Contactati-ne pentru a ocupa unul dintre spatiile de mai sus
Prezentare de gama

Noua gama de incarcatoare multifunctionale CASE

17.09.2008
Cristina Catanescu
Noua gama de incarcatoare multifunctionale CASE

Utilajele de constructii multifunctionale, de mici dimensiuni, sunt la mare cautare. Toti constructorii importanti au incluse in gamele de utilaje astfel de modele, in ultima vreme remarcandu-se o specializare a anumitor producatori pe astfel de utilaje.

Constructorul mondial Case ofera o gama completa de utilaje, acordand o atentie deosebita fiecarui tip de echipament in parte. Dovada o face gama de mini-incarcatoare multifunctionale, caracterizata printr-un design aparte si dotari tehnice de exceptie.

Noua serie 3 de la CASE, cu design ergonomic si un concept de cabina de ultima generatie, cu lumini de lucru pe ambele parti ale utilajului, atinge standardele ROPS/ FOPS de nivel 1. Cabina este disponibila cu sau fara ferestre laterale, o vizibilitate standard ridicata si aer conditionat sau sistem de incalzire/ventilare plus usa, optionale. Comenzile mecanice standard tip H sunt foarte apreciate de catre operatorii experimentati, acestea fiind disponibile la fel ca si cele hidraulice ISO (pilotate), usor de folosit, foarte precise si care nu supun operatorul unui efort suplimentar. Ambele tipuri de comenzi sunt disponibile pe noua serie 3. Vizibilitatea in partea superioara, pana la cupa sau atasament, a fost considerabil imbunatatita pentru toate pozitiile, crescand confortul si siguranta. Vederea in spatele masinii a fost de asemenea marita, fiind adaugata in partea din spate o fereastra detasabila. Centurile de siguranta fac parte din echipamentul standard, iar functiile hidraulice ale masinii au un sistem de blocare, care previne miscarea neintentionata a bratelor. Sistemele de alarma si panourile de control sunt discret atasate pe stalpii cabinei, pentru a nu afecta vizibilitatea asupra zonei de lucru.

Seria 3 de mini-incarcatoare multifunctionale Case beneficiaza de un motor turbo-diesel, cu patru cilindri, avand certificat Tier 3 pentru emisii. Acestea sunt proiectate pentru Case astfel incat sa actioneze cu maxima eficienta si economie de combustibil. In continuarea lantului cinematic, pompa cu roti dintate si sistemul de distributie hidraulic central cu trei sertare, ofera puterea hidraulica optima.

De asemenea, toate piesele si filtrele ce trebuie verificate la anumite perioade de timp sunt usor accesibile, datorita unui panou detasabil, situat deasupra motorului. In cazul unor verificari mai amanuntite a starii tehnice a utilajului, intreaga structura a cabinei poate fi cu usurinta impinsa in fata, in mai putin de un minut, pentru a putea ajunge la componentele din interiorul utilajului.

ªasiul din otel sudat integral, suportii pe suspensii si bucsele montate pe bratele incarcatorului, cinematica sistemului de ridicare, ce permite miscari radiale sau verticale, toate la un loc asigura o sapare puternica si durabila, precum si o ridicare rapida a celor mai mari sarcini utile.

Cuplarea rapida mecanica standard este compatibila nu numai cu Seria 3, dar si cu seriile anterioare Case XT, CASE 400 de incarcatoare pe roti sau pe senile, si cu seria de mini-incarcatoare clasa compact Case 21 E/121 E/221 E si 321 E, toate atasamentele/accesoriile corespunzatoare necesare activitatilor specifice putand fi montate pe toate aceste utilaje fara a avea nevoie de modificari. Deasemenea, optional, se poate monta un sistem de cuplare rapida, hidraulic, ce face ca schimbarea diverselor atasamente/accesorii sa fie foarte usoara, nemaifiind necesara coborarea operatorului din cabina.

Panoul de ridicare al carcasei motorului permite accesul usor la toate sistemele de control, iar cabina este rabatabila si permite accesul la motor, transmisie, hidraulica in mai putin de un minut, reducand astfel timpul de acces pentru service si marind productivitatea.

Precizia mecanica sau hidraulica optionala a controalelor de comanda tip ISO, impreuna cu sistemul de comanda a vitezelor (cu exceptia seriei 3 model 410), maresc considerabil productivitatea. Claxonul standard, frana de parcare, precum si celelalte optiuni: sistemul de amortizare a tangajului incarcaturii in mers "Ride Control", comenzile electrice auxiliare, semnalele de intoarcere, sunt controlate numai din manetele de comanda.

Modelele 420, 430, 440, in varianta cu doua viteze, ajung pana la 17-18 km/h, marind frecventa de lucru, productivitatea si amortizand investitia, intr-o perioada mai scurta de timp. Modelul 410 ajunge la viteza de 10 km/h cu o singura viteza.

Pentru modelele 410, 420, 430, 440 din seria 3, cinematica este una de tip radial, ceea ce inseamna ca bratul este articulat la baza cu ajutorul unui singur bolt. Robustetea, combinata cu bratele ce sunt in contact cu sasiul in momentul in care se incarca cupa, fac ca aceste modele sa fie foarte precise in operatiunile de sapare si fiabilitatea sa creasca foarte mult, datorita faptului ca sarcina este preluata si de sasiul utilajului si nu este sustinuta numai in cilindri hidraulici. Incarcarea si descarcarea pot fi mai usoare prin comanda optiunii self-level, cand numai printr-o singura comanda bratele se duc in pozitia dorita (de sapare/de deplasare).

In cazul modelelor 435, 445, cinematica este de tip vertical. Bratul este articulat la baza cu ajutorul unor parghii, in acest fel la ridicarea sau coborarea bratelor fara a fi nevoie de nicio alta comanda, cupa sau furcile isi pastreaza pozitia paralela cu solul, aceste modele fiind destinate in mod special activitatilor de manipulare a materialelor. Ca si in cazul unitatilor cu miscari de tip radial, bratul este in contact direct articulat la nivelul sasiului, dand posibilitatea ca, atunci cand este coborat, sa efectueze si sapaturi, iar sarcina sa fie sustinuta si de catre sasiu nu numai de cilindrii hidraulici. Iar pentru lucrul in spatii cu mult noroi, CASE pune la dispozitie si doua modele 420 CT, 440 CT, care sunt dotate cu senile din cauciuc si pot indeplini toate sarcinile la care sunt supuse astfel de utilaje in conditii de slaba aderenta.

In toate variantele, noua serie Case are un sasiu de otel pentru conditii grele de munca , brate incarcatoare, suporti cu suspensii si un sistem de bucsi cu durabilitate crescuta. Aceste masini compacte au greutati operationale mari. Puterea de rupere a cupei este foarte mare, indiferent de tipul de ridicare ales. Incarcatoarele multifunctionale Case sunt renumite pentru calitatea durabila cu care sunt fabricate si gradul inalt de productivitate, insa aceasta serie 3 duce aceste performante la un alt nivel, marind productivitatea in cele mai dure conditii.

Anul XII, nr. 140, oct 2017
 
 
 
Citeste-ne on-line!
 

Truck Power, Octombrie 2017
 
Truck Power, Octombrie 2017

Trenchless Romania, Mai 2017
 
Trenchless mai 2017

Supliment Carburanti & Lubrifianti, Martie 2017
 
Revista M&U - Supliment Carburanti si Lubrifianti Martie 2017
 
 
 
 

PARTENERI