Contactati-ne pentru a ocupa unul dintre spatiile de mai sus
SmartFit

Sistem inteligent de dinti pentru cupe

17.09.2010
Ema Stancu; Dan Vasile
 Sistem inteligent de dinti pentru cupe
Case Construction a lansat un nou sistem patentat de dinti amovibili pentru cupe, SmartFit, bazat pe o tehnologie originala de fixare a acestora ce nu necesita un efort deosebit de montare. Acest nou sistem original Case îmbunatateste performantele utilajului deoarece materialul din care sunt fabricati dintii este mai rezistent la uzura si penetreaza mai adânc materialul, comparativ cu modelele mai vechi. Sistemul SmartFit reprezinta solutia perfecta pentru un sistem de dinti.
Designul sistemului de dinti SmartFit a fost proiectat pe calculator, având la baza decenii de expertiza în inginerie, iar rezultatul a fost pe masura asteptarilor - o forta de penetrare a prismei de pamânt mai mare si o durata de viata mai lunga. În primul rând, au fost întarite alveola de fixare si capatul dintelui, acesta putând fi schimbat cu ajutorul unui pivot de blocare simplu, practic si reutilizabil.
"E ca si cum i-am fi combinat pe David si pe Goliat. Sistemul este mult mai inteligent iar dintii sunt mai puternici. Se stie ca dintii sunt o componenta importanta cu influenta directa asupra performantelor utilajului iar noi am reusit sa facem un pas important în optimizarea acestor sisteme", declara un reprezentant al companiei în cadrul conferintei de presa organizate cu prilejul lansarii noului sistem.

Mai multa putere


O simulare pe calculator, prin care a fost comparat sistemul SmartFit cu variantele mai vechi produse de Case a demonstrat ca noua inventie asigura un nivel de solicitare si de  presiune mai redus cu 24% asupra vârfului dintelui si cu 34% asupra zonei în care este introdus pivotul. Testul a avut în vedere doua scenarii: în primul scenariu sistemul a fost comparat cu unul clasic si supus unei încarcari maxime în plan vertical 100%. Pentru cea de-a doua simulare 50% din efort a fost distribuit în plan vertical si 25% în plan orizontal.
Acest test a fost realizat de catre specialistii Case la fabrica din orasul Fargo, unde sunt produse încarcatoarele frontale Case. Sistemul SmartFit si-a confirmat puterea net superioara.
În timpul unui set de teste practice, ce au avut ca utilaj de lucru încarcatoare pe pneuri cu diferite încarcaturi, dintii si adaptorii SmartFit, spre deosebire de celelalte sisteme, nu s-au rupt. Testele au aratat la încarcari dinamice similare o tensiune interna masurata la nivelul dintelui cu 47 kpsi mai redusa fata de un dinte clasic, ceea ce înseamna ca puterea de apasare poate creste cu 34%.

SmartFit - Un design inteligent cu un vârf puternic în forma de patrat si sistem de fixare fara percutor
* A - o suprafata mare de contact pentru a preveni împingerea dintelui spre spate în timp, ceea ce înseamna ca dintele poate fi instalat si înlocuit foarte usor
* B - o suprafata mare de contact dintre vârful dintelui si corpul dintelui reduce tensiunile de la nivelul locului de prindere
* C - Fiecare alveola de fixare a fost testata, pentru a se potrivi perfect de fiecare data
* D - Vârf puternic, fixare usoara
* E - Blocare usoara - pivotul se insereaza manual si se rasuceste cheia pentru a se bloca. Instalarea si schimbarea dintilor se realizeaza rapid, usor si sigur, în doar câteva minute.
Practic, se deblocheaza clama de închidere SmartFit folosind o cheie potrivita, se scoate pivotul si se ataseaza un dinte nou. Testele riguroase din cadrul fabricii asigura o fixare perfecta a dintilor de fiecare data.
Şi operatiunea de scoatere a dintilor se realizeaza la fel de usor, folosind o cheie de dimensiunile potrivite, se roteste pivotul de blocare cu 90 de grade în sensul invers al acelor de ceasornic si se scoate pivotul.
Protectie împotriva uzurii
"Noi am raspuns solicitarilor actuale din industrie. Clientii au nevoie de un nivel redus de uzura, productivitate mare si usurinta în instalare. Designul sistemului Smart Fit care nu necesita percutor raspunde acestor necesitati."
Performante înalte sub toate aspectele

Inteligenta confera eficienta: performantele înalte sunt rezultatul unui design inovator asupra întregului sistem:
* Reducerea semnificativa a fortei de frecare si cresterea puterii;
* Instalare si înlocuire usoara si sigura a dintilor;
* Un sistem de blocare unic si reutilizabil;
* Duritate maxima a dintelui în întregime, atestata de cotatia Brinell;
* O rata foarte buna de consum pentru o viata mai lunga;
* Un nivel excelent de penetrare;
* Dinti care se ascut singuri;
* Design prin care se schimba numai colturile  pentru a extinde durata de viata a dintilor;
* Un sistem care face fata oricarei situatii de la deseuri la ciment spart la materiale abrazive.
Practic, se atinge o rata de uzura cu pâna la 60% mai mica decât la dintii normali. Cum se realizeaza practic? Dintii ramân ascutiti, penetreaza mai bine, se uzeaza mai putin. Astfel, SmartFit atinge echilibrul optim dintre protectia împotriva uzurii si productivitate.
Caracteristica de baza a sistemului este duritatea, din acest punct de vedere, SmartFit reprezinta unul dintre cel mai durabile sisteme de dinti din industrie, gama de duritate a dintilor variind între 555 si 477 Brinell, de la suprafata pâna în centru.
O penetrare mai buna ajuta la cresterea cantitatii de material ridicata în cupa. Designul aerodinamic al sistemului SmartFit si dintii care se ascut singuri ajuta la îmbunatatirea capacitatii de penetrare. Astfel dependenta de presiunea hidraulica se reduce, consumul de combustibil scade si productivitatea în ansamblul sau creste.
Anul XII, nr. 140, oct 2017
 
 
 
Citeste-ne on-line!
 

Truck Power, Octombrie 2017
 
Truck Power, Octombrie 2017

Trenchless Romania, Mai 2017
 
Trenchless mai 2017

Supliment Carburanti & Lubrifianti, Martie 2017
 
Revista M&U - Supliment Carburanti si Lubrifianti Martie 2017
 
 
 
 

PARTENERI