Contactati-ne pentru a ocupa unul dintre spatiile de mai sus
Masini si Utilaje nr. 33

Locatelli, tradiția calității

17.11.2008
Locatelli, tradiția calității
Locatelli Spa este prima companie italiană producătoare de macarale hidraulice telescopice specializată și în producția de macarale de sarcină grea.

Fondată în 1954 de inginerul Enzo Locatelli, compania și-a început activitatea cu producția de utilaje mici de ridicat realizate de cele mai multe ori la comandă pentru a putea satisface cu exactitate cerințele întreprinzătorilor locali. Acumulând o anumită experiență în domeniul utilajelor mici, Locatelli a lansat în 1964, ceea ce este considerată o piesă de referință pentru Locatelli, prima macara de sarcină grea, modelul Gril 5,5 cu o capacitate de 5,5 tm. Deși este greu de imaginat, câteva dintre aceste utilaje încă mai sunt folosite.

În 1967 Locatelli a fost transformată într-o societate pe acțiuni și de atunci compania s-a extins în mod constant. Compania beneficiază de centre moderne de producție localizate în Mapello (Bergamo) având o suprafață de aproximativ 15.000 mp. Producătorul italian are în momentul de față capacitatea de a oferi clienților o gamă completă de macarale de sarcină grea cu capacitate începând de la12,5 și 60 tm, precum și macarale de turn de 20 și 40 de tone.

Având mai mult de 50 de ani de experiență în domeniu, Locatelli este un nume binecunoscut în Italia și în întreaga lume, numărul mare de macarale produse confirmând acest lucru. În Italia, Locatelli deține o cotă de piață foarte mare, iar o parte din producția totală este exportată în diferite țări din Europa și în afara ei. Macaralele Locatelli sunt proiectate, construite și testate în conformitate cu standardele de la nivel mondial, folosind întotdeauna cele mai avansate tehnologii.

De la sfârșitul anului 2006 Locatelli Spa face parte din Venpa 3, principala companie de pe piață specializată în domeniul închirierilor de platforme aeriene, soluții pentru ridicat, echipamente de construcții și utilaje terasiere. Printre clienții Locatelli se numără importante companii italiene și străine, iar macaralele mobile produse de ei operează în mod eficient în întreaga lume în domeniul construcțiilor de clădiri, ingineriei civile, etc.

Succesul macaralelor Locatelli se bazează pe fiabilitatea produselor, nivelul înalt al performanțelor și costurile de întreținere reduse, datorate componentelor de înaltă calitate și experienței îndelungate în producția de specialitate. Compania Locatelli este de asemenea foarte receptivă la problemele mediului înconjurător și de aceea acordă o atenție deosebită alegerii componentelor necesare, luând în considerare emisiile de gaze și consumul de energie.

Anul XII, nr. 140, oct 2017
 
 
 
Citeste-ne on-line!
 

Truck Power, Octombrie 2017
 
Truck Power, Octombrie 2017

Trenchless Romania, Mai 2017
 
Trenchless mai 2017

Supliment Carburanti & Lubrifianti, Martie 2017
 
Revista M&U - Supliment Carburanti si Lubrifianti Martie 2017
 
 
 
 

PARTENERI