Contactati-ne pentru a ocupa unul dintre spatiile de mai sus
Masini si Utilaje nr. 33

Piccini, utilaje pentru producerea și transportul betonului

17.11.2008
Mădălina Dragomir; Ciprian Rotaru
Piccini, utilaje pentru producerea și transportul betonului

Standul producătorului italian Piccini, din cadrul expoziției specializate de la Bologna, a cuprins mai multe tipuri de pompe și mixere de beton, create inclusiv pentru companiile de dimensiuni mici, care se bazează în principal pe închirierea acestui tip de utilaje.

Domnul Marco Purro, area manager în cadrul grupului, a dorit să ne prezinte unul dintre echipamentele bine vândute în România: dumperul mixer, piața noastră reprezentând un real interes pentru grupul Piccini, unul dintre oficialii acestei companii fiind prezent în orașul Constanța chiar cu o săptămână înainte de expoziție, pentru a vizita unul dintre clienți. Piccini a înregistrat vânzări pe întreaga suprafață a țării noastre, în orașe precum Arad, Timișoara, Reșița, Brașov, București sau Constanța.


"Ținem foarte mult la conceptul de încredere în produs"
Marco Purro, area manager Piccini
Vânzările se realizează prin intermediul dealerilor. Unul dintre partenerii noștri cu care lucrăm în România este Endress Group, o firmă foarte activă. Din punctul nostru de vedere, piața din România este una în creștere, cu precădere fiind căutate utilajele de mici dimensiuni pentru malaxarea betonului.

Pe parcursul anilor de când firma a fost înființată, aceasta a trecut printr-un proces de dezvoltare continuă. Am menținut un ritm alert prin aducerea în permanență de noi produse pe piață. Nu numai produsele au fost de o deosebită importanță, ci și resursele umane. Am transmis spiritul pieței italiene și în cadrul altor piețe, prin detașarea managerilor noștri de vânzări și a mai multor echipe de specialiști din cadrul grupului nostru.

Nu in cele din urmă, ne-am ocupat și cu dezvoltarea diviziilor de echipamente pentru dispersia mortarului, pompe de beton, game pentru mixturi. În acest domeniu, există un fel de parteneriat între pieța italiană, spaniolă și franceză, prin care urmărim o promovare cât mai bună a unor produse prin intermediul acestora. Ținem foarte mult la conceptul de încredere în produs, tocmai de aceea încercăm întotdeauna să îl adaptăm cât mai bine cerințelor clienților noștri.

Dacă ar fi să analizăm, de exemplu, piața spaniolă, care trece printr-o perioadă de criză și care suferă schimbări în fiecare zi, situația ar fi îngrijorătoare. Cu toate acestea noi încercăm să stabilizăm aceste fapte și activitatea companiei. Bineînțeles, acum ne bucurăm de beneficiile Orientului Mijlociu, o piață în plină creștere. Căutăm diversitate atât în ceea ce privește produsele cât și în ceea ce privește piețele. De-a lungul activității noastre, niciodată nu am căutat să dispersăm produsele, din contră, mereu am căutat să concentrăm game de produse pe anumite zone, în funcție de necesitățile acestora. Prin urmare, ne axăm pe specializarea și cunoașterea piețelor și a anumitor produse.

Foarte important de menționat este și domeniul de închirieri care, în cadrul anumitor piețe, se bucură de un succes extraordinar. Piața italiană este una foarte dezvoltată în ceea ce privește activitatea de închirieri.

Anul XII, nr. 140, oct 2017
 
 
 
Citeste-ne on-line!
 

Truck Power, Octombrie 2017
 
Truck Power, Octombrie 2017

Trenchless Romania, Mai 2017
 
Trenchless mai 2017

Supliment Carburanti & Lubrifianti, Martie 2017
 
Revista M&U - Supliment Carburanti si Lubrifianti Martie 2017
 
 
 
 

PARTENERI