Contactati-ne pentru a ocupa unul dintre spatiile de mai sus
Otel Hardox

Uzura înseamnă bani

Fredrik Mikaelsson, Director Tehnic SSAB Oxelösund AB

30.09.2009
Uzura înseamnă bani
Găsirea modalitătilor de reducere a costurilor si în acelasi timp de mentinere a calitătii reprezintă un lucru vital pentru fiabilitatea pe termen lung a companiei, în special într-o lume în care preturile produselor si cheltuielilor de exploatare a minelor, balastierelor sau a carierelor fluctuează. Un cost considerabil pentru exploatarea carierelor si a minelor îl reprezintă cel pentru întretinerea si înlocuirea echipamentelor afectate de uzură. Încă de la începutul anilor 1960, s-a manifestat interesul fată de problemele generate de efectele  uzurii. Încercarea de solutionare a acestora a determinat o cooperare strânsă între industria producătoare de otel si industria minieră.
În mod curent, personalul însărcinat cu întretinerea utilajelor miniere detine cunostinte vaste cu privire la materialele rezistente la uzură. În timp ce problemele cu privire la uzură au fost solutionate anterior prin cresterea grosimii plăcilor de otel, solutiile tehnice actuale sunt individualizate; se analizează procesul specific de uzură si se alege materialul cel mai adecvat pentru combaterea uzurii.

Gama de oteluri HARDOX reprezintă un produs care oferă calităti de rezistentă la uzură pe termen lung, reducând costurile de exploatare în cazul minelor si carierelor. Produsele HARDOX si anume otelurile de înaltă rezistentă, obtinute prin procedee de călire si revenire, au o reputatie solidă în întreaga lume pentru calitatea lor specială si pentru duritate, care le permite să reziste mai multor tipuri de uzură, fiind în acelasi timp usor de prelucrat în ateliere.
Produsele HARDOX, care sunt fabricate de compania suedeză SSAB Oxelösund (www.ssab.com), au devenit de-a lungul timpului un exemplu pentru toate otelurile rezistente la uzură. Plăcile de uzură oferă o suprafată netedă si plată si o rezistentă excelentă la impact. De asemenea, au o durată de folosire ce poate fi previzionată si o uzură uniformă.

Perfectionare constantă
Produsele HARDOX au fost perfectionate în mod continuu chiar de la prima lor lansare, în anul 1970. Gama este disponibilă în prezent pentru sapte nivele de duritate- 350 HB, 400 HB, 450 HB, 500 HB, 550 HB, 600 HB si produsul relativ nou HARDOX Extreme, 650-700 HB.
În urma procesului de călire rezultă o placă dură si ductilă cu nivel scăzut de elemente de aliere. În special, această placă este rezistentă la impact si poate absorbi cantităti mari de energie, fără a se deforma chiar si la temperaturi foarte joase. Astfel, cum s-a indicat mai sus, HARDOX se poate procesa fără probleme în atelierele mecanice ale firmelor utilizatoare, în ciuda duritătii sale; valorile scăzute a echivalentului carbon fac usoară sudarea, ceea ce reduce riscul întreruperilor nedorite datorate fisurilor.  Placa se poate tăia cu flacără, se poate prelucra, îndoi sau suda în puncte. Geometria unei piese nu este restrictionată la o suprafată dreaptă. Sudabilitatea este suficientă pentru efectuarea de reparatii prin sudură pe santier.
În mod uzual, dificultătile de prelucrare în atelier cresc odată cu cresterea duritătii plăcii, dar chiar si gradele de otel cele mai dure HARDOX se pot tăia, suda si prelucra cu succes. Totusi, îndoirea la rece a gradelor celor mai dure de otel, cum ar fi HARDOX 600 si HARDOX Extreme, nu este recomandat a fi realizată.

Durata de functionare
Este esential pentru fiecare activitate, precum cele din mine si cariere, să minimizeze întreruperile de productie  datorate reparatiilor si să prelungească intervalele de functionare. Prin urmare, SSAB Oxelösund a dezvoltat un model matematic eficient pentru a calcula efectele uzurii prin alunecare, de abraziune, ce este cunoscut ca un model de uzură relativă. Este o abordare teoretică în lumea uzurii, a dovedit că este fiabilă si că prezintă o acuratete bună în determinarea duratei de viată a plăcilor de uzură, în functie de ductilitatea lor si de tipul materialului abraziv. Principiul de bază al metodei relative este că aceasta compară rata de uzură a diferitelor oteluri cu rata de uzură a otelurilor moi, prezentând rezultatul ca pe o rată de crestere a duratei de viată.
Modelul se bazează pe două tipuri diferite de deformări ale suprafetei. Astfel, deformarea plastică este afectarea cea mai mică a suprafetei, iar tipul cel mai sever de afectare este tăierea sau zgârierea suprafetei placii la nivel microscopic, de către particulele abrazive.

Proprietătile otelului ales sunt evaluate de program întotdeauna în functie de proprietătile si structura materialului abraziv. SSAB Oxelösund a introdus modelul uzurii relative într-un program de calculator numit WearCalc. În program, multe grade de otel sunt pre-programate, cum ar fi gradele de otel rezistent la abraziune HARDOX si otelul moale. De asemenea posibilă vizualizarea altor date ale uzurii relative ale altor oteluri, pur si simplu prin cunoasterea duritătii acestora. În plus, programul contine câteva sute de minerale existente în natură. Acestea se pot combina într-un număr mare de compozitii de roci, oferind un model foarte apropiat de realitate. Fiecare rocă creează o uzură unică, având o structură microscopică unică. Directorii tehnici si specialistii în uzură din cadrul SSAB Oxelösund sunt utilizatorii frecventi ai programului. Clientii pot obtine, de asemenea, o copie a programului.

Exploatarea carierelor si transportul
Rezistenta mare la abraziune a produselor HARDOX face ca acest otel să fie utilizat într-un număr mare de aplicatii, precum cele pentru autobasculante, cupe, containere, blindaje, concasoare de rocă, piatră sau cărbune, transportoare, jgheaburi.

Gradele de otel HARDOX sunt utilizate în mod amplu atât la cupe de încărcătoare cât si de excavatoare. Pentru lamelele frontale, părtile laterale si colierele de uzură, HARDOX 500 este alegerea excelentă în timp ce HARDOX 400 sau HARDOX 450 se poate utiliza la restul cupei.
Bucătile mari de rocă aruncate într-o autobasculantă pe santier  pot cântări până la 5 tone, din acest motv, datorită rezistentei la impact, HARDOX 500 se poate utiliza eficient ca element de consolidare pe partea inferioară a benelor pentru basculante. Pentru rocile calcaroase comune cu o duritate medie de 150 HV, rezistenta relativă la uzură, în conformitate cu calculatiile WearCalc, este de aproximativ 80% mai mare cu HARDOX 400 comparativ cu otelul moale.

Schimbarea otelului de la HARDOX 400 la HARDOX 500 poate creste, de asemenea, durata uzurii cu 90%, ceea ce reprezintă o crestere cu 240% mai mare decât la otelul moale.
Astfel, o placă de 20 mm de HARDOX 400 poate fi înlocuită cu o placă de 12 mm HARDOX 500 pentru a păstra durata de exploatare si pentru a reduce greutatea. Făcând un calcul, pentru o benă de camion ce are 38,5 mc se utilizează plăci de otel având o capacitate de încărcare de 85 tone.
Dacă folosim la producerea acestei bene otel cu grosimea de 12 mm HARDOX 500 în loc de HARDOX 400 cu grosimea de 20 mm, capacitatea de încărcare poate creste cu 2,5 tone, reducând totodată consumul de combustibil.

Mai mult decât vânzări
Carierele, minele si balastierele care solicită otelul rezistent la abraziune si impact HARDOX, beneficiază de toată gama de servicii comerciale, cât si de suport tehnic.
SSAB Oxelösund îsi sprijină clientii sau potentialii parteneri din punct de vedere tehnic, prin seminarii tehnice gratuite pe santiere sau la locul de productie, aici putând învăta modul cel mai bun de utilizare al produselor HARDOX.
În acest scop, SSAB Oxelösund a numit un grup de directori tehnici responsabili cu suportul tehnic al clientilor în diferite zone geografice. Pentru a servi cât mai bine nevoilor clientilor, SSAB Oxelösund a numit mai multe grupuri de specialisti, cum ar fi Wear Technology Group (WTG) si Conceptual Design Group (CDG), pentru a furniza un suport tehnic  sustinut.
Anul XII, nr. 141, nov 2017
 
 
 
Citeste-ne on-line!
 

Truck Power, Octombrie 2017
 
Truck Power, Octombrie 2017

Trenchless Romania, Mai 2017
 
Trenchless mai 2017

Supliment Carburanti & Lubrifianti, Martie 2017
 
Revista M&U - Supliment Carburanti si Lubrifianti Martie 2017
 
 
 

PARTENERI