Contactati-ne pentru a ocupa unul dintre spatiile de mai sus
Masini si Utilaje nr. 43

PTC - ciocane si lănci vibratoare

30.09.2009
PTC - ciocane si lănci vibratoare
În România, datorită cresterii preturilor, locurile cu terenuri slabe pentru constructii devin din ce în ce mai atractive pentru dezvoltatori, din acest motiv vibrocompactarea sau executia pilotilor de balastru reprezintă o solutie foarte bună pentru îmbunătătirea acestora.
Pentru a veni în ajutorul firmelor de constructii, firma Romdril furnizează mai multe solutii întărire a solurilor slabe cum ar fi:

Piloti sau micropiloti forati
* Jet grouting (injectie la adâncime de până la 40 m de ciment sub presiune de 500 - 600 bari).
* Grouting (injectie la adâncime de până la 20 m de ciment sub presiune de până la 100 bari)
* Soil mixing (amestecarea solului cu ciment sub presiune cu ajutorul unor masini de forat)
* Piloti de balastru (vibropresarea de balastru sau pietre în jurul unei coloane vibrante sustinute de o macara)
Ca reprezentant în România al firmei PTC,  S.C. ROMDRIL S.R.L.  prezintă  utilajele de vibroîmpingere pentru executia pilotilor de balastru (ciocane vibratoare si  vibrolance), o solutie modernă  si des întâlnită chiar si în România pentru întărirea solurilor moi (nisip, mlastini, argilă slabă etc.)
Ciocanele vibratoare produc vibratii pe directie verticală si sunt utilizate la înfigerea sau extragerea de diferite profile cum ar fi: palplanse, grinzi H si I, tubulaturi si tevi, piloni de ciment, piloni de lemn.
Pentru prinderea elementelor care se vibrează, ciocanele vibratoare marca PTC sunt dotate cu o gamă largă de menghine pentru adaptarea la diferitele dimensiuni si diametre ale profilelor. Vibratoarele se pot monta pe excavatoare sau macarale.

Tipuri de vibratoare:

* cu frecventă standard, ce au momentul excentric cuprins între 15 - 261 kg/m si amplitudinea maximă  între 20,9 - 31,3 mm;
* cu frecventă înaltă si moment variabil (ideale pentru lucrul în centrul orasului datorită controlului strict al vibratiilor), ce au momentul excentric cuprins între 0-8 kg/m si 0-48 kg/m si amplitudinea maximă cuprinsă între 11, 8 - 16,8 mm;
* cu frecventă înaltă (37 - 38 Hz), ce au momentul excentric cuprins între 6,5 - 27 kg/m si amplitudinea maximă între 19,4 - 22,5 mm;
* cu  frecventă standard si amplitudine variabilă, cu momentul excentric cuprins între 0 - 23,5 si 0 - 130 kg/m si amplitudinea maximă între 16,5 - 26,8 mm.

Vibrolance este un sistem hidraulic vibrant care este compus din:
* o sondă vibratoare cilindrică cu aripi demontabile
* o unitate hidraulică special proiectată cu motor Diesel de 138 KW sau 242 KW
* una sau mai multe tevi de extensie
* un set de furtunuri hidraulice de 30 sau 45 de metri
* un separator de vibratie care stopează trecerea vibratiilor în bratul macaralei
* ca optiune un sistem de alimentare cu balastru la baza lăncii vibratoare
* instrumentatie de calcul a vibratiilor si a materialului compresat

Avantajele sistemului constau în: eliminarea totală a vibratiilor transmise în cârligul de sustinere, utilizarea extensiilor de 5 metri asigură ajungerea la adâncimea dorită, fiabilitate ridicată, frecventa de vibratie variabilă asigură adaptarea la diferite tipuri de soluri (pentru nisip frecventa înaltă si amplitudine mică iar pentru argilă frecventa joasă si amplitudine mare), mentenanta simplă si redusă datorită modului de proiectare.

Vibrolance poate fi atârnată liber de o macara sau  ghidată pe un mast si este vibrată în pamânt prin propria greutate sau ajutată prin injectia de aer sau apă.
Modul de lucru este următorul: se vibrează cilindrul eventual cu injectie de apă până la adâncimea dorită si la ridicare se adaugă material cu compactari progresive până la suprafată.  De la diametrul de 350-400 mm se ajunge la piloti de 600-800 de mm prin împingerea în adâncime si laterală  iar caroiajul pilotilor se determină de proiectant între 1-1,5 metri distantă unul de altul. Datorită faptului că lancea este închisă jos se realizează si compactarea laterală a terenului (displacement). Materialul introdus este bine compactat si metoda este mai ieftină decât cea a pilotilor de beton forati sau prefabricati.

PTC furnizează de asemenea pompele de apă necesare (150 mc/h la 15-30 bari) antrenate de un motor Diesel separat sau de unitatea de putere hidraulică.
PTC pune la dispozitie si un sistem de măsurare si monitorizare numit Vibrolance Vibcorder pentru controlul ratei de compactare sau a adâncimii de lucru. Avantajele utilizării acestuia sunt: permite controlul parametrilor în timpul vibrării de către operator, fiind instalat pe macara; operatorul poate vedea când s-a ajuns la adâncimea dorită si poate porni compactarea; datorită memoriei sistemului toate operatiile pot fi înregistrate si un raport tipărit poate da o dovadă  a bunei executii; ca o optiune poate fi măsurată si înclinarea x, y a cilindrului.
Momentul excentric al PTC Vibrolance poate atinge 11,2 m/kg , frecventa de vibrare este între 1.680 rpm si 3.000 rpm, iar forta centrifugală între 116 Kn si 354 Kn.
De asemenea, RomDrill poate livra unităti de putere hidraulice comandate de un sistem controlat de microprocesor si radiocomandate, cu motoare Diesel cu puteri maxime de 892 CP. Aceste unităti hidraulice care în esentă reprezintă un motor diesel, pompe hidraulice si rezervoare de ulei pot alimenta si orice alt tip de consumatori hidraulici cum ar fi: pompe, cilindri, ciocane vibratoare, picoane, luvoaiez, demolatoare etc.

S.C. ROMDRIL S.R.L. furnizează toate tipurile de palplanse laminate sau ambutisate si toate combinatiile de pereti (teavă  - palplansă, profil H cu profil Z).
Anul XII, nr. 140, oct 2017
 
 
 
Citeste-ne on-line!
 

Truck Power, Octombrie 2017
 
Truck Power, Octombrie 2017

Trenchless Romania, Mai 2017
 
Trenchless mai 2017

Supliment Carburanti & Lubrifianti, Martie 2017
 
Revista M&U - Supliment Carburanti si Lubrifianti Martie 2017
 
 
 
 

PARTENERI