Contactati-ne pentru a ocupa unul dintre spatiile de mai sus
Utilaje de randament

Liebherr lucrează în portul Constanța

Utilajele Liebherr în portul Constanța

18.09.2012
Dan Pavel
Liebherr lucrează în portul Constanța

Producătorul german Liebherr are un renume aparte pe piața pretențioasă a utilajelor de construcții de randament mare. Astfel, rezistența utilajelor sale este completată de realizarea unor linii de mașini specializate pentru activități din cele mai grele, în condiții de lucru din cele mai dure.

Practic, Liebherr propune pornind de la un utilaj standard o serie de îmbunătățiri care țin cont strict de cerințele unor activități specifice, acestea oferind utilizatorului final o mașină rezistentă, cu un randament de lucru sporit și mai ales cu costuri de exploatare reduse.

Am constatat extraordinara adaptabilitate a acestor utilaje la orice tip de aplicație, oricât de dificilă făcând o vizită în incinta portului Constanta. Aici, pe o suprafață de 700.386 mp se găsește cel mai mare terminal specializat în operarea materiilor prime solide vrac din arealul Mării Negre, operat de către societatea COMVEX SA.

Cu o experiență deosebită în acest tip de operațiuni, fiind înființată în anul 1991, putem spune că societatea COMVEX este un lider absolut în domeniul manipulării,depozitării și transbordării materiilor prime solide vrac, cum ar fi minereurile de fier, cărbuni, cocs, bauxită, dispunând de facilități complete și moderne de operare.

Achiziționarea unor noi utilaje reprezintă pentru COMVEX o preocupare permanentă, datorită capacităților sale deosebite de descărcare, aici fiind și singurul terminal pentru operarea mărfurilor solide vrac din arealul Mării Negre unde pot acosta nave tip „cape size”, de până la 220.000 tdw. În cadrul terminalului lucrează trei poduri descărcătoare cu graifere de 50 tf., capacitate de ridicare fiecare, cu o rată de descărcare de 2.000 mt/ora/buc., aici putând fi făcute și descărcări din barje, în special minereu de fier, societatea având o bună poziție geografică, cu acces la rețeaua de căi navigabile care străbate Europa, ce include și Dunărea.

Operațiunile de descărcare din barje și ulterior de încărcare a minereului vrac pe benzile transportoare sunt mult mai eficiente în multe cazuri dacă sunt utilizate utilaje specializate de mai mici dimensiuni, dar care să ofere un randament foarte bun de lucru. Din studiile efectuate, ținându-se cont și de spațiul redus de manevră și montare a unor utilaje, s-a ajuns la concluzia că sunt necesare mașini cu anumite dimensiuni, cu un gabarit mai mic comparativ cu cel al macaralelor, dar care să lucreze foarte rapid. Astfel, s-a hotărât achiziționarea unor excavatoare special pregătite pentru activitățile de încărcare-descărcare a materialelor vrac, și anume echipate cu graifer. Pentru acest tip de lucrări, soluția unui graifer montat la capătul unei construcții metalice precum brațul unui utilaj s-a dovedit a fi mult mai bună decât cea cu cablu, la aceasta din urmă putând să apară pericolul balansului, mai ales dacă ținem cont că activitatea de descărcare se face de pe mare.

Randamentul utilajului a reprezentat un alt punct important, deoarece fiecare barjă trebuie să fie descărcată cât mai rapid, aspecte precum vremea oferind o variabilă aleatorie în plus atunci când vorbim de condiții de lucru cât mai bune. Și în acest caz Liebherr a oferit o soluție foarte bună, excavatoarele tip A934 Litronic propuse de către reprezentanța din România a constructorului german, dotate cu echipamente de descărcat cu graifer furnizând 70 – 80 cicluri de lucru/minut, putând ajunge până la 100 cicluri/minut. Astfel, societatea COMVEX a achiziționat patru excavatoare pe pneuri marca Liebherr, special preparate pentru transbordarea minereului de fier de pe barje pe benzile transportoare.

Alegerea nu este întâmplătoare, aceste excavatoare oferind utilizatorului câteva elemente tehnice de excepție, unice pe piață, precum sistemul ERC (energy recovery system), format dintr-un cilindru de recuperare a energiei, o invenție patentată a producătorului german, premiată în cadrul expoziției internaționale Matexpo 2011. Acest sistem este montat pe sistemul de basculare al catargului utilajului, camera inferioară a cilindrului fiind umplută cu un gaz inert. Astfel, sub greutatea proprie a brațului și cu un efort redus din partea sistemului hidraulic, la coborâre cilindrul comprimă gazul. În schimb, la ridicarea brațului, acesta se destinde, fără a mai fi nevoie să se consume energie și respectiv combustibil pentru ridicarea acestuia cu sarcină cu tot.

Societatea COMVEX dispune pentru operațiunile de descărcare de un sistem de benzi transportoare cu o lungime totală de 22 km. Două dintre benzile transportoare magistrale au câte 1,5 km lungime și o productivitate de 4.000 mt/oră fiecare, iar cea de-a treia are o lungime de 2 km și o productivitate de 4.000 mt/oră. Funcționarea lor este controlată automat, echipamentele electrice transmițând informația către un sistem controlat de PLC conectat la rețeaua de transfer a datelor. Din zona de descărcare marfă poate fi transmisă prin sistemul de benzi transportoare în depozitul principal, la utilajele de încărcare a barjelor, la terminalul de încărcare destinat vagoanelor CF sau poate fi descărcată pe cheu în zona prestocului.

Cele patru utilaje de la Liebherr montate pe fluxul tehnologic de descărcare din barje și încărcare pe banda transportoare reprezintă o achiziție eficientă, în opinia societății COMVEX, acestea putând să facă față fără probleme ritmului impus de benzile transportoare de randament. În plus, față de macaralele de mare capacitate, excavatoarele pot fi deplasate oriunde este nevoie, fiind absolut indispensabile atunci când vorbim de barje. Acestea pot fi montate în orice punct al cheului format din cinci dane cu o lungime total de 1.400 metri și o adâncime a apei cuprinsă între 10,8 și 18,5 m. 

Cu un design robust și dotat cu componente originale Liebherr, precum motorul diesel, mecanismele de rotire, cilindrii hidraulici și sistemele electronice, modelul A934 Litronic a fost proiectat pentru o durată de viață îndelungată. Trebuie spus că toate componentele importante precum motoarele sau pompele, de exemplu, sunt deja sincronizate între ele încă din faza de construcție, astfel existând garanția că vor lucra la eficiență maximă, reducând în același timp la minim posibilitatea de a se defecta.

Componentele cu orientare spre siguranță, incluse în dotarea standard, permit o disponibilitate mare a echipamentelor. Operatorul poate astfel să se concentreze exclusiv asupra sarcinilor sale de lucru datorită sistemului electronic integrat care realizează o evaluare constantă a setului de date predefinite.

Liebherr - costuri operaționale reduse

Motorul Liebherr

Puterea maximă a motorului este disponibilă chiar și la viteze reduse. Acest lucru înseamnă că este disponibil un nivel maxim de putere fără nici un fel de restricții oricând este necesar conferind niveluri înalte de productivitate și un consum redus de combustibil.

Ralantiul este activat automat dacă nu sunt desfășurate activități de lucru sau de deplasare. Această funcție reduce viteza motorului până la ralanti și astfel consumul de combustibil și nivelurile de emisii sunt mai mici.

Management inteligent al sistemului hidraulic

Sistemul hidraulic de ultimă generație permite conversia puterii maxime a motorului într-o forță sau viteză înaltă în funcție de necesități. Forțele maxime posibile sunt disponibile în permanență.

Cabină hidraulică ajustabilă

Cabina hidraulică ajustabilă permite șoferului să își optimizeze câmpul vizual pentru a spori performanțele de manipulare a materialelor.

 

LIEBHERR-ROMANIA SRL

Str. Horia, Cloșca și Crișan, nr. 61-63, et. 3, birou 1-9, Otopeni, Ilfov

Tel: +4 0372 163 721

Fax:+4 0372 163 798

Site: www.liebherr.com

Mail: info.lro@liebherr.com   

 

Anul XII, nr. 141, nov 2017
 
 
 
Citeste-ne on-line!
 

Truck Power, Octombrie 2017
 
Truck Power, Octombrie 2017

Trenchless Romania, Mai 2017
 
Trenchless mai 2017

Supliment Carburanti & Lubrifianti, Martie 2017
 
Revista M&U - Supliment Carburanti si Lubrifianti Martie 2017
 
 
 
 

PARTENERI