati-ne pentru a ocupa unul dintre spatiile de mai sus
Spanos Industria

Echipamente CIFA de calitate

17.09.2008
Echipamente CIFA de calitate
"Spanos Industria" si-a inceput activitatea in 1991, in Grecia, ca distribuitor de echipamente de constructii de diverse categorii: camioane, echipamente pentru producerea, transportul si punerea in opera a betonului, statii pentru producerea asfaltului, utilaje pentru executarea drumurilor, echipamente pentru prelucrarea agregatelor in cariere si balastiere, precum si alte solutii tehnice.

In Romania, "Spanos Industria" si-a inceput activitatea in 2004, ca reprezentanta a companiei "Cifa SpA", principalele produse comercializate fiind: autobetoniere, autopompe si pompe portabile pentru pomparea betonului, statii pentru producerea betonului, solutii pentru reciclarea acestuia.

"Spanos Industria" asigura, pentru toate echipamentele comercializate, service si piese de schimb. Prin intermediul echipelor mobile de service se poate interveni in orice locatie din tara. Diversitatea portofoliului de clienti din toate regiunile tarii, garanteaza faptul ca produsele comercializate de "Spanos Industria" au cel mai bun raport calitate pret, echipamentele fiind fiabile si performante.

Gama de autobetoniere "SL/SLA" propusa de Cifa este caracterizata de un design modern si compact, avand un volum geometric mai mare, o intretinere simpla si o siguranta sporita in exploatare. Autobetonierele sunt actionate fie prin intermediul prizei de putere, direct de la camion (seria SL) , fie prin intermediul unui motor auxiliar separat, montat pe sasiu (seria SLA). Pentru executarea malaxorului s-a folosit otel special aliat, rezistent la uzura datorata actiunii betonului.

Autopompele pentru beton marca Cifa se disting printr-o stabilitate si o precizie remarcabile ale bratului, dar si prin performantele deosebite ale unitatilor de pompare. Solutiile propuse de Cifa pentru brate cu 4, 5 sau 6 sectiuni si cu diferite sisteme de pliere ("Z", "R", "SR", "RZ") permit accesul aproape in orice loc al santierului.

In cazul unor autopompe, s-a optat pentru un rotor montat in locul cilindrului hidraulic traditional. Aceasta solutie permite rotirea cu 360 a ultimei sectiuni a bratului. Grupurile de pompare propuse de Cifa sunt fie cu circuit hidraulic deschis (putand pompa cu pana la 150 mc/h), fie cu circuit hidraulic inchis (in acest caz debitul pompei poate ajunge pana la 179 mc/h).

Avantajele castigate prin alegerea unei autobetoniere cu pompa marca Cifa sunt variate: de la stabilitatea si precizia bratului pana la puterea grupului de pompare. Automalaxoarele sunt alese astfel incat greutatea totala a echipamentului s-a redus, dar a crescut capacitatea de transport a betonului. Pentru a face fata diferitelor conditii de pompare, Cifa a ales, pentru modelele Magnum, mai multe unitati de pompare, cu debitul teoretic maxim cuprins intre 45 si 81 mc/h. Diversele configuratii de brate proiectate pentru acest tip de echipament permit accesul aproape in orice punct de pe santier, chiar si in locurile unde accesul este dificil, fiind flexibile si avand viteza de lucru mare.

Pompele portabile marca Cifa ofera o gama larga de modele care satisfac variatele nevoi ale pomparii betonului, atat in tunele cat si in spatii deschise, pe distante mari si la inaltimi considerabile. Aceste modele au costuri reduse de intretinere si sunt disponibile atat in varianta cu motor electric, cat si in varianta cu motor diesel. Unitatea de pompare este cu circuit hidraulic deschis, avand posibilitatea transformarii din sistem hidraullic cu presiune ridicata in sistem hidraulic cu presiune joasa si viceversa.

Statiile mobile pentru producerea betonului sunt impartite in doua categorii:
MOBISPA-1 este o statie de betoane mobila, montata pe un trailer cu punte dubla, sistem de franare cu ABS, remorcabila de un cap tractor si prevazuta cu sistem propriu de calare la pozitia de lucru, avand o forma compacta, pentru a permite transportul pe drumurile publice. Cu un malaxor de 1 mc, aceasta statie poate atinge productivitatea de 45 mc/h.
MOBISPA-2 este o statie de betoane mobila, montata pe doua semitrailere. Malaxorul este cu doi arbori orizontali si are capacitatea de 2 mc. Productivitatea teoretica maxima atinsa de acest tip de statie este de 80 mc/h. Stocarea agregatelor se face in 4 buncare cu capacitatea de 60 mc.

Statiile fixe pentru producerea betonului, marca Cifa, au un grad mare de diversitate. Seriile Loreto si Personal ofera o gama variata de statii pentru producerea betonului. Productivitatea acestora este cuprinsa intre 30 mc/h si 120 mc/h. Malaxorul este fie cu 2 arbori orizontali, fie cu un arbore vertical, capacitatea lui fiind cuprinsa intre 1 mc si 3 mc.

CIFAMIX reprezinta un sistem modular si compact cu performante ridicate. Productivitatea acestei statii are valori cuprinse intre 90 mc/h si 240 mc/h.

COMPACTEASY sunt statiile ideale pentru companiile care au nevoie de performante ridicate in producerea betonului, cu costuri reduse. Aceasta statie este transportabila, iar pentru instalarea ei nu sunt necesare lucrari speciale pentru fundatie. Cu capacitatea malaxorului de 2,25 mc poate atinge productivitatea de 55 mc/h.

Anul XII, nr. 140, oct 2017
 
 
 
Citeste-ne on-line!
 

Truck Power, Octombrie 2017
 
Truck Power, Octombrie 2017

Trenchless Romania, Mai 2017
 
Trenchless mai 2017

Supliment Carburanti & Lubrifianti, Martie 2017
 
Revista M&U - Supliment Carburanti si Lubrifianti Martie 2017
 
 
 
 

PARTENERI