Follow us


Aboneaza-te la newsleter

News

Copilot pe G

Copilot pe G

După cum evenimentele, întâlnirile şi ieşirile în general sunt destul de rare în această perioadă, am decis împreună cu colegii să make it happen din propria iniţiativă. Aşa s-a născut o serie de proiecte speciale. Aşa am ajuns la Cluj în septembrie, vizita în care am bifat multe acţiuni ale căror rezultate le puteţi vedea şi parcurge atât în Maşini şi Utilaje, cât şi în Auto Bild. Am ajuns la Târgovişte, la Piteşti şi Buzău. Recent, am ajuns şi la Câmpina şi Valea Doftanei.

Proiectul Valea Doftanei a presupus testarea în paralel a 5 SUV-uri. Eu şi colega mea Oana am ales să fim echipajul de pe Mercedes Clasă G. Avantajul să fii fata, am putut alege şi colegii noştri ne-au făcut pe plac. Ne-au şi spus că, în caz de ceva, ne aflăm în cea mai sigură dintre maşinile testate. Win-win :) Şi aşa a început aventura noastră!

Mercedes G Klasse, cum îi zic nemţii, este masivă, impunătoare, dură. Urci şi ai impresia că eşti cumva deasupra lumii. Apeşi pe pedală de acceleraţie şi sute de cai putere îţi dau ascultare. Şoseaua, cât şi celelalte maşini, par toate mici prin comparaţie.

Unul din cele mai incitante momente ale aventurii noastre a fost urcarea înspre barajul Paltinu, unde, pe serpentinele care pentru colegii noştri păreau simple unduiri relaxate ale rocilor, pentru noi, echipajul din G, a fost ca o cursă cu obstacole. Când am ajuns sus la baraj şi am coborât din maşină, parcă se clătină pământul cu noi. Serpentinele, râpele, maşinile care veneau pe contra sens care păreau extrem de mici şi de aproape, de aveam impresia unui impact iminent în fiecare moment, soarele care ne a apărut fix în faţă după o curbă de ne a luat total prin surprindere, cât şi maşina poliţiei pe lângă care am trecut cu graţie, fix în acele momente mai puţin confortabile, au încărcat de adrenalină cele câteva minute cât a durat urcarea. Pot spune acum, după ce Valea Doftanei a rămas în amintirea săptămânii trecute, că am avut lângă mine un şofer fabulos, cu mult sânge rece! Ceea ce pentru colegii noştri deprinşi cu testarea săptămânală a maşinilor noi lansate era ceva obişnuit şi simplu, pentru noi a fost un adevărat test! Ne vom aminti mereu de clipele petrecute cu G Klasse şi de, OH, DA, cât de bine ne am simţit DUPĂ! :)

Ne am oprit să mâncăm la Atra Doftana, loc unde eu am ajuns prima dată. Sfat prietenesc: dacă vă e foame, nu vă opriţi acolo! Mergeţi înainte undeva unde chiar se mănâncă normal, iar după ce sunteţi sătui puteţi şi savură relaxat preparatele gourmet de la Atra. Pe noi ne-a luat puţin pe nepregătite momentul. Soluţia: porţie dublă.

Multe mai pot fi povestite despre ziua în care am făcut aproape 300 km cu G-ul. Pe la 8 seară ne-am despărţit de el, aproape cu părere de rău. Ne vom revedea cu siguranţă!

Cu bine,
Cornelia

News

Recent Posts:

În cadrul unui show desfășurat la centrul JCB World Headquarters, din Staffordshire, Regatul Unit (UK), JCB a dezvăluit presei de specialitate noile sale produse lansate în acest an. Noul dumper electric 3TE JCB își extinde oferta de dumpere 100% electrice de șantier cu șas...


Citeste mai mult

Libertatea lansează o nouă provocare pentru toți colecționarii pasionați de automodelism, sub forma unei machete la scara 1/8, pe care fanii celui mai îndrăgit automobil românesc din toate timpurile și-o pot construi singuri.Dacia 1300 reprezintă o bornă importantă a istoriei a...


Citeste mai mult

În fața unui peisaj economic în continuă schimbare, industria carierelor și balastierelor din România se confruntă cu presiuni crescânde asupra eficienței și rentabilității operațiunilor. Pentru a aborda aceste provocări complexe și a-și menține competitivitatea,...


Citeste mai mult

iONTRON Hybrid, prezentată prima dată la târgul de utilaje de constructii Bauma 2022, este o noutate la nivel mondial datorită noii soluții integrate în gama de pompe hidraulice. Motorul electric este alimentat de la energia electrică de pe șantier și nu necesită baterii suplimen...


Citeste mai mult