Contactati-ne pentru a ocupa unul dintre spatiile de mai sus
Batul are doua capete sau cum construim capitalismul

Cum construim capitalismul

13.01.2012
Ing. Dan Pavel
Cum construim capitalismul
Legea batului, care a fost dezvoltata în comunism, se pare ca functioneaza la fel de bine si în capitalismul autohton, înlocuind legea cererii si ofertei. Eu o vad functionând în felul urmator: daca la un capat al batului putem pune, de exemplu problemele economice ale unei industrii, sigur vom gasi la celalalt capat niste "baieti destepti" care scot bani din acestea.  
Programul Operational Sectorial Cresterea Competitivitatii Economice a fost gândit ca un ajutor pentru a aduce productivitatea firmelor românesti la nivelul a 55% din media europeana. În fiecare an se prevede o crestere de 5,5%, pâna la nivelul anului 2015, deci se estimeaza ca pornim în acest an de la o productivitatea care reprezinta 1/3 din cea europeana. 
ªi cum sunt un inginer incorigibil, nuantele acestui program îmi scapa. Asadar, de la ce nivel sau mai bine zis, câte firme, cât de mari si cu ce cifra de afaceri trebuie sa acceseze acest program pentru a asista la un efect de "contaminare" în masa la nivelul întregii tarii? Eu, ca un naiv, am crezut ca legile, masurile luate la nivel national, nivelul de pregatire în scoli, sustinerea mediului de afaceri de catre organismele statului, masurile fiscale, samd sustin o crestere a productivitatii muncii. Dar iata ca nu sunt în pas cu vremurile: cele patru axe ale Programului Operational vor rezolva una din problemele noastre majore. În acest fel, cu câteva programe vom rezolva si problema drumurilor, a dezvoltarii tehnologice si poate gasim si un program care sa fie operational si în domeniul coruptiei.

La celalalt capat, România are cea mai proasta infrastructura rutiera din UE (si feroviara) desi se investesc miliarde de euro în fiecare an. Acesta este principalul motiv pentru care atât de multe companii mari internationale ne ocolesc, chiar mai rapid decât o fac turistii, impactul lipsei de investitii asupra cresterii economice si chiar al productivitatii muncii fiind major (!). Tot la acelasi cap al batului gasim o tara cu resurse naturale mari, dar care nu prea produce nimic în afara de servicii, si aici ma refer la firmele cu capital 100% românesc. Dupa ce ne-au trebuit multi ani ca sa distrugem propria infrastructura industriala, în ultima vreme s-au depus eforturi considerabile pentru a termina si cu învatamântul superior românesc. Aici totul a decurs logic: daca tot nu ai industrie, ce sa faci cu specialistii? În prezent, ne gasim într-o noua etapa: distrugerea spitalelor sau mai bine spus privatizarea lor indirecta. "Baietii destepti" nu au nevoie de planuri sectoriale pentru a creste randamentul propriilor afaceri.
ªi cum am rezolvat înca de la început de an toate problemele spinoase nationale, sa trecem la cele internationale: piata constructiilor va merge, asa cum ne-am obisnuit în ultima vreme, în mai multe viteze: China, America de Nord si Europa, la care se adauga India si tari din America de Sud precum Brazilia. 

Europa, fie ea si unita prin euro, are la rândul ei mai multe viteze înainte si câteva înapoi. Germania va avea o piata a constructiilor cu o revenire rapida, urmata de Franta si Anglia. Polonia reprezinta în continuare o piata importanta, dar cum aici criza nu s-a facut simtita, nici cresterile nu vor fi prea mari comparativ cu anul trecut. Opinia generala este aceea ca revenirea din criza economica mondiala, care acum s-a regionalizat, de exemplu în Europa numindu-se criza datoriilor suverane, va începe cu pasi mici de abia în partea a doua a anului 2012. Întâlnirea presei de specialitate de la Paris din aceasta luna, întâlnire la care au fost invitati si reporterii revistei noastre, cu reprezentantii marilor producatori europeni si mondiali de utilaje, dar si cu oficiali din partea UE va aduce mai multe date si lamuriri în privinta directiei estimate a economiei europene si a pietei constructiilor.
Anul XII, nr. 140, oct 2017
 
 
 
Citeste-ne on-line!
 

Truck Power, Octombrie 2017
 
Truck Power, Octombrie 2017

Trenchless Romania, Mai 2017
 
Trenchless mai 2017

Supliment Carburanti & Lubrifianti, Martie 2017
 
Revista M&U - Supliment Carburanti si Lubrifianti Martie 2017
 
 
 
 

PARTENERI