Contactati-ne pentru a ocupa unul dintre spatiile de mai sus
Lansare

Hinowa Performance IIIS

Hinowa Performance IIIS

15.08.2012
Marcella Drăgan
Hinowa Performance IIIS

Cu ocazia celei de-a 25-a aniversări, producătorul italian de utilaje de construcții Hinowa prezintă primul model din noua serie de platforme aeriene pe șenile Performance IIIS.

Lightlift 17.75 PERFORMANCE IIIS este cel mai avansat concept pentru construcția de platforme  aeriene pe șenile potrivit reprezentanților Hinowa.

Acest nou model este produsul a trei ani de cercetare și dezvoltare și beneficiază de multe caracteristici care au potențialul de a dicta noi standarde pentru acest tip de platformă,  pentru înălțimea de lucru și aplicațiile la care poate fi folosită.

Principala inovație a noii serii PERFORMANCE IIIS este capacitatea de încărcare a nacelei de 230 kg, păstrând un raport bun între capacitatea utilajului și siguranța operării lui.

Capacitatea de încărcare a nacelei de 230 kg este înregistrată pe toată suprafața de lucru, făcând utilajul foarte versatil, iar înălțimea de lucru de 17 metri  face din modelul LIGHTLIFT 17.75 PERFORMANCE IIIS un utilaj excelent pentru companiile de închiriere din Europa. Datorită sistemului tip pantograf, o traiectorie verticală excelentă poate fi obținută, ceea ce permite lucrul aproape de perete, foarte ușor și precis.

Noul sistem hidraulic al utilajului este realizat din componente de ultimă generație, ceea ce permite mișcări rapide și eficiente. Compact, puternic și productiv, modelul Hinowa LIGHTLIFT 17.75 PERFORMANCE, datorită motorizărilor sale diferite, este ideal pentru lucrul la înălțime în fiecare zi, în aplicații diverse, precum grădinărit, construcții, întreținere în interiorul clădirilor, dar și în exterior. Variantele de motorizare includ motorul Honda Igx440 pe benzină (petrol) cu control automat al cuplului de torsiune pentru eficiență maximă, reducerea dimensiunilor și a consumului, dar și motorul diesel Hatz, cu tehnologie “HD Autorev” cu accelerare automată pentru confort maxim în timpul lucrului. Celelalte două forme de motorizare includ motorul AC110-230V destinat lucrului în spațiile unde este nevoie de un nivel de zgomot cât mai redus și sistemul Hinowa Lithium Ion cu baterii lithium 48V90Ah, pentru operarea cu zgomot redus, în locuri unde nu este acces la curent electric de la rețea și nu este permisă emisia de gaze.

LIGHTLIFT 17.75 PERFORMANCE IIIS este o platformă compactă și funcțională, cu structură articulată realizată din oțel rezistent, care permite obținerea unei stabilități mai mari în timpul lucrului. Toate componentele au fost selecționate cu mare atenție, pentru a fi rezistente în timp și la un lucru intensiv, fiind verificate în centrul de cercetare și dezvoltare Hinowa în cicluri speciale de teste.

Bucșele din fibră de sticlă, fără gresare, asigură o viață mai lungă și elimină nevoia de lubrifiere, economisind timp și bani. Noul braț al nacelei PERFORMANCE permite operarea în orice condiții cu două persoane în nacelă și echipamentul aferent, până în limita a 230 de kg, ceea ce crește productivitatea, permițând muncitorilor să aibă sculele necesare la îndemână.

Controlul la distanță al platformei PERFORMANCE IIIS include comenzi simple și confortabile, precum auto-stabilizarea și mișcarea brațului. Un display practic oferă operatorului informații importante, iar parametri noi au fost adăugați siste-mului, precum simbolul de service, care anunță operatorul când este următoarea programare pentru întreținere. Comanda download permite descărcarea ultimei versiuni a software-ului pentru utilaj, iar sistemul RAHMino asigură o monitorizare constantă a echipamentului și diagnosticarea la distanță a acestuia.

Sistemul de tracțiune inovativ Auto 2 Speed permite atingerea unei viteze de 3,5km/h pentru deplasarea dintr-un loc în altul. În plus, datorită controlului înclinării, utilajul reduce automat viteza în condiții extreme pentru a garanta siguranța operatorului.

 

Anul XII, nr. 140, oct 2017
 
 
 
Citeste-ne on-line!
 

Truck Power, Octombrie 2017
 
Truck Power, Octombrie 2017

Trenchless Romania, Mai 2017
 
Trenchless mai 2017

Supliment Carburanti & Lubrifianti, Martie 2017
 
Revista M&U - Supliment Carburanti si Lubrifianti Martie 2017
 
 
 
 

PARTENERI