Contactati-ne pentru a ocupa unul dintre spatiile de mai sus
Încărcătoare pe pneuri CATŸ

Noua serie K, managementul inteligent al puterii

Noua serie K de încărcătoare pe pneuri CATŸ

17.07.2012
Dan Pavel, Ema Stancu
Noua serie K, managementul inteligent al puterii

 noile motoare Cat C6.6 ACERT™

 transmisie hidrostatică independentă

 brațul design Z de acționare și control al cupei reproiectat

Deși inovația caracterizează fiecare serie de utilaje lansată pe piață de către producătorul american CATŸ, noua gamă de încărcătoare compacte pe pneuri Seria K revoluționează piața prin eficiența, controlul și confortul dovedite în aplicații nelimitate.

Conceptul care stă la baza acestei serii, „Managementul inteligent al puterii”, este oferit prin trei modele - 924K, 930K și 938K - complet reproiectate și dotate cu motoare care respectă standardele de emisii Stage IIIB/ Tier 4 Interim.

Motoarele cu tehnologia ACERT

Motorul Cat C6.6 ACERT™ alimentează noile modele de încărcătoare pe pneuri din Seria K. Fiind produse și proiectate de către Caterpillar, acestea sunt perfect adaptate cerințelor fiecărui tip de utilaj în parte. Rezultatul este uimitor, eficiența lor cumulată cu o utilizare optimă a întregului echipament oferă economii de până la 30 % în ceea ce privește consumul de combustibil, comparativ cu modelele anterioare din Seria H.

Tehnologia de control a emisiilor include un filtru de particule diesel care folosește regenerarea pasivă. Acesta realizează o transformare treptată și lină a calaminei depuse pe catalizator în bioxid de carbon prin ardere, acest proces efectuat continuu declanșându-se la o temperatură cuprinsă între 350 - 500 °C. Astfel, sunt eliminate particulele din gazele de eșapament generate de motorul diesel ACERT, sistemul de la CATŸ funcționând în mod continuu pe parcursul unei operări normale, fără impact asupra productivității.

Motoarele seriei C6.6 lucrează la o turație medie de 1.800 rpm, mult redusă comparativ cu cele 2.415 rpm în cazul seriei H, ceea ce contribuie semnificativ la reducerea consumului de combustibil, la diminuarea nivelului de zgomot din cabină și reducerea uzurii componentelor. Tot cu scopul de a reduce consumul inutil de carburant, fiecare utilaj dispune de un sistem de oprire a motorului.

Transmisia hidrostatică și controlul încărcării

Noile încărcătoare pe pneuri compacte CATŸ din seria K sunt echipate cu un sistem eficient de transmisie hidrostatică, cu control electronic, care permite un control independent al vitezei la sol față de turația motorului, astfel încât echipamentele de lucru alimentate hidraulic să utilizeze rațional puterea oferită de acesta.

Deoarece, în general, operațiunile de lucru la viteze reduse sunt consumatoare mari de combustibil, randamentul utilajului fiind de obicei foarte mult diminuat, producătorul  CATŸ a dotat Seria K cu un sistem de comandă și control ce îmbunătățește performanțele mașinii la viteze reduse, permițând operatorului să regleze eficient viteza maximă de deplasare până la 1 km/h.

Uzura pneurilor reprezintă un alt factor ce produce costuri importante în exploatarea unui utilaj. Din acest motiv, Seria K a fost prevăzută cu un sistem de control al rotirii pneurilor fără aderență, acesta contribuind la reducerea serioasă a uzurii acestora.

Motoarele hidraulice load-sensing cu debit variabil se autoreglează din punctul de vedere al turației/debitului în funcție de cuplul transmis de la organele de lucru sau deplasare, reducând puterea proporțional cu efortul transmis. Astfel, motorul este utilizat eficient și consumul de carburant este direct proporțional cu încărcarea calculată la nivelul cupei sau cu gradul de dificultate al terenului pe care se deplasează.

Intervalele de service pentru filtre și sistemul hidraulic sunt extinse la 2.000 ore.

Brațele cu design Z, proiectate pentru performanță

Întreaga Serie K de încărcătoare compacte pe pneuri de la CATŸ beneficiază de numeroase dotări noi care oferă performanțe sporite, consum redus și confort pentru operator. Astfel, noile brațe de susținere și ridicare ale cupei în formă de Z asigură o transmitere mai bună a sarcinilor statice și mai ales dinamice de la nivelul cupei la întreaga structură de susținere a utilajului, dar și o încărcare uniformă axială a cilindrilor hidraulici, cu impact pozitiv asupra duratei de viață a acestora.

Cele două brațe paralele ale cupei de încărcare în formă de Z oferă o forță de rupere ridicată la nivelul prismei de balast, dar și o înălțime mai mare de descărcare, de exemplu în bena unui camion. Designul brațului oferă operatorului avantaje precum posibilitatea de a manevra și poziționa precis cupa în timpul lucrului, pierderile de material fiind aproape nule datorită păstrării constante a paralelismului față de sol, dar și o vizibilitate mai bună asupra acesteia și a încărcăturii.

Odată cu noile brațe Z, proiectanții de la CATŸ au inclus și un nou mod rapid de schimbare a echipamentelor, respectiv a cupelor de diferite dimensiuni sau opțiuni de lucru, prin sistemul Cat VersaLink™ și cu ajutorul sistemului de fixare IT (Inte-grated Toolcarrier).

Confort și control peste nivelul clasei lor

Seria K de încărcătoare compacte de la CATŸ vine cu un post de lucru complet nou. Interesant este faptul că modelele anterioare dispuneau de un spațiu pentru operator comod și bine echipat. De fapt, necesitatea de a modifica cabina a venit automat odată cu noile dotări de excepție ce oferă operatorului toate condițiile pentru a obține performanțe maxime în timpul lucrului:

 sistem automat de control al temperaturii

 un parbriz curbat în față

 lunetă încălzită cu ștergător intermitent

 panou de control Soft Touch

 Joy-stick-ul electronic pentru controlul uneltelor montat pe brațul scaunului, este ajustabil și încorporează dispozitive de control complet al sistemelor de lucru hidraulice auxiliare, schimbarea direcției de mers sau blocarea diferențialului.

Nivelul zgomotului din cabină la 1.800 rpm este redus la un nivel de 66 dB (A), față de cei 74 dB (A) ai modelelor din seria H, fiind totodată și cel mai mic din industrie.

Funcțiile rapide de ridicare, coborâre sau înclinare a brațului sunt standard și ușor de programat prin apăsarea și configurarea butonului de pe panoul de control Soft Touch.

O frână de parcare electronică simplifică operarea utilajului, iar un display secundar, oferit opțional, furnizează informații esențiale despre echipamentele de lucru, în mod grafic sau digital, precum și o diagnosticare a echipamentului.

Display-ul lucrează complementar cu panoul de control Soft Touch pentru a oferi ajustări în timp real pentru funcții speciale, precum blocarea supapelor de sens, controlul alunecării roților și lucrul la viteze reduse.

Ecranul ajută, de asemenea, la afișarea imaginilor primite de la o cameră ce este montată în standard pentru o vizibilitate mai bună în spate.

Scaunele cu încălzire sau răcire sunt disponibile, opțional, pentru un confort optim pentru operator.

Specificații

            924K   930K   938K

Putere brută kW (CP) 109 (148)         119 (162)         129 (175)

Putere netă kW (CP)   106 (144)         116 (158)         127 (173)

Greutate operațională (kg)      12.910 13.870 15.970

Cupă tip Fusion-Performance (mc)     2,1       2,3       2,7

Anul XII, nr. 141, nov 2017
 
 
 
Citeste-ne on-line!
 

Truck Power, Octombrie 2017
 
Truck Power, Octombrie 2017

Trenchless Romania, Mai 2017
 
Trenchless mai 2017

Supliment Carburanti & Lubrifianti, Martie 2017
 
Revista M&U - Supliment Carburanti si Lubrifianti Martie 2017
 
 
 
 

PARTENERI