Follow us


Aboneaza-te la newsleter

News

Autotractoarele ATP Trucks - O nouă generație a performanței și eficienței

Autotractoarele ATP Trucks - O nouă generație a performanței și eficienței

ATP Trucks Automobile, compania românească recunoscută pentru vehiculele sale utilitare robuste și performante, a lansat noua generație de autotractoare ATP Trucks. Aceste modele de generație a doua sunt proiectate pentru a oferi performanțe superioare, eficiență crescută și confort sporit pentru șoferi, păstrând angajamentul față de inovație al companiei.

Cu o activitate de aproape 30 de ani în domeniul auto, ATP Group și-a dezvoltat începând cu 2019 segmentul producției auto și astfel a pătruns pe un nou sector de piață, cel al autovehiculelor comerciale de mare capacitate, pentru transportul rutier de mărfuri generale și utilizări speciale, precum și de persoane. În vara lui 2019, ATP Trucks a lansat pe piață primele autobasculante și autobetoniere Truston 8x4, echipate cu motoare Weichai de 430 CP, care îndeplinesc norma de poluare EURO VI-E. În 2021 s-a consemnat primul facelift al camionului ATP Trucks 8x4 și, tot în 2021, la sfârșitul primăverii, a fost lansat pe piață autobuzul electric ATP Bus, dar și prima generație de autotractoare Truston, modelul 4x2, echipate cu puternicele motoare Weichai, cu o putere de 480 CP. Aceste vehicule au fost concepute pentru a satisface nevoile transportatorilor care căutau fiabilitate, performanță și eficiență într-un singur pachet.

La data editorialului, ATP Trucks anunță pregătirea de livrare a primelor comenzi de autotractoare Truston 4x2 550 CP și Truston 6x4 550 CP echipat cu macara Stamer de
18 m. Practic, ce este deja pe linia de producție este în mare parte vândut, iar înscrierea primei flote de 3 capete tractor în acest lot de livrare este deosebit de încurajatoare.

ATP Group vine și cu soluții de echipare a acestor autotractoare (soluții pretabile de altfel și altor mărci): suprastructurile Stamer produse în România, de ATP Exodus. Competitive atât din punct de vedere tehnic cât și financiar cu produse similare importate, suprastructurile Stamer pot fi adaptate cerințelor clienților și, mai ales, livrate în termeni rezonabili ca timp de execuție.

Lansarea Noilor Autotractoare ATP Trucks din Generația a Doua

În cadrul festivalului CoBuild 2024, dedicat sectorului utilajelor și tehnologiilor pentru construcții, ATP Trucks Automobile a lansat în premieră noile modele de autotractoare ATP Trucks. Acestea au inclus modelul 4x2, ideal pentru transportul de mărfuri pe distanțe lungi, oferind un echilibru perfect între putere și eficiență, și modelul 6x4, proiectat pentru sarcini grele, cu o tracțiune superioară și o capacitate de încărcare ridicată, ambele echipate cu motoare de 550 CP. A fost anunțat și modelul 6x4 cu motor de 480 CP. Aceste lansări marchează un nou capitol în evoluția companiei, continuând angajamentul său față de inovație și performanță.

Caracteristicile Noilor Modele  de Autotractoare

Noile autotractoare ATP Trucks sunt proiectate pentru a răspunde cerințelor complexe ale industriei transporturilor generale și construcțiilor, combinând puterea, eficiența și tehnologia avansată, fiind dotate cu o serie de inovații și îmbunătățiri care le diferențiază de modelele anterioare:

1. Motoare de înaltă performanță, EURO VI-E:

  • Motoarele cu șase cilindri în linie și capacitatea cilindrică de 12 540 cmc, cu turbosuflantă și „intercooler”, asigură performanțe superioare și un cuplu motor impresionant;
  • Modelul Truston 4x2 este echipat cu motorul Weichai, tip WP 13.550E62, ce dezvoltă o putere maximă de 550 CP/1900 rpm și un cuplu maxim 2600 Nm/950-1400 rpm;
  • Modelul Truston 6x4 este disponibil atât cu motorul Weichai WP 13.550E62, de 550 CP, cât și cu motorul Weichai, tip WP 13.480E62, de 480 CP/1900 rpm și 2313 Nm/1000 rpm.


2. Transmisie automatizată:

  • Transmisia manuală automatizată (AMT) cu 16 + 2 trepte și sincronizare contribuie la optimizarea consumului de combustibil și oferă o experiență de conducere mai fluidă;
  • Priză de putere și retarder.


3. Axe ranforsate:

  • Axa față, portanță 7 tone;
  • Axa/axele spate, portanță 13 tone;
  • Raport transmitere punte motoare i: 2,85 și diferențial blocabil.


4. Suspensii:
Suspensie față: Arc cu două foi;

  • Suspensie spate: Două perne de aer;
  • Control electronic suspensie (ECAS).


5. Sistem de frânare:

  • Frâne cu discuri pe toate roțile;
  • Funcție EPB (frână de parcare electrică);
  • AEBS (Sistem electronic de control al frânării);
  • Asistență la plecare din pantă.


6. Design și Confort:

  • Cabina în varianta înaltă, foarte spațioasă, are un design ultramodern, orientat spre confortul șoferului. Tabloul de bord în stil cockpit și volanul multifuncțional, cu reglarea pe adâncime și înălțime, asigură accesibilitatea tuturor funcțiilor;
  • Suspensia pneumatică a cabinei, climatizarea automată și scaunul pneumatic al șoferului, cu reglaj lombar și sistem de încălzire și ventilație, aduc un plus de confort;
  • Spațiul de odihnă include două paturi tip Confort și numeroase spații de depozitare (două în dreptul paturilor și cinci deasupra parbrizului), precum și climatizarea de staționare, sistemele de infotainment de ultimă generație, inclusiv ecranul TV, contribuie la o experiență de conducere mai plăcută și transformă cabina într-un mediu de lucru ergonomic și confortabil;
  • Designul exterior a fost, de asemenea, îmbunătățit, conferind vehiculului un aspect modern și aerodinamic.


Angajamentul față de evoluția industriei
Lucian Varga, Director Național de Vânzări al ATP Trucks Automobile, a subliniat angajamentul companiei față de progresul și evoluția industriei auto din România. Cu o experiență de aproape 30 de ani în colaborare cu companiile din industria transporturilor, ATP Group continuă să răspundă dorințelor și exigențelor clienților săi prin lansarea noilor autotractoare Truston.
Noile autotractoare ATP Trucks, generația a doua, reprezintă un pas important înainte în evoluția vehiculelor utilitare produse de ATP Trucks Automobile. Cu motoare mai eficiente, tehnologii avansate și un design modern, aceste autotractoare sunt gata să impună noi standarde în industria vehiculelor comerciale din România, fiind pregătite să răspundă celor mai exigente cerințe ale clienților din diverse industrii. ATP Trucks își menține angajamentul față de calitate și inovație, consolidându-și astfel poziția pe piața vehiculelor comerciale.

Acestă primă generație de autotractoare a pus bazele pentru ceea ce avea să devină  o linie de produse inovatoare și fiabile. Continuând pe această cale, compania a lansat în luna mai 2024, în cadrul CoBuild, a doua generație de autotractoare ATP Trucks ce se remarcă prin motoare de înaltă performanță: Truston 4x2 550CP, Truston 6x4 550CP și Truston 6x4 480CP.

Tehnologie avansată:
Noile autotractoare sunt echipate standard cu asistență la parcare video cu vedere 360 grade, cruise control, keyless go, asistent pentru menținerea benzii de rulare, control al tracțiunii (ASR) și sisteme avansate de frânare și stabilitate, asistență la plecarea în pantă și ESC, sistem TPMS (monitorizare presiune anvelope), funcția FCW (avertizare pentru coliziunea frontală), senzor de ploaie etc.

News

Recent Posts:

Marso Targu Mures si Total Trading inaugurează o nouă linie rapid ergonomică pentru service-urile de roţi, la distanţa de 1 an după ce a fost implementat acelaşi concept la punctul de lucru din Bucureşti. În cadrul evenimentului organizat joi, 4 iulie, invitaţi din ţară au avut ocaz...


Citeste mai mult

Hillhead s-a desfăşurat în perioada 25 – 27 iunie în UK în zona Buxton, la 3 ore de mers cu maşina înspre nord-vest de Londra. Hillhead este un târg anual care se desfăşoară într-o carieră dezafectată şi se afla anul acesta la a 42-a ediţie. După ...


Citeste mai mult

Agora Robotics, companie deep tech și pionier în domeniul roboticii, creată în România de specialiști în cercetare și dezvoltare în domeniul tehnologiei, a lansat Sweep – primul robot autonom dezvoltat și produs în România. Sweep este un robot ind...


Citeste mai mult

Cu ocazia celei de-a doua ediții CoBuild, Titan Machinery România a participat cu gama de utilaje de la CASE Construction Equipment, utilajele producătorului Wacker Neuson și cele ale producătorului ceh FirstGreen. La standul lor participanții au avut ocazia să vadă gama de utilaje...


Citeste mai mult