Contactati-ne pentru a ocupa unul dintre spatiile de mai sus
Consilierul vostru financiar

Apa plată anticriză

20.07.2009
Ec. IULIU CIOBANU
Atât mai trebuie să se recomande în aceste momente în care cuvântul "criză" este folosit în propozitii mai des decât virgulele. Suntem asaltati de declaratii, articole, statistici care mai de care pesimiste. De ce trebuie folosită numai apa plată? Pentru că este unul din foarte putinele  produse pe care le poti folosi în prezent  fără a avea frica de a primi facturi purtătoare de penalităti sau telefoane de confirmare sold restant. În plus este mai usor să strângi cureaua pe stomacul gol.

În mijlocul acestui vârtej generat de lipsa lichiditătilor, în care s-a renuntat la orice formă de diplomatie sau de imagine comercială, s-au creat două tabere foarte bine definite la prima vedere: cei care au de dat bani si cei care au de încasat bani. Tabara celor care au de încasat bani este formată în majoritate de bănci si companii de leasing, cealaltă tabără este formată din beneficiari ai creditelor sau utilizatori în cadrul contractelor de leasing.
De ce sunt bine definite doar la prima vedere? Pentru că sunt extrem de dese cazurile în care o companie  are de rambursat ratele unui contract de credit sau leasing si la rândul ei trebuie să încaseze bani de la colaboratori care asteaptă aprobarea de credite necesare supravietuirii. Uimitor, nu?

Aceasta este însă una din realitătile tării noastre  si ale asa-zisului mediu de afaceri românesc, mediu care până anul trecut "duduia" conform tuturor analizelor făcute la acea vreme. Majoritatea proprietarilor de companii au avut o gândire extrem de simplă pentru dezvoltarea afacerii: acoperim găurile din buget prin contractarea de credite si leasing-uri cu sume din ce în ce mai mari. Astfel se închideau partial sau total datoriile generate anterior si firma se dezvolta ca un Făt - Frumos. În acelasi timp sistemul financiar stimula această gândire prin lansarea a numeroase produse care în prezentare erau din ce în ce mai avantajoase. Surpriză însă: a venit scadenta, găurile create erau uriase iar produsele minune s-a dovedit că nu erau deloc avantajoase.

În acelasi timp unul din principiile de bază ale comertului, acela de a cumpăra ieftin si a vinde scump, era aplicat extrem de aleatoriu. Dacă preturile bunurilor care urmau a fi achizitionate erau extrem de rar puse la îndoială, acordarea unui discount de 2-5 % fiind considerată de client o dovadă indubitabilă a capacitătilor sale de negociator, se caută cu înversunare o solutie de finantare cât mai ieftină. Astfel s-au scris tone întregi de articole referitoare la cum se pot obtine bani ieftin, la diferente între credit si leasing, zeci de reclame împânzeau fiecare colt de stradă.
Asa cum am arătat în articolele precedente fiecare client considera că cea mai ieftină variantă este cea în care putea lua un bun cu sumele pe care le avea la dispozitie în acel moment. Nu era interesant pentru el ce alte costuri prevedea contractul de leasing sau credit. Întrebarea general valabilă prin care se cereau informatii referitoare la dobândă era estompată de fiecare companie finantatoare prin comparatie generală fată de piată sau prin reliefarea unor beneficii suplimentare.

Dar experienta actuală a arătat ceea ce am subliniat atunci, că o variantă bună de finantare nu este totdeauna cea care pare foarte ieftină. Majoritatea clientilor au  învătat treptat prevederile contractelor pe care le-au semnat în anii precedenti si au realizat că acele variante "ieftine" au la sfârsitul contractelor aceleasi sume ca si în alte variante considerate în acel moment mai scumpe.
Revenind la momentul prezent, chiar dacă lichiditatea este scăzută în piată, mai sunt clienti care solicită finantări, fie prin faptul că a identificat nise încă functionale în economie, fie prin faptul că pretul bunurilor au scăzut dramatic. Asa cum am prezentat mai sus, discount-ul oferit în tre-cut de dealeri era de 2-5 % iar în prezent este de 20-30%, deci din acest punct de vedere, orice formă de leasing sau credit  care se obtine în prezent este mai ieftină ca în trecut. Totusi, majoritatea celor care solicită informatii legate de o finantare au aceleasi întrebări legate de dobândă, avans si nu iau în calcul faptul că scăderea preturilor pe piata auto, imobiliară, de echipamente se datorează tocmai faptului că sistemul financiar este extrem de reticent în continuarea finantării acestor tipuri de bunuri.
 În concluzie nu mai căutati în prezent un leasing sau un credit ieftin, calculati foarte bine miscările viitoare pentru a nu fi pusi în situatia de a folosi apa plată anticriză.
BENDIS FINANCIAL
30D Horei st., 2nd District, Bucharest
Tel: 0745-996-911
Fax: 031-805-44-04

Anul XII, nr. 141, nov 2017
 
 
 
Citeste-ne on-line!
 

Truck Power, Octombrie 2017
 
Truck Power, Octombrie 2017

Trenchless Romania, Mai 2017
 
Trenchless mai 2017

Supliment Carburanti & Lubrifianti, Martie 2017
 
Revista M&U - Supliment Carburanti si Lubrifianti Martie 2017
 
 
 
 

PARTENERI