Contactati-ne pentru a ocupa unul dintre spatiile de mai sus
Editorial

ZERO și de la capăt

17.07.2012
Ing. Dan Pavel
ZERO și de la capăt

Că suntem un popor care trăiește prin folclorul său, mai vechi sau mai nou, zis și urban, am mai scris. Cel mai mult mă deranjează că am dreptate.

„Ministru nou la transporturi, idei vechi“, ar fi fost un titlu corect, dar deja devine plictisitor ce se întâmplă acolo. Încep să cred că fiecare ministru împreună cu secretarii de stat aferenți puși la acest minister sunt numiți pe baza a două criterii: unul de partid, normal, că doar nu ar fi de competență… iar cel de-al doilea criteriu este acela că nu trebuie să știe absolut nimic despre activitatea acestui minister.

Ca să fiu mai clar, fiecare ministru debitează aceleași fraze, prezintă aceleași planuri, ia aceleași măsuri în primele trei luni de când preia conducerea, și apoi totul se reduce la un mare zero.

Care sunt platitudinile eterne din ultimii 15 ani?

 Podul cel nou de peste Dunăre, care este ori la Calafat-Vidin (aici s-au păpat deja o grămadă de bani fără nici un rezultat) ori unul în apropierea celui de la Giurgiu – Ruse (pe această idee se mai pot scoate multe milioane de euro). Au fost chiar miniștri care au mărit potul, ca la poker și au afirmat că le fac pe amândouă.

 Demiterea directorului general CNADNR pe motiv că o lucrare sau alta nu au fost terminate la timp. De exemplu, pe vremea ministrului Berceanu durerea era pasajul de peste calea ferată de la Otopeni, iar mai înainte, probabil la presiunea primului ministru Boc, bucățica de autostradă din apropierea Clujului, acum, cei ceva mai mult de 30 de kilometri dintre București și Ploiești.

 Angajamentul că vor termina, finaliza, închide, rezolva juridic, problemele legate de contractul cu societatea Bechtel.

 Privatizarea CFR sau mai bine zis a liniilor și vânzarea din activele rulante. Acest proces care de fapt este de distrugere a companiei este aproape de final în prezent, și aici “băieții deștepți” scoțând bani grei din transportul mărfurilor cu propriile locomotive și vagoane comerciale, prin preluarea nu numai a activelor de transport ci și a contractelor direct de la firma de stat.

Deși asistăm în România la un proces de schimbare politică incredibil de agresiv și de radical, ministerul transporturilor și eventual al infrastructurii a rămas la fel de anacronic și de puțin transparent cu banii publici, ca să nu pomenesc de ineficiența renumită la nivel european și probabil mondial, cum zicea alt dictator. Aici încă nu este clar ce se va întâmpla, mai ales că o parte a infrastructurii rutiere este împărțită între mai multe ministere, din motive pe care nu mai are rost să le menționez. Astfel, o felie din acest tort mare reprezentat de banii publici și fondurile europene alocate sistemelor de transport se află în subordinea ministerului turismului și dezvoltării regionale.

Eu am ajuns la concluzia că fiecare echipă ministerială nou instalată este atât de pe dinafară încât înghite aceleași povești depănate de un funcționar plictisit de atâția domni cu aere de importanță care vin și pleacă fără a lăsa ceva în urma lor. Din acest motiv, și discursurile miniștrilor, de centru, dreapta sau stânga sunt aproape identice. Bineînțeles, să nu uităm și situația dezastruoasă lăsată de echipa de dinainte, care îi împiedică pe cei nou-veniți să ne pricopsească cu drumuri bune și autostrăzi.

Revenind la zilele noastre, autostrada aproape inutilă București-Ploiești este în continuare inutilizabilă, deși trebuia de peste un an să fie operabilă. Ministrul transporturilor liniștește opinia publică: firmele constructoare plătesc pentru fiecare zi de întârziere. O vorbă cu iz politic, dar fără nici o aplicativitate practică. De fapt, statul în cele mai multe cazuri nu plătește la timp pentru lucrările executate și din acest motiv se oprește activitatea pe șantiere. Iar aceste întârzieri nu pot fi imputate constructorului. Dacă avea habar de aceste amenzi de întârziere, ministrul putea spune ceva și de cifrele la care se ridică aceste plăți, dar deja intram în concret, ceea ce nu este pe placul unui om politic.

Ca să fiu în ton cu ceea ce se întâmplă în prezent în România, pot spune un singur lucru: la transporturi și construcții, o pornim iar de la ZERO, după ideile conducerii actuale, ca întotdeauna de altfel. Adică, autostrăzile pornite trebuie terminate, bineînțeles, dar trebuie să revedem fondurile, banii de unde vin, unde s-au dus banii cheltuiți până acum, calitatea lucrărilor… șamd. Iar aceste analize se fac în timpul liber, între două ședințe de partid, deoarece avem o viață politică tumultuoasă și doar nu o să lăsăm economicul să primeze asupra politicului.

Să auzim și de bine!

Anul XII, nr. 141, nov 2017
 
 
 
Citeste-ne on-line!
 

Truck Power, Octombrie 2017
 
Truck Power, Octombrie 2017

Trenchless Romania, Mai 2017
 
Trenchless mai 2017

Supliment Carburanti & Lubrifianti, Martie 2017
 
Revista M&U - Supliment Carburanti si Lubrifianti Martie 2017
 
 
 
 

PARTENERI