Contactati-ne pentru a ocupa unul dintre spatiile de mai sus
SAIE 2008

Premierele mondiale de la DIECI

17.11.2008
Mădălina Dragomir; Gheorghe Apostol
Premierele mondiale de la DIECI

SAIE Bologna reprezintă nu numai cea mai mare expoziție europeană dedicată mașinilor de ridicat, dar și un bun prilej pentru constructorii italieni de a arăta încă o dată calitățile lor de constructori de utilaje. Producătorul italian Dieci, o prezență constantă în cadrul marilor expoziții europene și mondiale, precum Intermat, Conexpo- Las Vegas sau Bauma nu putea să lipsească de la o astfel de manifestare desfășurată chiar pe pământ italian. Și tot ca de obicei, domnul Ciro Correggi, președinte - director general al societății Dieci Italia a fost o gazdă de excepție.


Ciro Correggi, președinte - director general Dieci Italia
"Credem că piața va accepta noua noastră gamă de utilaje într-o manieră favorabilă, mașinile noastre au fost făcute cu multă grijă. Calitatea lor este deosebită și sperăm că toți clienții noștri sunt mulțumiți de serviciile noastre, chiar și după vânzarea utilajelor Dieci. Noi vedem piața din România pregătită pentru o creștere masivă, chiar în condițiile actuale economice. De aceea, pe termen scurt, suntem siguri că vom crește vânzările. Sperăm că vânzările vor crește proporțional cu vânzările din ultimii ani și sperăm că România nu va fi afectată de această criză economică."

Mașinile Dieci pentru construcția clădirilor și agricultură sunt prezente de peste 40 de ani pe piață, activitatea firmei începând în zona Emilia -Italia. În luna septembrie a anului 1997 are loc o schimbare a strategiei firmei, care se va răsfrânge mai apoi și asupra proceselor de fabricație și distribuție. Compania are acum trei priorități: calitate, siguranță și inovație, fiind orientată spre rezolvarea și satisfacerea clienților. Dieci, se situează printre liderii pe piața internațională, numărându-se printre cele câteva companii specializate strict în procesul de fabricare al telehandlerelor. Elevatoarele telescopice pentru industrie și agricultură, mixerele pentru camioane, dumperele destinate transportului de material, șasiurile și vehiculele speciale construite după specificațiile clienților, acestea sunt produsele în care Dieci își exprimă cel mai bine vocația tehnologică.

Reînnoirea liniei de elevatoare telescopice a început odată cu prezentarea seriilor Samson, Icarus, Runner în 1997, continuând cu introducerea unei linii complet noi de telehandlere rotative la 360°, numită Pegasus, în anul 1999. În ultimii trei ani, Dieci a reușit să lanseze pe piață 25 de modele noi, în cadrul fiecărei expoziții reușind să vină cu noi și noi utilaje.

Astfel, și în cadrul expoziției SAIE Bologna din acest an, standul firmei Dieci a fost gazda a două lansări: noile modele de încărcătoare telescopice Hercules 120.10 și Hercules 160.10. Echipate cu motoare Perkins de 144, respectiv 196 CP / 2.200 rpm, acestea au capacități maxime de ridicare de 12.000 respectiv 16.000 kg, înălțimea lor de lucru apropiindu-se de 10 m. Ambele modele sunt oferite cu multiple accesorii, precum: aer condiționat, sistem de încălzire Webasto, bord digital, sistem de încălzire al apei, scaun cu suspensii pneumatice, sistem rapid de cuplare/decuplare, sistem de ventilație reversibil, etc.

Anul XII, nr. 141, nov 2017
 
 
 
Citeste-ne on-line!
 

Truck Power, Octombrie 2017
 
Truck Power, Octombrie 2017

Trenchless Romania, Mai 2017
 
Trenchless mai 2017

Supliment Carburanti & Lubrifianti, Martie 2017
 
Revista M&U - Supliment Carburanti si Lubrifianti Martie 2017
 
 
 
 

PARTENERI