Follow us


Aboneaza-te la newsleter

Machinery

CAT® 990K Aggregate Handler

CAT® 990K Aggregate Handler
Caterpillar a lansat la sfarsitul anul trecut un nou incarcator frontal pe pneuri dedicat, de talie mare, CAT® 990K Aggregate Handler, conceput pentru a manipula sarcini utile mult mai ridicate in aplicatii ce implica manipularea agregatelor in exploatari de suprafata. Cu o capacitate de incarcare crescuta cu 25% fata de modelul standard 990K, noul model de incarcator pe pneuri «Aggregate Handler» le permite utilizatorilor sa deplaseze mai mult material  in aplicatiile de gestionare a stocurilor de agregate pe santier si sa incarce mai repede autobasculantele de mare capacitate, basculantele rigide si vagoanele de cale ferata.
 
In cadrul gamei de incarcatoare frontale CAT de talie mare, CAT® 990K Aggregate Handler se dovedeste a fi un incarcator frontal pe pneuri mult mai productiv decat modelele anterioare, mai mici, 986K Aggregate Handler si 988K Aggregate Handler, pe care le completeaza cu un deosebit succes. Totusi, versiunea  «Aggregate Handler» nu este proiectata pentru utilizarea in exploatari miniere de suprafata sau in cariere, in aplicatii care sa implice manipularea rocilor sfaramate cu ajutorul explozibililor, ea fiind dedicata aplicatiilor ce implica manipularea agregatelor, acesta fiind domeniul in care se descurca de minune. Pentru manipularea agregatelor, folosirea cupelor pentru volum mare, de uz general sau pentru carbune, sunt cele mai indicate.
 
Noul CAT® 990K Aggregate Handler, in configuratia „high-lift”, cu o cupa de uz general de 13 mc, ofera o sarcina utila in cupa de 20 tone si o sarcina statica de basculare la rotire completa de 43.738 kg, pentru o masa operationala de 88.903 kg. In aceasta configuratie, forta de rupere este de 513 kN. „Masa operationala a incarcatorului frontal pe pneuri a crescut”, spunea Todd Tuntland, specialist in aplicatii de produs la Caterpillar. „Aceasta este o consecinta directa a contragreutatile pe care noi le-am adaugat in plus pentru a-i creste stabilitatea.” Contragreutatile suplimentare asigura stabilitatea incarcatorului pe pneuri la deplasarea cu cupa incarcata si la bascularea incarcaturii, iar robustetea conceptiei sale generale garanteaza o durata mare de exploatare in aplicatii de gestionare a agregatelor.
 
Incarcatorul frontal pe pneuri 990K Aggregate Handler este ofertat in configuratia standard de ridicare a cupei, ce asigura o inaltime maxima de descarcare de 4.108 mm, sau in configuratia „high-lift”, care asigura o inaltime maxima de descarcare de 4.569 mm. Capacitatea sporita a cupei si inaltimea mare de descarcare a cupei, mai ales in configuratia „high-lift” a bratului, permit incarcarea vagoanelor de cale ferata si a basculantelor rigide intr-un timp mai scurt, in mai putine cicluri de lucru si cu costuri mai mici per tona de agregate incarcate.
 
De exemplu, daca vine vorba despre incarcarea unei basculante rigide CAT 777 cu 100 tone de calcar, noul incarcator frontal 990K Aggregate Handler poate incarca uriasa bena a basculantei rigide din cinci treceri – cu doua treceri mai putin decat modelul standard 990K. Cu o viteza de incarcare de 1.800 t/h, noul model 990K Aggregate Handler poate incarca intr-o ora 18 basculante rigide CAT 777, fata de doar 12,9 astfel de vehicule, cat poate incarca modelul de baza 990K, care are o viteza de incarcare cu 35% mai scazuta. Performantele modelului 990K Aggregate Handler sunt comparabile cu ale modelului imediat superior, 992K, dar cu costuri mai scazute per tona de agregate incarcate.
 
La nivel international, incarcatoare frontale pe roti cu performante de lucru similare sunt reprezentate de Komatsu WA700-3, Kawasaki 135ZV-2 si XCMG LW1500K.
 
Noul CAT® 990K Aggregate Handler are la baza caracteristicile dovedite ale incarcatorului frontal pe pneuri 990K conventional, inclusiv sistemul sau de propulsie. Grupul motopropulsor instalat si pe 990K asigura puterea necesara functionarii optime a incarcatorului, cu o eficienta superioara a consumului de combustibil. Motorul CAT® C27 ACERT™ ce pune in miscare incarcatorul 990K Aggregate Handler, cu ai sai 12 cilindri cu injectie directa si cu o cilindree de 27.030 cmc, ofera o putere neta de 521 kW (708,36 CP) la 1.800 rpm si un cuplu motor de 3557 Nm la 1.200 rpm. Motorul respecta cerintele de emisii poluante stabilite de normele US EPA Tier 4 Final si UE Stage IV.
 
Turatia redusa la care functioneaza motorul contribuie la utilizarea economica a combustibilului. Economii suplimentare de combustibil sunt realizate gratie modului ECO de functionare (acceleratie la cerere – gestionarea automata a turatiei motorului, in timp ce operatorul se concentreaza pe pedala stanga de frana si pe controlul echipamentelor), functie de taiere a turatiei de mers incet in gol, daca motorul functioneaza o perioada de timp (reglabila) la ralanti si functiei „Auto Idle Kickdown”, de reducere automata a regimului motorului la turatia de ralanti si revenire, tot automata, la turatia initiala daca operatorul actioneaza comanda de deplasare sau de directie.
 
Convertizorul de cuplu cu ambreiaj pe rotor (ICTC – Impeller Clutch Torque Converter), brevetat de Caterpillar, utilizeaza un sistem de blocare a ambreiajului ce asigura o transmisie mecanica directa pentru a creste economia de combustibil, pentru a micsora timpii ciclului de lucru si pentru a reduce pierderile energetice cauzate de transferul de caldura – in special in aplicatiile de incarcare si transport. Alaturi de sistemul de comanda a efortului la janta (RCS – Rimpull Control System), sistemul ICTC permite operatorilor sa echilibreze forta de tractiune la roata si puterea hidraulica pentru o eficienta optima de incarcare a cupei. Eficienta crescuta se datoreaza si sistemului hidraulic de control a debitului pozitiv  (PFC – Positive Flow Control). Circuitul PFC dispune de control dublu a pompelor si supapelor. Optimizarea controlului electronic al pompei cu debit variabil permite distributia cu precizie a debitului de ulei hidraulic proportional cu deplasarea levierului de comanda a echipamentelor, aflat la indemana operatorului.
 
Transmisia Cat Powershift cu trenuri planetare dovedite, cu trei trepte de mers inainte si trei de mers inapoi, este cea mai buna transmisie din clasa, fiind special proiectata pentru a asigura productivitate in aplicatii grele. Sunt disponibile mai multe optiuni de transmisie, iar optiunile integrate de racire a axelor si de control al miscarilor sunt deosebit de benefice pentru lucrarile de incarcare si transport.
 
In cabina presurizata, cu aer filtrat, operatorul are la indemana sistemul VIMS™ 3G (Vital Information Management System), care ofera operatorului moduri de lucru personalizate, un contor pentru cronometrarea duratei unui ciclu de lucru si un sistem integrat de control al sarcinii (Payload Control System), care cantarirea in miscare a incarcaturii transportate. Display de mari dimensiuni pe care sunt afisate grafic informatiile, cu o interfata intuitiva, este usor de utilizat si pastreaza informatii importante despre functionarea incarcatorului, la indemana operatorului. Scaunul operatorului, Cat Comfort III cu suspensie pneumatica, include comenzi integrate pentru conditii ergonomice de lucru. Comenzile transmisiei, integrate in maneta de directie STIC™ (Steering and Transmission Integrated Control System), asigura un control optim al deplasarii.
 
Modelul CAT® 990K Aggregate Handler este echipat cu sistemul CatVision, cu camera video in spate si display in cabina pentru a arata operatorului zona din spatele incarcatorului frontal. Sistemul de detectie a obiectelor Cat Detect, disponibil optional, se bazeaza pe un sistem cu senzori radar de detectie a obiectelor si un software integrat computerul din cabina, care il avertizeaza pe operator daca vreun obiect este detectat in raza de acoperire a undelor radar. Sistemele sunt concepute pentru a spori gradul de constientizare a operatorului, in special in zonele de incarcare aglomerate.
Machinery

Recent Posts:

Compania UTILBEN se mândrește cu un succes notabil pe care l-a obținut în doar 7 ani: vânzarea a 1.000 de utilaje de construcții Sunward în România. UTILBEN a încheiat un parteneriat cu producătorul Sunward Intelligent Equipment Group în anul 2017 și, d...


Citeste mai mult

Grupul Manitou, recunoscut la nivel mondial în domeniul echipamentelor specializate de manipulare și stivuire, a platformelor de lucru la înălțime și a utilajelor terasiere și de manipulare compacte, a anunțat la sfârșitul lunii februarie lansarea unei noi game de platforme ...


Citeste mai mult

HD Hyundai Construction Equipment (CE) a dezvăluit alte opt mini-excavatoare, cu greutăți de operare cuprinse între 1,7 și 5,5 tone, ce vor completă o gamă de 12 modele. Mini-excavatoarele din seria A, câștigătoare ale premiului RED DOT DESIGN, stabilesc noi niveluri de performan...


Citeste mai mult

Încărcătorul pe șenile este singura mașină pentru lucrări terasiere care poate face totul - curăță, încarcă, sapă, transportă, astupă și multe altele - chiar și în condiții de teren dificil, dur sau alunecos.Noul încărcător pe șenile Cat® 973 oferă o p...


Citeste mai mult