Contactati-ne pentru a ocupa unul dintre spatiile de mai sus
Bauma 201

Zoomlion Group

16.03.2010
Cornelia Rotaru
 Zoomlion Group
Zoomlion Group este unul dintre producătorii chinezi de utilaje de constructii care s-a făcut remarcat la nivel international prin dezvoltarea rapidă, obtinută atât prin cresterea cotei pe piata internă, cât si prin importante achizitii externe, cum ar fi fabricantul de utilaje pentru producerea, transportul si turnarea betonului, Cifa.
La Bauma  2010 grupul va fi prezent cu cele două mărci reprezentative, Zoomlion si Cifa, ambele recunoscute în întreaga lume pe segmentele de piată pe care activează.
Pozitionarea strategică a celor două mărci a fost definită pentru piata utilajelor pentru beton, astfel că Cifa va fi brandul promovat de grup pe pietele din Europa, în timp ce produsele Zoomlion vor fi promovate pe pietele din China, Asia de Est si  Asia Pacific.
Oferta de produse a celor două mărci din cadrul grupului Zoomlion a fost concepută astfel încât să satisfacă nevoile constructorilor din toate colturile lumii si din orice segment de piată.

Exemple ale multiplelor optiuni pe care grupul le oferă clientilor săi din întreaga lume vor fi expuse la Bauma, pe o suprafată de 3.200 mp,  cum ar fi pompa de beton cu brat din carbon Cifa, un exemplu al nivelului tehnologic atins de grupul chinez prin experientă si investitii continue în cercetarea si dezvoltarea de noi produse.
Această tehnologie, produsă sub marca Cifa va fi disponibilă oriunde clientii vor avea nevoie de utilaje mai usoare si cu o productivitate mai mare.
Si oferta tehnologică a mărcii Zoomlion pentru utilaje de beton a fost îmbunătătită. Pompa de beton cu o înăltime de pompare de 45 m, expusă la Bauma este echipată cu stabilizatori laterali, sistemul OSS fiind activat de către operator, ceea ce creste stabilitatea utilajului în spatii înguste si devine o solutie versatilă pentru pomparea betonului.

Cifa K62H-XRZ-seria Carbotech
Cifa va lansa noua serie Carbotech "H" de pompe montate pe camion cu brat din material compozit. Unul dintre cele mai inovative produse de pe piată, modelul Cifa K62-H este echipat cu un brat cu trei sectiuni realizat din material compozit, brevetat Cifa, cel mai usor si mai rezistent din clasa sa. Bratul a fost testat, înainte de a intra în productie,  în conditii de lucru intensive, echivalentul a mai mult de 10 ani de utilizare.
Modelul K62-H poate fi montat pe un camion cu sistem de tractiune 10x4, iar greutatea totală nu depăseste 53 de tone. Bratul cu 6 sectiuni  si o lungime de 62 m are un diametru de 125 mm, conductă cu pereti dubli si sistem de pliere "RZ". 

Cifa K62-H este echipată standard cu conductă cu pereti dubli din otel rezistent, pâlnie de încărcare din aluminiu, comandă radio care coordonează miscările bratului, sintetizator pentru căutare automată a frecventei radio si compensator pentru debitul de beton. Sistemul de stabilitate electronic si sistemul brevetat de furnizare a datelor K-Tronic controlează automat, în orice moment stabilitatea utilajului, furnizând utilizatorilor semnale de avertizare atunci când bratul se află în pozitie critică. Fără vreo interventie din partea operatorului sistemul K-Tronic creste nivelul de sigurantă al utilajului. Unitatea de pompare si bratul de pompare sunt dotate cu sisteme de gresare automate.

Cifa K45H- XRZ-seria Carbotech
Modelul Cifa K45H cu unitate de pompare HPG 1408-IF 9, versiunea EPC face parte din ultima generatie de pompe de beton cu brat din material compozit, dezvoltate de către producătorul Cifa si este una dintre cele mai inovatoare din clasa sa. Bratul cu două sectiuni, realizat din material compozit, brevetat Cifa, este printre cele mai usoare si mai rezistente de pe piată. Bratul a fost testat, înainte de a intra în productie,  în conditii de lucru intense, echivalentul a mai mult de 10 ani de utilizare. Pompa de beton K45H poate fi montată pe un camion cu sistem de tractiune 8x4, iar greutatea totală nu depăseste 32 de tone. Bratul de pompare cu 5 sectiuni  si o lungime de 45 m(lungime pe verticală) are un diametru de 125 mm, conductă cu pereti dubli si sistem de pliere "RZ".  Unitatea de pompare HPG 1408-IF 9 garantează o productivitate maximă de 140 mc/h la o presiune maximă de 80 bari.
Sistemul EPC asigură că sistemul de pompare se adaptează la tipul de beton pompat, reduce gradul de uzură al componentelor, reduce consumul de energie si combustibil si functionează ca un sistem de diagnosticare si control îmbunătătind eficienta si productivitatea utilajului.

Cifa K41L cu sistem ABC
Pompa montată de camion Cifa K41L, cu unitate de pompare HPG 1408 cu sistem "ABC"(active boom control) este un utilaj echilibrat, cu o greutate totală mai mică, precum si o greutate mai mică pe axa spate a sasiului. Bratul de pompare cu 5 sectiuni si o lungime de 41 m (lungime pe verticală) are un diametru de 125 mm, conductă cu pereti dubli si sistem de pliere "RZ". Modelul K41L este echipat standard cu conductă cu pereti dubli din otel rezistent, pâlnie de încărcare din aluminiu, comandă radio care coordonează miscările bratului, sintetizator pentru căutare automată a frecventei radio si compensator pentru debitul de beton. Noul sistem ABC amplasat pe bratul de pompare controlează oscilatiile bratului. Acest sistem stabileste noi standarde de sigurantă si confort în timpul turnării betonului, garantând reducerea uzurii bratului si extinzându-i durata de viată.
Anul XII, nr. 141, nov 2017
 
 
 
Citeste-ne on-line!
 

Truck Power, Octombrie 2017
 
Truck Power, Octombrie 2017

Trenchless Romania, Mai 2017
 
Trenchless mai 2017

Supliment Carburanti & Lubrifianti, Martie 2017
 
Revista M&U - Supliment Carburanti si Lubrifianti Martie 2017
 
 
 
 

PARTENERI