Contactati-ne pentru a ocupa unul dintre spatiile de mai sus
Lansare mondiala

Noul Daily

18.11.2011
Dan Pavel - Torino - Italia
Luna octombrie a marcat în istoria grupului italian Fiat o dubla lansare: deschiderea centrului "Fiat Industrial Village" si lansarea unei noi generatii de vehicule comerciale usoare Iveco Daily.
Daca despre noul centru "Fiat Industrial Village" am vorbit în numarul din luna octombrie al revistei, acesta nefiind numai un centru de prezentare si vânzari dar si un concept integrat absolut novator, pentru Iveco Daily am preferat o prezentare detaliata, separata, acesta venind pe piata cu multe noutati.
Povestea Daily începe în anul 1978, de atunci si pâna în prezent, într-o istorie de peste 30 de ani, devenind astfel un punct de referinta pentru inovatie în sectorul vehiculelor comerciale usoare. Daca pentru transportul marfurilor generale Daily este deja un clasic, acesta se impune încetul cu încetul si în domeniul transporturilor de materiale pentru constructii. Cert, noul model de la Iveco este robust precum un camion, datorita sasiului preluat de la gamele mai grele, iar tractiunea pe rotile din spate, noua gama de motoare Diesel cu propulsie turbo, dar si versiunile off-road 4X4 fac din el un mini-camion perfect pentru santierele deschise în centrul aglomerarilor urbane. 
Capacitatea sa de transport în cadrul gamei mari, de 7 tone este impresionanta, volumul de încarcare putând ajunge la 17,2 mc. Nu în ultimul rând, trebuie spus ca aceasta gama noua reprezinta experienta acumulata prin vânzarea a peste 2 milioane de exemplare de la lansarea primului model pe piata europeana.

Am testat noile Iveco Daily varianta cu suprastructura basculabila destinata transportului pietrisului sau altor materiale de constructii atât în conditii de oras cât si pe drumuri de munte. În ambele cazuri vehiculele au fost încarcate cu pietris pentru a putea aprecia stabilitatea masinii la adevarata sa valoare. Evolutia tehnologiei îmbarcate în domeniul sigurantei rutiere si stabilitatii este remarcabila, noua gama Daily fiind dotata cu cea mai recenta generatie a sistemului ESP 9 cu senzori activi. De asemenea, pe lânga sistemele deja cunoscute ABS, EBD, ASR (controlul tractiunii) si MSR (manager pentru suprasolicitarea motorului), Hill Holder (asistent pentru urcarea pantelor) si LAC (controlul greutatii) au fost adaugate optiuni noi precum HFCs (control hidraulic al estomparii fânarii), RMI (pentru compensarea miscarii de rulare), ROM (atenuarea rostogolirilor) si TSM (intensificarea selectiva a frânarii vehiculului si stabilitatea dinamica a trailerului). Concluzia: traiectoria imprimata de volan este urmarita perfect de roti, restul depinde de sofer. 

Acest lucru l-am simtit pe serpentinele din jurul orasului Torino, unele foarte strânse. Am avut ocazia sa testez comportamentul noului Daily încarcat pe o sosea umeda si pot spune ca la o viteza de 60 km/h a urmarit perfect traiectoria drumului sinuos. Schimbatorul de viteze montat pe consola lânga volan este usor de manevrat, schimbarile treptelor de viteza facându-se numai din "vârful degetelor", un aspect pe care l-am remarcat si la modelele anterioare ale lui Daily.
Fiind la capitolul inovatie tehnologica, trebuie spus ca în domeniul telematicii noul Daily ofera sistemul Blue&Me™, o solutie hardware dezvoltata de Fiat si Microsoft pentru a asigura cele mai bune servicii de comunicare pentru cei de la volan si pachetul telematic de management al flotei Blue& Me  Fleet™ dezvoltat în colaborare cu Qualcom. De asemenea, poate fi dotat si cu navigatorul de ultima generatie TomTom Go Live 1000 cu un ecran cu touch screen de 4,7" cu HD Traffic si tehnologie IQ Routes, capabila sa calculeze în mod constant si sa sugereze cele mai bune rute. L-am testat si pot spune ca merita.

Consumul redus de combustibil si costurile operationale mici au caracterizat dintotdeauna gama Daily, din acest motiv nici noul model nu putea sa nu primeasca motoare mai eficiente, dar si mai puternice, comparativ cu variantele precedente. Din acest punct de vedere noul Daily exceleaza datorita extinderii gamei de motoare FPT Industrial cu trei noi versiuni:
* cel mai puternic motor diesel din segmentul sau, modelul Euro 5 de 3 litri Twin Turbo, de 205 CP (150 kW) cu un cuplu maxim de 470 Nm. Acesta reprezinta primul motor diesel de 4 cilindri din clasa sa care depaseste 200 CP datorita aditiei unui turbocharger nou cu doua trepte cu tehnologie de racire cu propulsie interna.
* noul motor diesel Euro 5 de 2,3 litri cu 146 CP (107 kW) si un cuplu de 350 Nm cu un nou turbocharger cu  geometrie variabila si tehnologia exclusiva de injectie a combustibilului Multijet II a fost optimizat pentru a oferi eficienta operationala maxima.
* o noua versiune EEV a motorului diesel de 3 litri cu 146 CP si 370 Nm cu turbocharger cu geometrie variabila completeaza noua gama de motoare cu un nivel al emisiilor cu mult sub cele impuse prin standardele de omologare.

Gama contine de asemenea si versiunea Natural Power Bi-fuel, alimentate de motorul EEV super-ecologic, optimizat pentru operarea cu gaze naturale fiind dotat cu un rezervor mic pentru gaz pentru utilizare în cazuri de urgenta. Exista de asemenea si varianta Daily electric cu nivel zero de emisii proiectat, produs si comercializat de Iveco.
Pe lânga toate acestea, soferul în afara de faptul ca se poate bucura de beneficiile acestor motoare noi îsi poate îmbunatati si optimiza stilul de condus cu ajutorul noilor tehnologii precum functionalitatea Stop& Start si sistemul GSI (Indicator de Schimbare a Vitezelor) prin intermediul carora îsi poate gestiona mult mai bine stilul de condus.
Aceste functionalitati în combinatie cu noul sistem de transmisie cu 6 viteze oferit în versiunea diesel de 2,3 litri aduce reduceri ale consumului de combustibil  si astfel si ale emisiilor de CO2 de pâna la 10 % comparativ cu modelul precedent.
Noul Daily este caracterizat de forma sa originala si de echilibrul volumelor sale. Design-ul sau inspira dinamism, forta si personalitate si o combinatie placuta între estetica si functionalitate.

Prin noul design captivant noul Daily poate fi usor recunoscut. Partea frontala a fost reproiectata si dotata cu un nou grilaj pentru radiator proiectat astfel încât sa poata fi adaptat noului sistem optimizat de racire a motorului, faruri noi care încorporeaza DRL ( lumini functionale pe timp de zi) si lumini noi pentru ceata cu functionalitate de iluminare în viraje. Poate fi operat la viteze de deplasare de pâna la 40 km/h garantând o vizibilitate mai buna si siguranta prin iluminarea drumului în viraje.
Noul Daily este de asemenea sinonim cu ideea de confort si placerea de a conduce. Si aceste aspecte sunt rezultatul îmbunatatirilor si modificarilor aduse interiorului cabinei. Aceasta a fost dotata cu un volan nou axial si ajustabil si noi pozitii ajustabile fata - spate ale scaunului iar ergonomia miscarilor soferului si usurinta de deplasare prin cabina au fost îmbunatatite prin repozitionarea schimbatorului de viteze. Tot în categoria elementelor noi intra si usa desmodromica si cheia de contact care datorita celor 10.000 de combinatii confera o mai mare protectie împotriva accesului neautorizat în vehicul.
Câteva compartimente de depozitare configurabile  pot fi identificate în interiorul vehiculului inclusiv un raft amplasat deasupra parbrizului, un container mare de 6 litri sub bancheta pasagerilor de doua locuri si un suport functional pozitionat în partea din spate a scaunului pasagerilor cu un clip-board  care poate fi montat pe volan  pentru a putea scrie. Compartimentul poate fi de asemenea folosit pentru a sustine un PC notebook sau tableta  iPad.
Anul XII, nr. 140, oct 2017
 
 
 
Citeste-ne on-line!
 

Truck Power, Octombrie 2017
 
Truck Power, Octombrie 2017

Trenchless Romania, Mai 2017
 
Trenchless mai 2017

Supliment Carburanti & Lubrifianti, Martie 2017
 
Revista M&U - Supliment Carburanti si Lubrifianti Martie 2017
 
 
 
 

PARTENERI