Contactati-ne pentru a ocupa unul dintre spatiile de mai sus
Editorial

Ali Baba se muta în România

12.04.2012
Ing. Dan Pavel
Ali Baba se muta în România
Am auzit de curând un banc, adica o poveste româneasca cu tâlc, cum ca ar trebui sa votam cu Ali Baba. O poveste care are si un raspuns la întrebarea care vine oricui în minte, dupa ce aude prima parte a bancului: de ce?
Raspunsul: are numai 40 de hoti.

Dar umorul românesc poate mult mai mult. Daca mergeti pe Valea Oltului, o sa vedeti o mostra de gândire pro-activa a Politiei Rutiere: "Viata are prioritate", un slogan care probabil se crede profund. Un sofer însa a gasit cu cale sa îmbunatateasca aceasta mostra de gândire rutiera si a adaugat pe marginea pancartei: "Viata bate filmul".
Eu gasesc acest an mai incitant decât oricare altul, dar numai daca luam în considerare ultimii patru ani. O sa avem distractie la tv, actiune si suspans, ca într-un an electoral românesc, si sunt sigur ca imaginatia pur româneasca se va dovedi etern perena si de aceasta data. Dar eu astept si promisiunile de mai bine, cum o sa fim cu totii fericiti în urmatorii patru ani, precum într-o telenovela, si mai ales cum o sa traim bine.
Si astept si o mica minune: sa termine cei câtiva kilometri de autostrada dintre Bucuresti si Ploiesti, promisi cu o patima unica de catre ex-prim-ministrul Boc. Ma deranjeaza un singur lucru: acum nu mai spune nimic despre autostrada care mi-ar face placere sa fie gata, de parca nu el ar fi aparut de atâtea ori pe ecran sa-i laude sau sa-i ameninte, dupa caz, pe constructori. Ca de obicei, si cu aceasta ocazie ma simt folosit si apoi aruncat ca un lucru inutil într-un colt înca patru ani de catre politicienii de la televizor. Sunt frustrat sa vad si sa simt ca EI nu sunt ca NOI, dar eu sunt obligat sa-i votez, desi nu au nici cea mai mica legatura cu mine, cu viata mea, cu tot ce ma reprezinta.  Si nici nu vreau prea mult: o bucata de autostrada de câtiva kilometri care parca se construieste de o vesnicie pe care sa pot merge cu masina. 
Am o speranta însa: CNADNR a anuntat închiderea unei bucati din Centura orasului Bucuresti pentru a realiza jonctiunea cu Autostrada Bucuresti-Brasov  care înca nu exista. Pe ce perioada de timp? Nu stie nimeni, comunicatul ramâne misterios, deoarece la noi se stie numai când se porneste o lucrare, nu si când sau daca se va mai termina vreodata.

Si daca tot vorbim de uimitoarele ratari românesti în materie de drumuri, cea mai veche ratare care bântuie discursurile fiecarui ministru al transporturilor este reprezentata de podul peste Dunare, dintre Calafat si Vidin. Acesta învie atunci când mai apar niste bani si nu putini, oferiti de obicei de UE pentru construirea lui, dar la fel de repede cade în uitare. Anul 2012 este primul an din ultimii 15 în care nu s-au mai facut publice investitiile destinate acestei lucrari.  
Fara nici o legatura, astept sa vad cum va arata prima expozitie de specialitate destinata utilajelor si masinilor din constructii, dupa o perioada în care numai Romexpo a reusit sa încropeasca în fiecare primavara un fel de expozitie de utilaje amestecata cu arome de mici si alte bucate traditionale românesti. 
Noua expozitie va avea loc în cadrul complexului comercial Baneasa Shopping City, mai precis în parcarea din fata magazinului Bricostore, o zona demo fiind disponibila lânga magazinul Ikea. Sper ca alaturarea magazinelor de lux sa fie de bun augur pentru vizitatorii expozitiei, din acest punct de vedere pot spune ca va fi o manifestare cu adevarat originala.
Anul XII, nr. 140, oct 2017
 
 
 
Citeste-ne on-line!
 

Truck Power, Octombrie 2017
 
Truck Power, Octombrie 2017

Trenchless Romania, Mai 2017
 
Trenchless mai 2017

Supliment Carburanti & Lubrifianti, Martie 2017
 
Revista M&U - Supliment Carburanti si Lubrifianti Martie 2017
 
 
 
 

PARTENERI