Contactati-ne pentru a ocupa unul dintre spatiile de mai sus
Utilaje de cariera

Era gigantilor revine

18.11.2011
Era gigantilor revine
Chiar daca se spune ca nu se face primavara cu o floare, totusi un excavator pe senile de aproape 80 de tone nu poate fi trecut cu vederea.  Noi putem spune ca societatile producatoare de materiale pentru constructii din România se pregatesc pentru vremuri mai bune sau cel putin cei mai prevazatori. Si pentru a-i contrazice pe cei mai pesimisti critici ai industriei noastre, am facut o vizita în zona muntilor Dobrogei, acolo unde se pot vedea unele dintre cele mai spectaculoase cariere de piatra din tara noastra.
Mai precis, în apropierea satului Revarsarea, cariera apartinând societatii Sorocam ofera o priveliste unica atât prin întindere, cât si prin organizarea sa. Cu o capacitate de extractie si prelucrare de 1.000.000 de tone de roca diabaz pe an, aceasta este una dintre cele mai mari din zona. 
Roca bazaltica nu se lasa însa usor îmblânzita, duritatea sa fiind recunoscuta, si din acest motiv si recomandata pentru constructia autostrazilor si drumurilor nationale. Cei mai importanti constructori de autostrazi, societati precum Colas, Astaldi sau FCC Construction se numara printre clientii  Sorocam, si deci si ai exploatarii de la Revarsarea.

Istoria societatii Sorocam, înfiintata în anul 1991 se împleteste cu activitatea de exploatare a agregatelor naturale, compania detinând cariere si la Bumbesti, în apropierea orasului Târgu Jiu, cu o capacitate anuala de productie medie de 300.000 tone sau la Ghimboca, lânga Caransebes, aici productia fiind de 150.000 tone/an. 
Parcul de utilaje propriu este format din patru excavatoare de randament, sapte încarcatoare frontale, trei concasoare mobile si doua dumpere, alte utilaje fiind închiriate atunci când ritmul productiei o cere, ne-a declarat domnul Ovidiu Oprea, directorul general al societatii Sorocam. si cum ritmul de lucru chiar si în perioada actuala este destul de alert, în cazul carierei de la Revarsarea lucrându-se 20 de ore pe zi, timp de cinci zile pe saptamâna, a aparut necesitatea achizitionarii unui utilaj nou, rezistent la uzura impusa de tipul de roca bazaltica, care sa ofere garantia unui minim de întreruperi neplanificate.

Conducerea societatii Sorocam a ales dupa un studiu atent al pietei marca Liebherr ca raspunzând cel mai bine cerintelor de exploatare, modelul de excavator pe senile  Liebherr R 964C Litronic fiind considerat ca fiind cel mai util în aceasta exploatare. Un adevarat colos de aproape 80 tone si o înaltime de aproape 4 metri, acesta este unul dintre cele mai mari utilaje de acest tip realizate în serie de catre producatorul german.
Modelul Liebherr R 964C a fost special echipat din fabrica pentru aplicatiile dure de cariera, având o cupa de 3,5 mc tip hard-rock, proiectata pentru materiale de mare abraziune precum bazaltul. De asemenea, utilajul dispune de un sistem de gresare automata centralizat, astfel eliminându-se opririle programate din ciclul de lucru necesare pentru o gresare manuala sau eventualele erori umane. 
Excavatorul pe senile R 964 C Litronic asigura conditii optime pentru operator si un mediu confortabil pentru operatiuni productive, datorita cabinei spatioase, confortabile si a ergonomicitatii ariei de lucru a operatorului. Structura de otel extrem de robusta si motorul Liebherr, foarte puternic, cu 8 cilindri în V fac din acest utilaj masina ideala pentru constructiile civile si operatiunile de manipulare a materialelor. 
Utilajul, desi a lucrat efectiv patru luni, este considerat ca fiind testat pe teren, acesta având deja 1.500 de ore de functionare. O nota buna a primit si echipa de service de la Liebherr România, importatorul unic autorizat al acestor utilaje, aceasta având un timp de reactie la interventii neprevazute de maxim 48 ore.
Concluzia conducerii societatii Sorocam: atunci când planurile de investitii vor prevedea si achizitionarea unor utilaje noi, marca Liebherr va fi printre cele vizate în primul rând. 
Investitiile societatii se îndreapta în prezent spre cresterea calitatii productiei si a randamentului, precum deschiderea unor noi fronturi de exploatare sau înlocuirea actualului concasor primar de la Revarsarea cu unul nou, performant, de randament mare.

Excavatorul Liebherr R964 C 
* Greutate operationala (kg) 66.400 - 79.600 
* Putere motor (CP/rpm) 434/1.800
* Capacitate cupa (mc) 2- 5
* Viteza de rotire a partii
superioare (rpm) 0 - 5,6 - stând pe loc-
* Dimensiuni de gabarit (lungime x latime x înaltime)
(mm)12.900 x 4.120 x 3.640

LIEBHERR ROMANIA S.R.L.
Str. Horia Closca si Crisan
nr. 61-63, cladirea II, et. 3, Otopeni,
Jud. Ilfov, RO 075100
Telefon: +4 0372 163 721
Fax: +4 0372 163 798
www.liebherr.ro
Anul XII, nr. 141, nov 2017
 
 
 
Citeste-ne on-line!
 

Truck Power, Octombrie 2017
 
Truck Power, Octombrie 2017

Trenchless Romania, Mai 2017
 
Trenchless mai 2017

Supliment Carburanti & Lubrifianti, Martie 2017
 
Revista M&U - Supliment Carburanti si Lubrifianti Martie 2017
 
 
 
 

PARTENERI