Contactati-ne pentru a ocupa unul dintre spatiile de mai sus
Eveniment

TVH a preluat CAM Srl

TVH a preluat CAM Srl

18.09.2012
Gheorghe Apostol
TVH a preluat CAM Srl

După aproape 3 ani de colaborare comercială de succes, managementul companiei TVH a decis achiziția companiei CAM Srl, un cunoscut producător italian de  accesorii precum poziționere de furci, rotoare, cleme.

În calitate de jucător global pe piața de echipamente de transport și manipulat în magazii și hale, stivuitoare și platforme aeriene, noi și second hand, TVH a devenit distribuitorul mondial exclusiv pentru întreaga linie de produse CAM System.

TVH a distribuit cu succes această marcă într-un număr mare de țări, chiar și în Australia, Noua Zeelandă, Orientul Mijlociu și Îndepărtat, Africa de Sud și în Statele Unite ale Americii.

Astfel, pentru compania belgiană această achiziție a reprezentat următorul pas logic în dezvoltarea afacerii de comercializare a liniei de accesorii. Pe viitor, CAM se va concentra pe producția și dezvoltarea liniei și a produselor noi, iar TVH va fi responsabilă de distribuția și promovarea produselor producătorului italian. TVH va continua să investească în dezvoltarea CAM , să optimizeze procesul de producție și să tindă spre o extindere a portofoliului de produse.

Servicii post-vânzare optime

Compania va menține același nivel ridicat al calității serviciilor și pentru piesele de schimb cu aplicații pentru gama CAM System. Pentru aceasta este pregătită să dețină stocurile necesare în toate depozitele TVH pentru a putea oferi servicii post-vânzare optime.

Echipa de suport tehnic

La sediul din Waregem, a fost formată o echipă de suport tehnic cu specialiști de produs. Această echipă este instruită să răspundă tuturor întrebărilor clienților și să ofere suport tehnic pentru întreaga forță de vânzări TVH.

TVH

Cu peste 2.200 angajați pe toate continentele, compania belgiană TVH este lider în distribuția de piese de schimb pentru echipamente de transport și manipulate în magazii și hale, stivuitoare și platforme aeriene noi și second hand.

TVH pune accent pe inovare continuă și excelența calității și serviciilor în acest segment industrial și se angajează să asigure o reală experiență One-Stop-Shop.

Compania belgiană oferă servicii online complete pentru a satisface cerințele clienților. Prin intermediul sistemului avansat TVH Quick Source System clienții pot afla prețurile și disponibilitatea pieselor sau pot plasa noi comenzi 24 de ore pe zi. Stocul de motostivuitoare second hand este mereu actualizat, iar clienții pot solicita oferte de preț. De asemenea se pot cere oferte de preț și pentru închirierea de motostivuitoare.

Mai multe informații pe www.tvh.ro
Anul XII, nr. 141, nov 2017
 
 
 
Citeste-ne on-line!
 

Trenchless Romania, Mai 2017
 
Trenchless Romania, Noiembrie 2017

NEXT AUTO, Noiembrie 2017
 
NEXT AUTO, Noiembrie 2017

Truck Power, Octombrie 2017
 
Truck Power, Octombrie 2017
 
 
 

PARTENERI