Contactati-ne pentru a ocupa unul dintre spatiile de mai sus
Profil de firmă

Romlift-Serv

30.09.2009
Mariana Pătru; Cornelia Rotaru
Romlift-Serv
Societatea Romlift-Serv SRL  a luat fiintă în luna decembrie 2002, având capital străin (ungar si austriac), ca persoană juridică română. Obiectul principal de activitate este comercializarea si închirierea utilajelor de ridicat si manipulat pentru constructii, precum si utilaje destinate agriculturii. Sediul central al firmei este localizat în orasul Odorheiu Secuiesc, aproape de centrul tării, de aici service-urile mobile si personalul specializat putând ajunge în maximum 24 de ore în orice zonă a României.
Serviciile de închiriere de utilaje au fost puternic dezvoltate în ultimii ani, în prezent firma Romlift-Serv ofertând pe piată un parc de peste 250 de utilaje, destinate închirierii. Parcul de utilaje este format din platforme, nacele, telehandlere cu brat fix si rotativ si macarale turn. Dintre acestea, jumătate sunt actionate cu motoare electrice, fiind ideale pentru activităti de finisaj si întretinere în interiorul marilor magazine comerciale, depozite, spatii de prezentare, samd. Domnul Csaba Bodrogi, director executiv Romlift-Serv ne-a declarat că pentru firma din Odorhei criza reprezintă numai un moment de respiro, în viitor investitiile firmei fiind îndreptate spre dublarea parcului de închirieri.
Vânzarea utilajelor reprezintă o altă latură a activitătii firmei, platformele aeriene si nacelele marca Genie, lifturile de marfă sau persoane, precum si gama largă de telehandlere cu brat fix sau rotativ, autobetoniere si autodumpere marca Dieci fiind apreciate pe piata din România. Romlift-Serv este dealer oficial pentru România al mărcilor Dieci si Genie.

Transportul acestor utilaje, cele mai mari fiind agabaritice poate fi asigurat la cerere de către Romlift-Serv, firma dispunând de trailere de mari dimensiuni, montate pe autocamioane SCANIA si MAN. Baza de la Odorhei a firmei se bucură si de un atelier de reparatii si service bine dotat, aici desfăsurându-se activităti de întretinere si reparare a utilajelor proprii vândute sau închiriate, executând aceleasi activităti si pentru clientii din România care detin utilaje Genie sau Dieci. Echipele mobile de service se pot deplasa la client, în cazul reparatiilor mai mari utilajele fiind transportate la atelierul de service al firmei din Odorheiu Secuiesc.
De asemenea, la sediul firmei cei interesati pot achizitiona piese de schimb uzuale pentru utilajele Dieci sau Genie comercializate de Romlift-Serv S.R.L. Trebuie spus că relatia de afaceri cu firma Genie este una specială, având o vechime de peste zece ani, fiind începută de către proprietarul firmei.

"Suntem în măsură să oferim spre închiriere mai mult de 250 de macarale turn, modele diferite, astfel că în momentul de fată în materie de echipamente de ridicat putem oferi absolut tot" - Csaba Bodrogi, director executiv Romlift-Serv

Masini si Utilaje: Cum au mers afacerile în acest an?
Csaba Bodrogi: Principala activitate în acest moment o constituie închirierea platformelor autoridicătoare. Putem asigura platforme pornind de la cele mai simple, folosite pentru activitătile de instalare si manipulare în depozite până la cele montate pe coloană de sustinere cu până la 200 m înăltime de ridicare. Toate platformele sunt marca Genie. Atunci când am pornit la drum aveam în parcul de utilaje si alte mărci, dar am realizat că dacă desfăsori o activitate de închiriere intervine uzura, utilajele sunt foarte mult folosite, nu întotdeauna corespunzător si de aceea aveam nevoie de o marcă de calitate. Într-o firmă de închiriere nu este normal să cheltui o multime de bani pe piese de schimb, service sau interventii, asa că am ales ce era mai bun. În oferta noastră de vânzare si închiriere se mai găsesc si platforme suspendate. Lucrăm cu două companii - Skyclimber, care ne este partener de multă vreme si Fixator un producător din Franta. Suntem foarte multumiti de această marcă, sunt utilaje foarte bune, iar raportul calitate-pret este foarte bun. Acest tip de platforme sunt cerute mai ales de către cei care realizează lucrări exterioare, montaj de fatade sau mentenantă. Platformele autoridicătoare pe coloană de sustinere, care lucrează si la înăltimi de 200 m sunt si ele prezente în portofoliul companiei noastre. Si nu în ultimul rând suntem reprezentant oficial pentru România al binecunoscutei mărci italiene Dieci.

M&U: Care sunt modelele care se bucură de cel mai mare succes la închiriere?
C.B.: Ca si procentaj cele electrice sunt cele mai cerute si explicatia este faptul că santierele noi sunt putine, cele diesel se folosesc numai la exterior, pe când cele electrice pot fi folosite fără probleme la interior, dar când este nevoie si la lucrări de exterior. 

M&U: Criza din acest an a blocat activitatea la nivelul ofertei de anul trecut?
C.B.: Nicidecum. Chiar dacă nu avem investitii importante, am adus noi mărci si noi tipuri de utilaje. De exemplu, marca Teupen din Germania, recunoscută mai ales pentru nacelele cu brat articulat pe senile. Calitatea lor  este exceptională, având o manevrabilitate mare si dimensiuni de gabarit mici. Senila specială permite accesul pe diferite tipuri de pardoseală, fără a lăsa urme. O altă noutate este că am reîntregit parcul de închirieri si cu macarale turn si automacarale. Am realizat o colaborare cu o firmă din Ungaria care închiriază macarale turn si pe care o reprezentăm în România. Suntem în măsură să oferim spre închiriere mai mult de 250 de macarale turn, modele diferite, astfel că în momentul de fată în materie de echipamente de ridicat putem oferi absolut tot. Un antreprenor găseste la Romlift tot ce are nevoie, de la utilaje, la personal calificat.

M&U: Aveti o ofertă complexă si din punctul de vedere al personalului. Echipa dumneavoastră  numără operatori, manipulatori, oameni care rămân cu săptămânile sau lunile pe un santier. Cum vă descurcati cu personalul, mai ales acum, când bugetele sunt din ce în ce mai reduse?
C.B.: Nu am făcut disponibilizări, mai mult, am mai angajat câtiva oameni. Activitatea de închiriere încă merge, si destul de bine, chiar dacă nu ne putem astepta la un profit mare. Avem 26 de angajati în firmă, nu cred că o să mai mărim echipa în viitorul apropiat, dar nici nu vom disponibiliza. Fiecare angajat stie foarte bine ce are de făcut si practic asigurăm servicii non-stop într-un timp cât mai scurt si cât mai avantajos pentru client. Ceea ce ne caracterizează este modul în care colaborăm cu clientii aflati în dificultate. Am încercat să trecem împreună peste aceste greutăti, reesalonăm plătile, prietenul la nevoie se cunoaste. Relatiile noastre sunt mai mult decât strict de afaceri. Să vă dau un exemplu despre cât de corectă este politica noastră în afaceri: în conditiile în care oferta a depăsit foarte mult cererea pe piata utilajelor din România, noi tot am reusit să câstigăm noi clienti. Acoperim toată tara, avem reprezentante în Bucuresti, Iasi, Oradea, Cluj si un service disponibil în maxim 24 de ore oriunde în tară. Avem un mare avantaj la service, colaborăm foarte bine cu firma mamă din Ungaria si partea de vest a tării este acoperită la comun, în functie de necesităti.
Anul XII, nr. 140, oct 2017
 
 
 
Citeste-ne on-line!
 

Truck Power, Octombrie 2017
 
Truck Power, Octombrie 2017

Trenchless Romania, Mai 2017
 
Trenchless mai 2017

Supliment Carburanti & Lubrifianti, Martie 2017
 
Revista M&U - Supliment Carburanti si Lubrifianti Martie 2017
 
 
 
 

PARTENERI