Contactati-ne pentru a ocupa unul dintre spatiile de mai sus
Masini si Utilaje nr. 39

Premierele Komatsu

29.05.2009
Ema Stancu; Mariana Patru
Premierele Komatsu
Marimea standului Komatsu de la Intermat nu a surprins pe nici unul dintre vizitatorii profesionisti sau ziaristii acreditati, producatorul japonez fiind prezent la fiecare expozitie internationala cu suprafete mari de expunere si bineinteles, cu multe noutati. Daca in acest an Intermat a avut mai putine noutati, multi producatori asteptand Bauma 2010, Komatsu s-a prezentat ca de obicei la inaltime, cu numeroase noutati si cu anuntul ca sistemul de control prin satelit Komtrax este acum montat pe toate utilajele, cu exceptia gamei foarte mici. Va prezentam in continuare o parte dintre noutatile din standul de la Intermat, care vor continua in numerele urmatoare ale revistei Masini si Utilaje.

Komatsu a prezentat in premiera mondiala la editia din acest an a expozitiei internationale Intermat buldozerul Komatsu D65-16, o varianta moderna a modelului clasic D155AX-6, ale carui caracteristici le mai pastreaza. Noul buldozer Komatsu cu lama patentata Sigma Dozer si o lama optionala PAT,  este un echipament de 21 de tone disponibil in trei configuratii standard (EX- WX -PX) foarte economic din punctul de vedere al consumului de combustibil, performant, fiabil si cu o productivitate crescuta.   Modelul D65-16 reprezinta solutia potrivita pentru aplicatiile desfasurare pe santierele de constructii dar si pentru lucrari mai mici in zonele rezidentiale fiind dotat cu o cabina complet refacuta, o transmisie noua si convertizor de cuplu cu blocare automata.

O alta premiera la standul Komatsu in cadrul expozitiei internationale Intermat 2009 a fost reprezentata de excavatorul pe pneuri Komatsu PW148-8, un echipament compact, puternic si versatil.
Robust si compact, acest model este cea mai recenta completare a gamei Dash 8 beneficiind de performante deosebite de conducere, eficienta sporita a consumului de combustibil, dispozitive de comanda reproiectate si o noua interfata pentru utilizator pentru EMMS  "Sistemul de Control si Monitorizare a Aparaturii". Acest echipament de dimensiuni reduse se adapteaza perfect lucrarilor desfasurate pe santierele care dispun de un spatiu limitat precum cele din zonele intens urbanizate sau cele aflate pe drumuri inguste cu trafic intens.

Cu o raza de rotire calculata pentru gabaritul utilajului de numai 1.850 mm, modelul PW 148-8 reprezinta solutia ideala pentru lucrul in spatiile inguste. Astfel operatorii se pot concentra exclusiv asupra cerintelor implicate de fiecare proces de lucru in conditii de siguranta maxima atat pentru ei cat si pentru muncitorii din imediata apropiere si fara sa solicite un grad sporit de atentie asupra cladirilor si vehiculelor din proximitate. Extrem de silentios si in acelasi timp puternic, motorul Komatsu Ecot 3 SAA4D107E-1 Tier 3 cu injectie common rail montat pe acest excavator compact dez-volta o putere de 115 CP la 2.200 rpm. Au fost imbunatatite performantele de urcare a pantelor iar consumul de combustibil in mers a fost redus cu pana la 15 %.

Tot in cadrul standului Komatsu de la Intermat vizitatorii au putut analiza si noile modele de incarcatoare pe pneuri cu o productivitate sporita si costuri operationale reduse. Komatsu a efectuat recent cateva modificari minore asupra modelelor de incarcatoare pe pneuri WA470LC-6 si WA480LC-6. Conform producatorului, aceste modele aduc un raspuns unic la costurile operationale si de proprietate din ce in ce mai mari cauzate de crestere a pretului pentru combustibil, comparativ cu alte modele similare.

Imbunatatirea consta intr-o transmisie complet noua, echipata acum cu un convertizor hidraulic de cuplu de mare putere (LC) pentru o eficienta optima si un raport inegalabil intre forta de impingere si greutate. Datorita acestei forte impresionante de impingere la viteze reduse, strapungerea materialului este mai usoara si mai rapida ca niciodata. Prin modul de incarcare tip "V", noile incarcatoare frontale dovedesc o productivitate sporita chiar si in spatii restranse. Aceste noi utilaje LC pot atinge viteze mari de deplasare pana si in planurile inclinate dezvoltand in acest fel operatiuni load & carry mai performante si mai usor de realizat.

Eficienta acestor incarcatoare Komatsu este de asemenea augmentata si de sistemul hidraulic load-sensing dotat cu pompe cu debit variabil controlate electronic. Este o tehnologie noua care permite economisirea combustibilului asigurand exact fluxul hidraulic necesar, fara alte pierderi si imbunatateste viteza de lucru oferind un control perfect asupra utilajului. In plus, cea mai noua varianta a sistemului de monitorizare prin satelit Komtrax pentru gama de incarcatoare frontale este in standard si va pune la dispozitie rapoartele zilnice si lunare ale consumului de combustibil.

Anul XII, nr. 140, oct 2017
 
 
 
Citeste-ne on-line!
 

Truck Power, Octombrie 2017
 
Truck Power, Octombrie 2017

Trenchless Romania, Mai 2017
 
Trenchless mai 2017

Supliment Carburanti & Lubrifianti, Martie 2017
 
Revista M&U - Supliment Carburanti si Lubrifianti Martie 2017
 
 
 
 

PARTENERI