Contactati-ne pentru a ocupa unul dintre spatiile de mai sus
Job Report

Uriasul din Nordenham

15.02.2010
Dan Vasile
 Uriasul din Nordenham
În acest secol, în care Terra devine din ce în ce mai mică, denumirea de "sat planetar" este mai actuală ca oricând. Cantităti mari de materii prime, componente, produse finite sunt transportate dintr-o parte în alta a lumii cu o viteză ce părea acum 30 de ani de neconceput. Dacă comparăm însă avioanele, trenurile, vapoarele sau autocamioanele cu cele de acum 30 de ani, nu putem spune că vitezele au crescut foarte mult sau volumele utile pe unitate de transport sunt cu mult mai mari. Secretul constă în dezvoltarea lanturilor logistice, acestea având în componentă terminale de mari dimensiuni ce pot adăposti necesarul unui oras cu câteva sute de mii de locuitori. Aceste platforme gigantice sunt gestionate de sisteme electronice speciale, care calculează la minut când trebuie încărcate, unde trebuie transportate, când ajung la destinatarul final si mai ales, sub ce formă.
Furnizorii de solutii logistice integrate sunt de obicei companii multinationale ce detin în propietate astfel de terminale. Unul din cele mai mari astfel de spatii de depozitare din Europa este terminalul de transfer al firmei Rhenus Midgard, situat în regiunea Nordenham, Germania. Si pentru a întelege mai bine ce înseamnă un furnizor global de solutii logistice, trebuie spus că Rhenus este unul dintre cei mai mari din Europa. Având peste 15.000 de angajati si o retea de 230 de platforme logistice în întreaga lume, această companie este recunoscută pentru solutiile inovatoare propuse clientilor săi. Solutii inovatoare înseamnă în primul rând găsirea unor rezolvări specifice fiecărei comenzi, iar acest lucru este realizat de către specialistii de la Rhenus prin analizarea permanentă a proceselor logistice aflate în desfăsurare si optimizarea lor la nivelul achizitiilor, productiei si distributiei.

Dar, nici un lant logistic important nu poate fi desfăsurat la un nivel ce depăseste limitele unui continent fără spatii de depozitare pe măsură. O astfel de platformă de distributie este si cea de la Nordenham, din apropierea orasului Bremen. Principalul tip de material uscat manipulat este cărbunele, aici fiind procesate anual aproximativ 2.000.000 de tone de cărbune si transportate în spatii de depozitare cu capacitate de 500.000 de tone fiecare. Alte tipuri de materiale care tranzitează portul sunt metale neferoase precum zincul si aliajele, materia lemnoasă provenită de la arbori tropicali, dar si produse din otel.

Utilajele tin în viată terminalele gigant
Cele două terminale din Nordenham au o suprafată deschisă de 142.000 mp, iar materiale de toate tipurile sunt sortate, mutate dintr-un loc în altul, aria fiind completată de spatii de depozitare care însumează 60.000 mp. Terminalele sunt complet echipate cu utilaje de manipulare a materialelor, macarale de interior si exterior. Servicii speciale sunt de asemenea disponibile, precum ambalare, procesarea materialului lemnos, filtrarea cărbunelui si curătarea portului de deseuri si rămăsite. Portul Nordernham este cunoscut si pentru faptul că aici se tranzitează mari cantităti de lemn, dar si diverse mărfuri voluminoase, sub formă solidă sau lichidă.

Materialele de constructii precum pietrisul, nisipul, argila, turba, granitul, cărămida, plăcile de beton, ciment, calcar si diverse materiale derivate din reziduuri constituie gama de produse pe care Rhenus le transportă, depozitează si distribuie pentru industria materialelor de constructii. În Nordernham lantul logistic se închide prin transportarea mărfurilor si materiilor prime depozitate aici în vase fluviale, de coastă si oceanice, în  trenuri de marfă sau camioane. 

Dar cu ce se pot transporta dinspre si spre depozite cantităti atât de mari din materiale diferite? Aici, timpul este drămuit si nu contează nici ora si nici anotimpul. Încărcătoarele pe pneuri au fost alese de către proiectanti să facă fată unui ritm probabil de neîntâlnit în alte activităti. Aici utilajele gigant sunt la ele acasă, volumele mari de material, spatiile mari de manevră le recomandă, dar mai rămâne o problemă de rezolvat: cât pot rezista în timp la un astfel de efort?

Cu cât mai mult, cu atât mai bine, deoarece cheltuielile de exploatare se reduc odată cu cresterea numărului de ore de functionare. Astfel, s-a ajuns la solutia de a alege marca Liebherr. Terminalul de transport maritim din Nordernham utilizează nu mai putin de patru încărcătoare Liebherr L 580 2plus2 si câte un model L576 2plus2 si L574 2plus2, dar si două utilaje L 554 2plus2. Utilajele au fost fabricate între anii 1998 si 2006 si au deja la activ mai mult de 10.000 de ore de functionare, un bun prilej de a dovedi calitătile care le-au făcut renumite si care le-au recomandat pentru acest santier.

Dar veteranul si în acelasi timp vedeta flotei Liebherr de aici este un încărcător frontal Liebherr, model L 586 2plus2, care începând cu luna decembrie a anului 2008 a intrat în posesia Rhenus Midgard. Acesta a lucrat în fiecare an cel putin 4.000 de ore. Printre caracteristicile speciale ale modelului L 586 2plus2 se numără joystick-ul cu comenzi proportionale, ventilatorul reversibil, un sistem de curătare a gazului de esapament si o cameră specială de ascundere a scânteilor, montată pe teava de esapament, necesară datorită normelor de protectia muncii foarte stricte. Aerul necesar amestecului carburant ce pune în miscare pistoanele motorului este trecut initial printr-un filtru ce are rolul să-l curete si să elimine praful, pentru a asigura conditii de combustie optime.

Solutia Liebherr

Cantitătile mari de materii prime tranzitate, dar si termenele stricte de livrare a materialelor au determinat compania Rhenus Midgard să utilizeze încărcătoare frontale produse de Liebherr Group, acestea fiind recunoscute pentru robustetea utilajelor, confortul în operare, service-ul de calitate si mai ales eficacitatea costurilor.
Câteva elemente caracteristice acestor încărcătoare pe pneuri demonstrează versatilitatea lor:

Modelele L 580 si L 574 sunt echipate cu sisteme de schimbare rapidă a atasamentelor, ceea ce înseamnă că oferă posibilitatea operatorului de a alege între mai multe tipuri de cupe, una destinată transportului materialelor cu densitate mică, o alta cu capacitate de 9 mc pentru cărbune sau materiale voluminoase sau să opteze pentru sistemul cu furci pentru transportul bustenilor.

Modelul L 554 poate fi utilizat înăuntru sau în afara vaselor de transport, putând fi tranferat în cală cu ajutorul macaralelor portuare. În acest ultim caz, unghiul de articulare de 400 al încărcătoarelor Liebherr îsi demonstrează valoarea si utilitatea, precum si abilitatea de a lucra în spatii înguste, chiar dacă vorbim de un model destul de voluminos.
Trebuie spus că toate utilajele Liebherr au fost echipate cu anvelope  Goodyear RL-5K L 29.5R25EM, remarcabile prin durata mare de utilizare si rezistenta la uzură.

Date tehnice:
L 586 2plus2
Capacitatea de încărcare    19.700 kg
Greutatea operatională    34.150 kg
Puterea motorului    250 kW/340 CP
Capacitatea cupei (pentru cărbuni)    11 mc
Consum mediu    26 l/h
Pneuri    Goodyear RL-5K L 29.5R25EM

Liebherr-România SRL
Str. Horia Closca si Crisan
nr. 61-63, et. 3, birou 1-9,
Otopeni, Ilfov
Tel.:        +4 0372 163 721
Fax:       +4 0372 163 798
Site: www.liebherr.ro
Mail: info.lro@liebherr.com
Anul XII, nr. 140, oct 2017
 
 
 
Citeste-ne on-line!
 

Truck Power, Octombrie 2017
 
Truck Power, Octombrie 2017

Trenchless Romania, Mai 2017
 
Trenchless mai 2017

Supliment Carburanti & Lubrifianti, Martie 2017
 
Revista M&U - Supliment Carburanti si Lubrifianti Martie 2017
 
 
 
 

PARTENERI