Contactati-ne pentru a ocupa unul dintre spatiile de mai sus
Prezentare de produs

Gama Star de la Haulotte

Gama Star de la Haulotte

15.08.2012
Cornelia Rotaru
Gama Star de la Haulotte

Inovație, creativitate și transpunerea în practică a ideilor creative, acestea sunt valorile reprezentative ale producătorului francez de echipamente de ridicat Haulotte.

Înnoirea permanentă a gamei, creșterea înălțimii de lucru, a capacității de ridicare, găsirea de noi modalități de acces în cele mai dificile puncte de lucru sunt aspecte pe care Haulotte caută să le optimizeze cu fiecare nouă gamă de utilaje adusă pe piață.

Astăzi când depozitele tind să aibă înălțimi din ce în ce mai mari datorită lipsei de spațiu și a costurilor de stocare a mărfurilor, cererea pentru utilaje care pot fi folosite în interiorul clădirilor este în continuă creștere. Astfel a apărut gama Haulotte de masturi verticale Star.

Masturile verticale Star 8 și Star 10

Masturile electrice verticale Star 8 și Star 10 au fost proiectate pentru a răspunde nevoilor de înălțimi de lucru de 8 și 10 m în spații interioare înguste. Aceste modele oferă  numeroase avantaje și caracteristici cu care puține dintre produsele concurente se pot lăuda.

Caracteristica lor principală se referă la dimensiunile extrem de compacte. Cu o înălțime de doar 1,99 m în formă pliată aceste masturi verticale pot trece cu ușurință pe sub uși de dimensiuni standard. Cu o lățime de 0,99 m și o capacitate de rotație 360° fără a depăși cadrul roților, masturile Star 8 și Star 10 sunt perfect adaptate lucrului în spații înguste: școli, universități, supermarket-uri, depozite, muzee, teatre, etc.

Fiind foarte ușoare, aceste utilaje pot fi transportate cu ușurință cu un trailer sau cu o autoutilitară.

Star 8 și Star 10 prezintă o capacitate deosebită de acces în cele mai dificile zone de lucru având un braț cu mișcare pozitivă /negativă de + 70°/-70°  și o rază de acțiune de 3 m.

Datorită dispozitivelor hidraulice de comandă proporționale toate mișcările sunt precise și sub controlul absolut al operatorului. Raza de întoarcere îngustă permite o manevrabilitate maximă  și acces la toate zonele de lucru.

Masturile verticale prezintă de asemenea un grad înalt de autonomie fiind alimentate de o baterie. Star 8 și Star 10 sunt dotate cu cele mai recente dezvoltări tehnologice în domeniu  și prezintă cicluri de lucru lungi.

Design-ul complet nou și în special nacela ergonomică și spațioasă fac ca aceste masturi să fie foarte ușor de operat și extrem de funcționale.

Cele două modele, Star 8 și Star 10 prezintă un nivel maxim al productivității datorită caracteristicilor lor deosebite. Toate caracteristicile menționate mai sus oferă numeroase avantaje care se concretizează în creșteri ale productivității pentru utilizator.

Oferind siguranță maximă, masturile verticale Star 8 și Star 10 sunt conforme cu cele mai recente norme de lucru în vigoare atât de la nivel european ( marcaj CE, EN 280) cât și internațional (ANSI, CSA, AS...).

STAR6 PICKING - un mast vertical cu platformă

Creat pentru a răspunde cerințelor clienților pentru lucrul la înălțimi de 6 m, STAR6 PICKING este potrivit în mod deosebit pentru operațiuni în locații în care nu sunt permise zgomote sau emisii de gaze, de tipul magazinelor comerciale, a celor de tipul Cash &Carry sau depozitelor logistice și industriale.

STAR6 PICKING are la bază modelul deja existent în producția de serie, Star 6, acesta beneficiind în plus de o platformă mult mai flexibilă pentru aplicații din cele mai diverse.

Noul model permite operatorului să poziționeze și să mute colete, cutii mici, diferite componente poziționate la înălțime pe rafturi, în condiții de maxim confort și siguranță.

Astfel, platforma pentru preluarea materialelor cu o margine admite o greutate maximă de 90 kg. Obloanele de protecție ale platformei asigură un grad maxim de siguranță.

Platforma are o înălțime ajustabilă cu patru trepte de lucru, cutia de comandă ergonomică a primit față de modelul standard un nou joystick, iar accesul la platformă este simplu, datorită ușilor batante.

Cu o înălțime de numai 1,64 m în poziție restrânsă, STAR6 PICKING poate trece ușor pe sub ușile de dimensiune standard sau poate urca în lifturi, în acest caz fiind importantă și lățimea sa de numai  0,76 m. Cu aceste dimensiuni de transport și datorită faptului că are patru înălțimi preselectate de lucru, STAR6 PICKING este recomandat pentru lucrul în cele mai înguste spații.

Datorită dispozitivelor de comandă hidraulice proporționale, toate mișcările sunt precise și în totalitate sub controlul operatorului. Raza de rotație foarte mică permite o manevrabilitate maximă și un acces mai facil în cele mai dificile zone de lucru. Datorită acționării electrice modelul STAR6 PICKING beneficiază de cele mai recente inovații tehnologice, acestea asigurând printre altele cicluri de lucru lungi și perioade de încărcare a acumulatorilor mai scurte.

Oferind siguranță maximă, STAR6 PICKING este conform cu cele mai recente norme de lucru de la cele europene (EC, EN 280) la cele internaționale (ANSI, CSA, AS…).

 

Anul XII, nr. 140, oct 2017
 
 
 
Citeste-ne on-line!
 

Truck Power, Octombrie 2017
 
Truck Power, Octombrie 2017

Trenchless Romania, Mai 2017
 
Trenchless mai 2017

Supliment Carburanti & Lubrifianti, Martie 2017
 
Revista M&U - Supliment Carburanti si Lubrifianti Martie 2017
 
 
 
 

PARTENERI