Contactati-ne pentru a ocupa unul dintre spatiile de mai sus
Logistica deseurilor

A.R.S. la Mamaia

20.10.2008
Ciprian Rotaru; Dan Vasile
A.R.S. la Mamaia
La sfarsit de vara si la inceputul toamnei, cel putin calendaristice, pentru ca afara erau peste 30 de grade, concluzionand acum, dupa racirea brusca a vremii la care am asistat, ca a fost una din ultimele zile frumoase de vara, reporterii nostri au participat la unul dintre evenimentele organizate de catre Asociatia Romana de Salubritate, eveniment situat convenabil la Mamaia, la numai cativa zeci de metri
de plaja.

La acest eveniment am putut profita de ultimele raze de soare dar si la cateva demonstratii practice de maturare efectuate cu masini de ultima generatie din domeniul salubritatii, fiind invitati de catre producatorului international RCM.
In perioada 03 - 05 septembrie 2008, la Mamaia, hotel Comandor, a avut loc o manifestare organizata de catre Asociatia Romana de Salubritate: "Intalnirea Anuala a Specialistilor din Domeniul Gestiunii Deseurilor".
Scopul principal al intalnirii a fost reunirea la aceeasi masa de discutii a specialistilor din domeniu si a persoanelor cu putere decizionala, pentru a realiza o imagine coerenta si completa a realitatii actuale din Romania in privinta managementului deseurilor si asupra posibilitatilor si modalitatilor reale, existente astazi, pentru introducerea unui management integrat al deseurilor. Ideea principala, pe care au fost axate discutiile, a fost gasirea de solutii eficiente si de durata care sa limiteze la maximum consecintele negative ale prezentei deseurilor de diferite tipuri, industriale sau municipale in viata de zi cu zi.
Asociatia Romana de Salubritate reprezinta o asociatie patronala si profesionala, unica la nivel national in domeniu, membra ISWA (International Solid Waste Association) si FEAD (European Federation Of Waste Management And Environmental Services).

Programul  manifestarii a cuprins urmatoarele teme: "Cresterea capacitatii de atragere a fondurilor de finantare pentru proiecte de managementul deseurilor" (POS Mediu, Fondul European pentru Dezvoltare Regionala, Fondul de Coeziune, Administratia Fondului pentru Mediu, Planul de Dezvoltare a Zonelor Rurale, prezentare firma GTZ Germania si Holcim Romania), "Managementul integrat al deseurilor – posibilitati si modalitati practice de implementare" (Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile, Agentia Nationala pentru Protectia Mediului, Autoritatea Nationala de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilitati Publice, Ministerul Internelor si Reformei Administrative, Garda Nationala de Mediu, ICIM Bucuresti), "Atingerea tintelor pentru recuperare si reciclare" (Ministerul Economiei si Finantelor -  Directia pentru Reciclarea Materialelor, Eco – Rom Ambalaje SA, Eco Tic, Eco Anvelope, CECED Romania ); tratarea termica a deseurilor si co-incinerarea in industria cimentului.

Best Tools - echipamente de curatenie
De asemenea, pe perioada intalnirii, a avut loc si o expozitie de utilaje si echipamente pentru gestiunea deseurilor si s-au facut demonstratii practice cu masinile de maturat stradale, importate de catre societatea Best Tools Srl.
Societatea Best Tools a luat fiinta la inceputul anului 2006 si este formata din persoane care au o vasta experienta atat in domeniul vanzarilor dar si in domeniul de service pentru echipamente de curatenie. Societatea este la prima participare la acest eveniment, prezenta dovedindu-se in final a fi foarte importanta facand parte din planul propriu pentru promovarea masinilor, concentrandu-e pe segmentul utilizatorilor.
Societatea a prezentat la acest eveniment numai divizia de echipamente de curatenie. Pentru reprezentatii primariilor au fost disponibile si cataloagele de grupuri electrogene si de mica mecanizare, deoarece acest domeniu reprezinta, intr-un fel complementar, domeniului lor de activitate.

Societatea Best Tools Srl s-a concentrat mai mult pe partea de demonstratii practice si pe partea de discutii amanuntite. Echipamentele de curatenie importate de catre societate au provenit de la producatorul international RCM, producator renumit si specializat pe productia de maturatori stradale de diferite tipuri. Maturatorile stradale reprezinta una dintre diviziile principale ale societatii Best Tools Srl, modelele care au putut fi admirate la expozitie au avut capacitati intre 0,3-0,5 mc. Cel mai mare model al maturatorilor este numita "Ravo" si este pentru prima data prezenta in Romania si la un astfel de seminar.

RCM este singura marca din portofoliul societatii si detine deja o cota de piata de 35% pe mapamond. Societatea isi tripleaza practic activitatea si cifra de afaceri in fiecare an astfel incat anul acesta va ajunge estimativ la 4 mil. EUR. Ponderea echipamentelor in cadrul societatii este proportionala: 30% sunt grupurile electrogene, 30% echipamente de mica mecanizare si 30% echipamente de curatenie. Deocamdata societatea nu a inceput vanzarea efectiva a masinilor RCM - Ravo in Romania dar are mari asteptari din feed-back-ul pe care l-a avut in urma intalnirilor cu toate firmele de curatenie cu care s-a luat deja contactul. Practic masina a fost adusa pentru demonstratii datorita cererilor venite de la cateva firme de curatenie care s-au aratat foarte interesate, cerand sa asiste la cateva probe practice. "Estimam sa vindem cel putin 10 unitati Ravo pentru anul urmator" declara dl. atefan Blaer, General Manager, Best Tools Srl.

Best Tools Srl estimeaza ca vor reusi sa preia o parte din cota actuala de piata a masinilor mari care s-au vandut, de asemenea acoperind si gama compacta, pentru ca in acest domeniu marimea conteaza cu adevarat si dupa cum se stie, cu masinile mari nu se poate intra si pe strazi mai inguste.
In occident exista o parte de masini rezervata maturarii trotuarelor, un lucru excelent avand in vedere constructiile de peste tot din momentul actual, am putea spune ca, teoretic, nu ar fi un lux, ci o necesitate pentru locuitorii unui oras care isi respecta populatia. La noi se pare ca aceste masini specializate nu reprezinta un strict necesar si nici macar un mic subiect pentru un talkshow iar, o posibila solutie pentru curatenie ar fi folosirea de maturatoare off-road, cu tractiune integrala 4X4, cu sasiu ranforsat, capabile sa reziste la cele mai dure conditii de exploatare.
"Pentru trotuare sau cel putin pentru trotuarele inguste se poate folosi o a treia perie ce se monteaza pe masina de maturat", ne spun specialistii de la RCM, care de asemenea au participat la eveniment. Mai mult, in loc de a treia perie se poate monta un dispozitiv de taiat iarba iar masina trece si taie iarba, in acelasi timp curatand. Pentru trotuare, societatea promoveaza maturatorile mici de la RCM, care sunt manevrabile, au o latime destul de mica astfel incat se poate intra pe orice trotuar, in spatii inguste, parcuri, parcari, etc.

Compania internationala Ravo cauta de cativa ani un partener serios care sa asigure partea de service si after-service, reprezentanta din Romania fiind astfel ocupata de catre Best Tools Srl. "Noi avem de anul trecut implementat sistemul de asigurare a calitatii, nu numai la nivel de comercializare dar si la nivel de asigurare a service-ului, astfel a fost usor pentru ca cei de la RCM sa ia o decizie" ne spune dl. atefan Blaer, General Manager, Best Tools Srl. Service-ul va fi localizat la sediul principal al societatii si poate asigura orice tip de interventii. Pentru a putea ajunge rapid la clienti, societatea dispune si de unitati de service mobile cu care acopera interventiile in tara, de asemenea pentru utilajele de mica mecanizare pot interveni rapid chiar si dealerii zonali. Best Tools Srl ofera consultanta si training atat la vanzare cat si la punerea in functiune, nu numai pentru masinile de maturat ci si pentru generatoare si tot ce inseamna mica mecanizare.

"Piata utilajelor de salubrizare nu ocupa decat 40% din necesarul de astfel de vehicule specializate"
Interviu dl. Viorel Marcu, Presedinte - Asociatia Romana de Salubritate

Masini si Utilaje: Ce reprezinta Asociatia Romana de Salubritate?
Viorel Marcu:
Asociatia Romana de Salubritate este singura asociatie de profil din Romania si este membru national la asociatiilor europene si internationale. Asociatia sub aceasta denumire exista din anul 2001 dar ea s-a infiintat in 1999 sub un alt nume.

M&U: Cine face parte din aceasta asociatie?
V.M.: Toti marii operatori de salubritate din tara fac parte din asociatia noastra. Avem peste 100 de membri. Interesul nostru este sa vedem si un management integrat al deseurilor. Din aceasta cauza nu toti operatorii de salubritate sunt membri pentru ca nu toti corespund criteriilor de a face parte dintr-o astfel de asociatie. In plus in cadrul asociatiei fac parte si producatorii de echipamente si utilaje, cei care aduc echipamente din strainatate, institute de cercetari si firme de consultanta.

M&U: O dezvoltare in timp a asociatiei?
V.M.: Asociatia Romana de Salubritate s-a infiintat in urma unei cerinte a pietei, in special la initiativa partii private, pentru a le apara interesele. Asociatia este una patronala si profesionala. A plecat intai pe linie profesionala dezvoltandu-si in timp si partea patronala. Noi reprezentam operatorii de salubritate si participam chiar la negocierea contractului colectiv de munca pe ramura.

M&U: De ce a fost nevoie de acest eveniment in sine? De ce a fost facuta aceasta conferinta?
V.M.: Aceste manifestari care se numesc generic "Manifestarile Asociatiei Romane de Salubritate", se fac de multi ani, anul acesta insa ele au cuprins un numar de cinci evenimente care au avut loc in perioada 1-5 septembrie. Ma refer la un seminar care a fost specializat pe probleme de situri contaminate, un seminar pe probleme de strategii si obtinere de fonduri din strainatate, intalnirea anuala a specialistilor din domeniul gestiunii deseurilor, este bine sa se faca o astfel de intalnire pentru ca aici se pot discuta diferite probleme, vin reprezentantii ministerelor, autoritatilor centrale sau locale si se pot discuta aspecte care ne intereseaza. In plus am avut un targ de afaceri in care firmele cu echipamente si utilaje au putut sa-si prezinte oferta iar cei interesati, respectiv operatorii de salubritate sa cunoasca aceasta oferta. Aceste evenimente reprezinta de asemenea si adunarea generala a Asociatiei Romane de Salubritate.

M&U: De ce ati ales Mamaia in special pentru aceste evenimente?
V.M.: Pentru ca intotdeauna utilul trebuie imbinat cu placutul.

M&U: Cat de mare este piata utilajelor si masinilor de salubritate?
V.M.: Deocamdata se afla la un nivel de 40% din necesar, deci este loc de dezvoltare pentru ca operatorii de salubritate si-au marit capacitatea de absorbtie a fondurilor si cu aceste fonduri se poate trece si la achizitionarea de utilaje moderne si performante.

M&U: Exista cerere pentru utilajele de salubritate?
V.M.: Foarte multa. In momentul actual importatorii de echipamente pe piata romaneasca nu fac fata. Nu se poate cumpara la cheie o masina iar livrarea se face dupa un timp relativ lung, acest lucru depinzand de masina, ajungand chiar la o luna sau doua.

M&U: Care sunt tendintele pietei de masini pentru salubrizare?
V.M.: Tendintele pietei sunt de dezvoltare, de achizitionare a cat mai multor utilaje performante dar si specializate pe anumite tipuri de lucrari.

M&U: Care sunt masinile cu cea mai mare cerere?
V.M.: Cea mai mare cerere este pentru autocompactoare, masinile pentru curatenie stradala si curatenie pe zonele pietonale, iar Romania are foarte multe orase mici cu strazi inguste unde pentru a patrunde cu alte masini mai mari este foarte greu. Cele care au aparut acum sunt masini moderne care permit astfel de dezvoltari.

M&U: Ce asteptari ati avut de la acest eveniment?
V.M.: Asteptarile noastre sunt intotdeauna foarte mari. In acest an cu cei peste 250 de participanti la toate aceste cinci actiuni asteptarile noastre au fost in mare parte atinse.

Anul XII, nr. 141, nov 2017
 
 
 
Citeste-ne on-line!
 

Truck Power, Octombrie 2017
 
Truck Power, Octombrie 2017

Trenchless Romania, Mai 2017
 
Trenchless mai 2017

Supliment Carburanti & Lubrifianti, Martie 2017
 
Revista M&U - Supliment Carburanti si Lubrifianti Martie 2017
 
 
 
 

PARTENERI