Contactati-ne pentru a ocupa unul dintre spatiile de mai sus
Bauma 2010

Noua provocare pentru industria echipamentelor de constructii - standarde de poluare mai stricte

21.01.2010
Mariana Pătru
Noua provocare pentru industria echipamentelor de constructii - standarde de poluare mai stricte
Pentru editia din aprilie 2010 a expozitiei internationale Bauma se conturează o nouă provocare pentru industria utilajelor, si nu numai.... Târgul International pentru utilaje si materiale de constructii, utilaje miniere, vehicule si echipamente de constructii, găzduit de orasul german Munchen este programat să aibă loc doar cu câteva luni înainte ca noile directive de mediu europene si americane să intre în vigoare. Astfel, începând cu anul 2011, odată cu normele Stage III B europene si cele denumite Tier 4 în SUA, standardele intermediare se vor aplica si pentru vehicule de santier, precum excavatoare, compactoare sau foreze. Standardele sunt extrem de drastice, chiar si comparativ cu cele actuale, spre exemplu numai nivelul particulelor precipitate în gazele de evacuare  se va reduce cu până la 94 de procente comparativ cu standardele actuale Stage III A
Pentru a îndeplini aceste obiective ambitioase, solutiile destinate reducerii noxelor, utilizate până acum pentru motoarele interne, solutii ce includeau unităti de control mecanice sau electronice, sisteme de alimentare cu combustibil a cilindrilor cu magistrală unică (common rail) sau recircularea gazelor arse nu vor mai fi suficiente, viitoarele motoare trebuind să ofere solutii combinate. Noile directive vor face ca tratamentul gazelor arse să fie obligatoriu pentru masinile cu putere de peste 50 CP, spune Gunnar Stein,  managerul de produs al gamei Off Road pentru AVL GmbH cu sediul în Graz. AVL este considerată una dintre companiile de top în dezvoltarea si producerea de sisteme de transmisie.

Varianta 1:
Recircularea gazelor arse si filtre de particule
Conform expertilor există două posibilităti din punct de vedere tehnologic pentru a întruni cerintele impuse de noile directive. Prima dintre variante vizează reducerea nivelului de oxizi de nitrogen prin recircularea gazelor în interiorul motorului, urmând ca emisiile rezultate să fie colectate cu ajutorul unui filtru de particule. Însă unul dintre dezavantajele acestui sistem îl reprezintă faptul că gazele evacuate trebuie răcite înainte de recirculare. Deoarece reducerea noxelor va fi mai strictă în viitor, sistemul de răcire al motoarelor va trebui să facă fată unui volum de căldură cu 25% mai mare decât în cazul motoarelor care îndeplinesc normele Stage IIIA, explică Gunnar Stein. Acest lucru va duce la suprafete de răcire mai mari si posibil la necesitatea cresterii performantelor sistemelor de ventilatie, astfel că fabricantii de motoare si vehicule se vor confrunta cu o problemă a spatiului în compartimentul  motorului, dar si cu un consum de energie mai mare, energie considerată ca fiind aditională, deoarece nu este utilizată la punerea masinii în miscare sau a echipamentelor de lucru.

Varianta 2: combaterea oxizilor de nitrogen cu ajutorul sistemului SCR
Cea de-a doua solutie oferită de experti presupune modificarea motorului pentru a reduce nivelul de particule, cu toate că acest lucru înseamnă eliberarea în final a unor niveluri mai mari de oxizi de nitrogen în gazul eliberat în atmosferă. Acest inconvenient poate fi remediat prin utilizarea unui sistem cu injectie de uree (SCR). Consumul redus de combustibil face din acest sistem o solutie atractivă, dar tehnologia aditională înglobată la nivelul motorului si sistemului de evacuare necesară utilizării ureii reduce avantajele date de un cost de exploatare mai redus, explică Stein. Însă pentru a îndeplini cerintele Stage IV ambele sisteme trebuie îmbinate, întrucât începând cu 2014 nivelul de oxizi de nitrogen va trebui redus cu 88%.

Efectele secundare complică situatia
Normele Stage III B si IV sunt o provocare atât pentru fabricantii de motoare, cât si pentru producătorii de masini si utilaje, întrucât nu numai motorul, dar si alte componente necesare pe parcursul procesului de tratare a gazelor arse, dar si instalarea lor, joacă un rol cheie în îndeplinirea acestor norme. Tratamentul ulterior al gazelor arse produce efecte secundare, care vor influenta dramatic dezvoltarea echipamentelor mobile în viitor, un exemplu fiind cresterea zgomotului si a nivelului de vibratii la nivelul cabinei conducătorului masinii. De asemenea, temperatura în interiorul motorului va fi mai mare si va fi necesar un spatiu suplimentar pentru instalarea sistemelor aditionale de răcire. În plus, motoarele vor fi de o complexitate tehnologică ridicată, pentru a păstra consumul de combustibil la un nivel scăzut. În cazul utilajelor si camioanelor ce vor lucra în conditii dificile de santier, adaptarea sistemelor de tratare la acest mediu va reprezenta un cost suplimentar, precum si întretinerea lor.

Concluzia finală: cresterea preturilor este inevitabilă

Indiferent de solutia pe care producătorii de utilaje o vor adopta, un lucru pare sigur - preturile vor creste. Gunnar Stein afirmă că punerea în practică a acestor măsuri se va traduce în costuri cu aproximativ de două ori mai mari pentru motoarele cu Stage IV. "Fabricantii trebuie să pună în balantă argumentele pro si contra ale diferitelor solutii tehnologice, astfel încât să găsească nu neapărat cea mai ieftină solutie, ci pe cea mai eficientă din punctul de vedere al costurilor pe întregul ciclu de viată al motoarelor sau echipamentelor", concluzionează Stein.

Târgurile de utilaje de constructii ale Messe München International (MMI)
Messe München International (MMI) este unul dintre cei mai mari organizatori de expozitii, fiind în spatele a aproximativ 40 de târguri pentru capital, buni de larg consum  si industrii specializate.
În fiecare an peste 30.000 de expozanti din peste 100 de tări si peste 2 milioane de vizitatori din peste 200 de tări participă la evenimentele din Munich.  În plus MMI organizează târguri în Asia, Rusia, Orientul Mijlociu si America de Sud, compania cuprinzând 6 filiale în Europa si Asia si 66 de reprezentante în străinătate care deservesc 89 de tări.
Messe München International a stabilit bazele unei retele de târguri internationale pentru utilaje de constructii. In Munchen MMI găzduieste Bauma, cel mai mare târg din domeniu din lume, iar în Shanghai organizează Bauma China, cel mai important eveniment expozitional de pe piata asiatică, care are loc o dată la doi ani.
Anul XII, nr. 140, oct 2017
 
 
 
Citeste-ne on-line!
 

Truck Power, Octombrie 2017
 
Truck Power, Octombrie 2017

Trenchless Romania, Mai 2017
 
Trenchless mai 2017

Supliment Carburanti & Lubrifianti, Martie 2017
 
Revista M&U - Supliment Carburanti si Lubrifianti Martie 2017
 
 
 
 

PARTENERI