Contactati-ne pentru a ocupa unul dintre spatiile de mai sus
Automacarale

DAK - gata de livrare

19.08.2009
DAK - gata de livrare
Cu o istorie de aproape o jumătate de secol, producătorul de macarale "DAK Crane Plant" cu sediul în apropierea orasului Lvov, Ucraina oferă în prezent o gamă largă de astfel de utilaje, montate pe sasiu de autocamion. Acestea sunt aliniate la cerintele Uniunii Europene din toate punctele de vedere, motorizările EURO 4 si EURO 5 fiind valabile în functie de cerintele clientului.
Astfel, macaralele DAK pot fi montate pe orice tip de sasiu provenind de la un producător european. Modelul DAK KTA-25, deja comercializat pe piata din România asigură în acest moment unul dintre cele mai bune rapoarte calitate-pret de pe piată.
Cu o înăltime maximă de lucru de 21,5 m, acesta poate ridica o masă utilă maximă de 25 t până la 3,2 metri. Bratul telescopabil, format din trei segmente oferă lungimi de lucru cuprinse între 9,7 si 21,7 metri.

O caracteristică importantă, care de obicei nu este observată la cumpărare unei automacarale, dar care este definitorie atunci când intră în exploatare, este viteza de ridicare. În general, aceasta influentează direct randamentul, iar diferentele mari de viteză ce pot interveni la ridicarea greutătii maxime fată de vitezele ce apar atunci când greutatea este mult mai mică sunt importante când macaraua lucrează o perioadă de ordinul zilelor în acelasi punct de lucru. Astfel, macaraua DAK asigură o viteză de ridicare cu sarcină maximă, la 25 t, de 10 m/min, pe când la o sarcină de 4 t, aceasta ajunge la 4 m/min.

"Dacă este aleasă varianta cu macara DAK de 25 tone si sasiu MAZ, cu motor DEUTZ ce îndeplineste normele de poluare EURO 4, pretul este cu sigurantă de departe cel mai bun de pe piata din România", ne-a declarat domnul Valeriu Bezdedeanu, directorul tehnic al societătii MAZ TRUCK & BUS, unicul importator al automacaralelor marca DAK în România.

Automacaralele DAK au argumentele necesare, corespunzând normelor UE, perioada de livrare fiind de maxim trei săptămâni de la lansarea comenzii. Faptul că deja astfel de macarale functionează în România, fără probleme, reprezintă o referintă în plus pentru viitorii cumpărători. Trebuie spus că reteaua de service a importatorului MAZ TRUCK & BUS, mai precis centrele autorizate pentru marca MAZ din tară acoperă toate zonele istorice: Constanta, Iasi, Brasov, Târgu Mures, Pitesti sau Galati. Pentru interventiile rapide, importatorul beneficiază de asemenea de un service mobil.

Deoarece firma MAZ TRUCK & BUS dispune deja de un stoc de bază de piese de schimb, am fost interesati să aflăm ce se va întâmpla în cazul unor defectiuni mai grave. Domnul Bezdedeanu crede în strânsa colaborare existentă în prezent cu producătorul automacaralelor DAK, acesta putând asigura orice piesă de schimb, cu o complexitate oricât de mare, în termene suficient de mici pentru a evita imobilizarea automacaralei la beneficiar pe o perioadă mai mare de timp. Dar, ca orice firma cu o bogată experientă, acesta este numai începutul: "Acum avem un stoc minim de piese de schimb, iar pe parcursul timpului, după o analiză a functionării si pe baza datelor furnizate de Uzina DAK Crane Plant, se va asigura si un stoc de piese cu un volum mai mare".
Pentru informatii suplimentare, puteti contacta importatorul, societatea MAZ TRUCK & BUS la telefon:
mobil 0730.711.854, sau la
021-320.33.98/99; fax: 021-320.30.95
Anul XII, nr. 141, nov 2017
 
 
 
Citeste-ne on-line!
 

Truck Power, Octombrie 2017
 
Truck Power, Octombrie 2017

Trenchless Romania, Mai 2017
 
Trenchless mai 2017

Supliment Carburanti & Lubrifianti, Martie 2017
 
Revista M&U - Supliment Carburanti si Lubrifianti Martie 2017
 
 
 
 

PARTENERI