Contactati-ne pentru a ocupa unul dintre spatiile de mai sus
Profil de firmă

TEHNOVALCAR IMPEX

TEHNOVALCAR IMPEX

18.10.2012
Dan Pavel
TEHNOVALCAR IMPEX

Istoria fiecărei firme este una aproape întotdeauna originală, mai ales dacă vorbim de firme înființate în România. Dacă adăugăm și faptul că vorbim de un importator de utilaje și camioane din fostul spațiu sovietic, iată că povestea devine absolut fascinantă.

Așadar,  domnul Victor Zboraș a pornit imediat după revoluția din 1989. Piața vehiculelor comerciale din România era absolut liberă, dominând vechile și neperformantele camioane comuniste. Nici bani de investiții nu prea erau, și deci nici finanțări…

Povestea adevărată începe în anii 1992 și1993, când un camion era cumpărat din Rusia de nou cu echivalentul a 1.500 USD, mai bine zis echivalentul unei Dacii. O afacere profitabilă, deoarece în acele vremuri toată lumea își făcea firme, afacere care nu avea să funcționeze prea mult timp. Dar șansa a fost de partea celui care îndrăznește: “La un moment dat am adus o serie de mașini din care una era defectă. A trebuit să o repar ca sa pot să o vând iar restul echipei cu care aduceam mașini a plecat. Am străbătut toată țara cu acest camion ca să îl vând, și vorbind cu diferiți oameni, reprezentanți ai unor firme locale, am descoperit că era o cerere foarte mare de piese de schimb pentru mașinile vechi, în special de proveniență sovietică.”

Astfel, importul de piese de schimb pentru camioane și utilaje pentru construcții, afacerea care se continuă și în prezent, a început într-un mod neașteptat. Dacă la început a lucrat cu altă firmă și piesele erau aduse numai pe comandă din țările fostei Uniuni Sovietice, cererea a crescut în timp și astfel în anul 1997 a fost înființată societatea TEHNOVALCAR IMPEX srl și s-au putut încheia contracte directe cu producători importanți din Rusia pentru piese de schimb.

În paralel, piața din România a început să se dezvolte și au apărut primele solicitări de utilaje pentru construcții: „legăturile erau deja făcute cu marii producători din Est, am solicitat să importăm și utilaje, nu numai piese de schimb. Am adus buldo-excavatoare, camioane și acum suntem axați pe autofreze. Suntem de asemenea importatori exclusivi de autogredere ai producătorului rus Dormash. Noi suntem dealeri pentru mai multe firme în special pentru piese. De asemenea, Dormash este un producător de talie, acesta construind buldozere,buldoexcavatoare și încărcătoare frontale. Noi aducem practic orice tip de utilaj și în general am vândut la primării din întreaga țară. În ultima vreme, am vândut chiar două  autogredere, unul la Baia-Mare și unul în Bistrița, utilaje complexe care funcționează foarte bine în orice condiții de exploatare”.

Domnul Zboraș are mare încredere în aceste utilaje. De altfel a adus piese de schimb și chiar a reparat autogredere de la aceeași firmă din Rusia care lucrează de 40 de ani în România. Noile autogredere îndeplinesc normele europene, în special deoarece, după cum afirmă chiar dânsul, doar fierul brut este din Rusia, și acesta este făcut ca întotdeauna, să țină la greu. Motoarele ce pun în mișcare aceste utilaje sunt Deutz sau Perkins, sistemul hidraulic, sistemul de frânare, transmisia, puntea spate sunt produse de o firmă din Germania, sistemul de roți duble cu sistemul de balans, totul până la anvelope sunt produse în afara Rusiei. Cabina este ROPS, FOPS, din fibră de sticlă și sistemul de frânare provine de la un producător italian. Numai cauciucurile sunt rusești. De asemenea, cutia de viteze poate să fie din Germania sau opțional rusească, ultima variantă  fiind mai ieftină.

Rezultatul: un utilaj mai ieftin între 30 și 50%, un autogreder vânzându-se cu mai puțin de 100.000 euro.

Service-ul reprezintă o componentă extrem de importantă a activității societății TEHNOVALCAR IMPEX, personalul de specialitate angajat fiind de peste un deceniu implicat numai în activitățile firmei. Astfel, există o locație specială unde poate fi reparat orice tip de utilaj, oricât de vechi.

Activitatea de recondiționare aici este completă, de multe ori utilajele extrem de uzate fiind complet dezansamblate și schimbate pompele, sistemele hidraulice în general, cilindrii, practic tot ce era nevoie. Este remarcabil faptul că aici se pot realiza reparații la orice tip de utilaj, nu numai la cele vândute de firmă.

Avantajul faptului că firma este în continuare un importator de piese de schimb aduce după sine capacitatea firmei de a repara inclusiv utilaje vechi de 40 de ani.

Clienții sunt interesați de utilaje chiar și acum, în actualele condiții economice grele: „În general cumpără cei care au mai avut autogredere mai vechi, rusești. Din moment ce motoarele sunt aceleași, reprezintă o concurență directă pentru utilajele renumite din vest. Se poate spune despre ele doar că finisările nu sunt făcute la fel de bine, dar la preț sunt imbatabile și dacă rezistă să lucreze câte 40 de ani, înseamnă că sunt bune. Chiar și acum avem niște discuții cu potențiali clienți pentru achiziția de autogredere. Un alt avantaj pentru cliențí: piesele de schimb sunt oricum mult mai ieftine decât cele din vest, acest avantaj se păstrează și după ce cumpără utilajul. Piesele sunt mai ieftine cu aproape 50 %”.

Vremurile se schimbă, iar planurile de viitor ale firmei se îndreaptă și spre firmele producătoare în special de piese de schimb din vestul Europei: „Colaborând, inițial, în zona europeană central-estică, cu țări precum Rusia, Belarus, Ucraina, Cehia, Polonia și Ungaria, firma și-a extins în prezent atenția spre vestul Europei, în țări precum Italia, Germania și Belgia. Această extindere i-a adus o dezvoltare dinamică în ultimii ani, firma noastră câștigând ca parteneri nume importante de producători și furnizori de utilaje de construcții”

Utilaje  ofertate pe piața din România

Autogredere

 Autofreze de zăpadă

 Buldo-excavator

 Buldozer

 Încărcător frontal

 Automacara

 Cilindru compactor

 

SC TEHNOVALCAR IMPEX

Str. Împăratul Traian Nr 46, Bistrița

Tel: 0263.239.524

Tel./Fax: 0263.233.359

Mobil: 0744.556.297

Email: tehnovalcar@yahoo.co.uk

 

Anul XII, nr. 140, oct 2017
 
 
 
Citeste-ne on-line!
 

Truck Power, Octombrie 2017
 
Truck Power, Octombrie 2017

Trenchless Romania, Mai 2017
 
Trenchless mai 2017

Supliment Carburanti & Lubrifianti, Martie 2017
 
Revista M&U - Supliment Carburanti si Lubrifianti Martie 2017
 
 
 
 

PARTENERI