Contactati-ne pentru a ocupa unul dintre spatiile de mai sus
Job report

Autostrăzile din inima Transilvaniei

Job report: Liebherr România

21.06.2012
Dan Pavel, Orăştie
Autostrăzile din inima Transilvaniei

Pentru Straco, o companie de construcţii 100% românească reţeta succesului pare să fie, atunci când vine vorba de utilaje, 100% germană. Compania, prezentă pe piaţa de construcţii din România încă din anul 2003 are o îndelungă colaborare cu importatorul Liebherr România, reprezentanţă a producătorului german cu acelaşi nume, achiziţionând de la acesta de-a lungul ultimilor ani nu mai puţin de 20 utilaje.

Strânsa colaborare dintre cele două firme a avut la bază considerente în primul rând practice: „În anul 2007 am achiziţionat două încărcătoare şi două excavatoare Liebherr second hand din străinătate şi am solicitat ajutorul Liebherr România pentru service şi piese de schimb. De fapt, de atunci am început să lucrăm împreună, reprezentanţa din România oferindu-ne tot sprijinul necesar, chiar dacă practic nu eram clienţii lor. Colaborarea a luat amploare în anul 2008, când am achiziţionat două încărcătoare frontale L 550 cu destinaţie precisă: staţia de asfalt. Ulterior am mai cumpărat încărcătoare şi pentru staţia de beton şi celelalte staţii de asfalt pentru că am considerat că este un utilaj care oferă un raport bun între productivitate şi costuri”, ne-a declarat domnul Traian Horpos, director în cadrul grupului Straco.

În ultimii ani societatea Straco s-a dezvoltat într-un mod exponenţial, ajungând la o cifră de afaceri la nivelul anului 2011 de 372.590.194 RON şi 1.033 angajaţi. În prezent portofoliul de afaceri conţine numeroase lucrări, printre care se numără şi două tronsoane de autostradă, iar societatea se bucură de un renume excelent, datorită capacităţii sale de a preda toate lucrările la timp.

Fără întârzieri la predarea lucrărilor şi un control strict al utilajelor, atât din punctul de vedere al încărcării cât şi al consumului: doi parametri respectaţi cu străşnicie şi controlaţi permanent. Dar pentru a atinge parametrii de performanţă doriţi, utilajele trebuie să fie la un nivel de fiabilitate foarte bun, iar service-ul mobil practic să poată face faţă în cel mai scurt timp, ziua sau noaptea, oricăror opriri neprevăzute în graficul de mentenanţă. Două cerinţe care au fost perfect acoperite de către utilajele şi service-ul Liebherr.

Un proiect important al firmei Straco este construcţia variantei de ocolire Deva - Orăştie, parte a autostrăzii Orăştie – Sibiu. Utilajele de la Liebherr sunt aici în prima linie, unele lucrând din luna februarie 2011. Pentru acest proiect extrem de important, firma a achiziţionat mai multe utilaje terasiere noi marca Liebherr: încărcătoare şi excavatoare  pe pneuri Liebherr L550 şi A904C, excavatoare hidraulice pe şenile  Liebherr R954C, R944C, R924C dar şi buldozere pe şenile model PR734C şi PR744C.

Acestea au avut misiunea grea de a realiza de exemplu în cazul variantei de ocolire Deva – Orăştie un rambleu cu o înălţime de 7 metri. Astfel, acest tronson de autostradă cu o lungime de 17,6 kilometri a necesitat numai până în prezent dislocarea în mai puţin de un an a unui volum de pământ de 3.200.000 mc, material de umplutură. Astfel, 24 de ore din 24, şapte zile pe săptămână, oameni şi utilaje lucrează fără încetare. Se excavează şi se transportă cantităţi impresionante de pământ, se nivelează solul, se produce şi se aşterne asfaltul, se compactează.

Lucrările sunt absolut impresionante, de multe ori utilajele fiind solicitate la maxim atunci când apar probleme deosebite, precum devierea cursului unui râu cu un debit destul de crescut, mai ales datorită ploilor de primăvară. Astfel, deoarece atunci când ploile sunt puternice, utilajele nu pot lucra la lucrările de excavare, nu rămâne decât soluţia recuperării timpului pierdut. Astfel cu numai două buldozere Liebherr, în opt zile, practic a fost creată temporar o nouă albie pentru râul ce intersectează autostrada.

„Se simte spiritul german, seriozitatea, promptitudinea. Liebherr România nu are ca obiectiv doar vânzarea de utilaje, ci şi un service foarte bun, iar pe noi ne ajută foarte mult acest lucru. Este un atu să poţi să acorzi ajutor atunci când constructorul are cea mai mare nevoie.” – Traian Horpos, director Straco.

„Avem  un program special ce urmăreşte  gradul de utilizare al fiecărui utilaj şi realizează raportări la numărul de ore efectiv lucrate după indexul orar şi în funcţie de programul de lucru stabilit. Raportăm procentual cât reprezintă partea de ore lucrate efectiv din totalul de ore program, obiectivul fiind acela de a avea un grad de utilizare de cel puţin 80%. Facem lunar analize pe parte de consumuri, de rentabilitate şi acolo unde observăm că apar abateri ne interesăm ce se întâmplă. Practic, la noi totul este cuantificat: urmărim productivitatea, numărul de încărcări, chiar şi turaţiile unui utilaj, astfel că operatorul nu poate să stea cu utilajul în ralanti, iar noi să nu observăm.”

Fiind o lucrare de anvergură cu termene foarte stricte, timpii morţi, fie ei şi ipotetici, au fost de la început un „lux” pe care firma Straco nu şi l-a permis, astfel că s-au luat toate măsurile de precauţie şi a fost semnat un contract de service cu Liebherr România prin care s-a pus în permanenţă la dispoziţie o unitate de service mobil şi un stoc de consumabile special pentru utilajele care luau parte la acest proiect.

„Acum că lucrarea se apropie de final nu mai avem service-ul în permanenţă pentru noi, dar contăm pe ei şi ştim că în cazul în care apare vreo problemă în două ore se rezolvă. Mai mult, pentru a evita problemele avem contractată o inspecţie tehnică lunară la fiecare utilaj în urma căreia se face un raport cu recomandări, pe care încercăm să le respectăm. Atunci când am avut probleme mai serioase au răspuns cu promptitudine cerinţelor noastre. Sunt foarte flexibili pe partea de reparaţii şi piese de schimb şi avem o relaţie deschisă”, explică domnul Traian Horpos.

Datorită numărului mare de lucrări, dintre care unele pe termen destul de limitat de timp, firma apelează şi la închirieri ocazionale de utilaje: „indiferent de tipul utilajului închiriat şi de perioada de utilizare, cerinţa noastră este ca acesta să fie la fel de bun şi de fiabil ca şi utilajele noastre, chiar şi cele cu un număr mare de utilizare, ele fiind considerate un reper de calitate.“

Fiecare utilaj este operat de către aceiaşi oameni, încă de când este cumpărat. O politică care a dus la identificarea operatorului cu maşina respectivă, acestea fiind nu numai personificate, având şi un nume de alint, semn al încrederii utilizatorului, ci şi extrem de bine întreţinute. Aici am văzut pentru prima dată îmbinarea tehnologiilor noi cu abilităţile unei noi generaţii de operatori de utilaje. Astfel, comanda multifuncţională sub formă de joystick reprezintă un mijloc ideal de exprimare pentru un operator talentat, nu mai în vârstă de 30 de ani. Aceştia scot chiar mai mult decât crezi că se poate cere de la un utilaj, ne spunea şeful şantierului de lângă Orăştie. „Practic, nu numai că reuşesc să folosească utilajul, un buldozer pe şenile, la randament maxim, dar flexibilitatea acestuia este atât de mare încât l-am utilizat chiar şi pentru scoaterea unei macarale dintr-un site de lucru, unde după mai multe zile de ploaie terenul devenise mlăştinos. Pentru operator buldozerul Liebherr reprezintă „tot ce îmi pot dori, este o plăcere să lucrez, nu contează cât stau în cabină“.

Calitatea nu costă mult, dacă urmăreşti de exemplu un consumabil precum dinţii cupei de excavare de la montaj şi până la uzura de înlocuire. Astfel, după o perioadă nu prea lungă de timp în care au utilizat dinţi care costau mai puţin decât cei ofertaţi de Liebherr, au ajuns la concluzia că, în final, datorită rezistenţei foarte mari la uzură, merită să foloseşti varianta originală, deoarece în final este mult mai economic. Acest principiu îl utilizează acum pentru toate consumabilele, rezultatele pe termen mediu arătând că cele originale sunt mai rezistente şi oferă o calitate foarte bună.

Colaborarea cu Liebherr este una de lungă durată, ne-a spus domnul Horpos în finalul discuţiei: „Avem  o relaţie comercială foarte bine pusă la punct şi nu avem motive să schimbăm ceva sau să renunţăm la o colaborare aşa fructuoasă. Din punctul nostru de vedere, ţinând cont de modul intensiv în care utilizăm utilajele, suntem siguri că pentru noi Liebherr reprezintă cea mai bună alegere”.

 

Date tehnice principalele utilaje Liebherr achiziţionate

Încărcător frontal pe pneuri Liebherr tip L550

• Putere motor (CP/rpm)        177/1.800

• Date gabarit Lxlxh (mm)     8.220x2.600x3.365

• Masa operaţională (kg)        11.650

 

Excavator pe pneuri Liebherr tip A904C

• Putere motor (CP/rpm)        143/1.800

• Date gabarit Lxlxh (mm)     9.000x2.750x3.160

• Masa operaţională (kg)        19.400

 

Excavator hidraulic LIEBHERR R954 C

• Putere motor (CP/rpm)        326/1.800

• Date gabarit Lxlxh (mm)     12.050x3.524x3.800

• Masa operaţională (kg)        49.700

• Lungime a şenilei (mm)       5.378

 

Excavator hidraulic LIEBHERR R944 C

• Putere motor (CP/rpm)        258/1.800

• Date gabarit Lxlxh (mm)     11.350x3.200x3.250

• Masa operaţională (kg)        38.720

• Lungime a şenilei (mm)       4.915

 

Excavator hidraulic LIEBHERR R924 C

• Putere motor (CP/rpm)        177/1.800

• Date gabarit Lxlxh (mm)     9.850x2.850x3.070

• Masa operaţională (kg)        26.545

• Lungime a şenilei (mm)       4.635

 

Buldozer pe şenile tip PR734 C

• Putere motor (CP/rpm)        200/1.800

• Date gabarit Lxlxh (mm)     5.532x2.440x3.266

• Masa operaţională (kg)        20.878

• Capacitate (l)           10

 

Buldozer pe şenile tip PR744 C

• Putere motor (CP/rpm)        249/1.800

• Date gabarit Lxlxh (mm)     6.050x2.540x3.434

• Masa operaţională (kg)        28.800

• Capacitate (l)           10,5

 

Buldozer pe şenile tip PR732 BL

• Putere motor (CP/rpm)        173/1.800

• Date gabarit Lxlxh (mm)     5.395x2.512x3.240

• Masa operaţională (kg)        19.200

• Capacitate (l)           10

 

LIEBHERR- ROMANIA SRL

Str. Horia, Cloşca şi Crişan nr. 61-63, Clădirea II, et. 3, birou 1-9

Otopeni, jud. Ilfov, 075100, România

Tel:+4 0372 163 721

Fax: +4 0372 163 798

Mail: info.lro@liebherr.com

Internet: www.liebherr.ro

Anul XII, nr. 141, nov 2017
 
 
 
Citeste-ne on-line!
 

Truck Power, Octombrie 2017
 
Truck Power, Octombrie 2017

Trenchless Romania, Mai 2017
 
Trenchless mai 2017

Supliment Carburanti & Lubrifianti, Martie 2017
 
Revista M&U - Supliment Carburanti si Lubrifianti Martie 2017
 
 
 
 

PARTENERI