Follow us


Aboneaza-te la newsleter

Industry

INDUSTRIAL ACCESS devine mateco, Partea a 2-a

INDUSTRIAL ACCESS devine mateco, Partea a 2-a

Industrial Access a creat și inovat într-o lume mereu dinamică și, datorită cerințelor din piață, a reușit să dezvolte cea mai modernă platformă digitală în cloud din industria închirierii, pentru care a primit cu mândrie titlul de "Cea mai bună companie de închiriere a anului - Amsterdam 2011” de la ERA – European Rental Association, respectiv "Cea mai bună companie de închiriere a anului - 2013" de la IPAF - International Powered Access Federation, cele mai recunoscute autorități din domeniu la nivel european și internațional.

Începând cu anul 2005, atât clienții B2B și B2C din România, Europa cât și cei la nivel global, din Caucaz până în Africa sau America de Nord, au ales soluțiile companiei Industrial Access SA ca primă opțiune. În 2016, odată cu vânzarea integrală a acțiunilor către un nou proprietar, compania a achiziționat o imagine îmbunătățită, aliniată grupului la acel moment, așadar, începând cu anul 2020, ca parte a diviziei internaționale de închiriere cu același nume, cu sediul în Luxemburg, s-a ales schimbarea numelui companiei din Industrial Access SA în mateco SRL (România).

Sub noua imagine, compania continuă să ofere cea mai completă, sigură și confortabilă experiență pe care un client o poate primi de la furnizorul de încredere, bazată pe valorile sale consacrate: Integritate, Angajament total, Asistență Nonstop și Adaptabilitate la condiții de piață în continuă schimbare. Viziunea și echipa care au evidențiat aceste valori fundamentale rămân neschimbate, întrucât au predominat și s-au reinventat permanent, acționând ca pionieri întrun mediu cu vizibilitate scăzută, adesea ambiguu și foarte complex, volatil și greu de influențat.

mateco ROMÂNIA ÎN CIFRE:
• O echipă formată din 120 membri;
• 13 depozite B2B și 13 magazine B2C, 27 echipe de intervenție, cu acoperire regională (România, Bulgaria, Moldova);
• 48 m cea mai înaltă nacelă;
• 2700+ echipamente disponibile pentru închiriere;
• 24/7 service în șantier;
• 6 ore timpul mediu de intervenție în șantier.

Industrial Access, sub noul brand, va reprezenta punctul de referință al călătoriei clienților în care pot găsi sprijin permanent, la cel mai înalt nivel de calitate, profesionalism și consecvență pe piață. Așa cum a făcut încă de la primii pași, compania continuă să creeze un viitor comun folosind valori durabile, într-un mediu global tot mai solicitant. Calitățile umane capabile să reziste testului timpului, cum ar fi adevărul și empatia, stau la baza întregii activități, cu mult peste oportunitățile zilnice și fără o legătură aparent vizibilă cu obiectivele de afaceri ale companiei. Obiectivul mateco pe termen lung este să construiască un ecosistem stabil în care, alături de parteneri, să se poată bucura împreună de succesul comun.

Cu ocazia tranziției de la Industrial Access la mateco, am stat de vorbă cu Ștefan PONEA, CEO & Founder Industrial Access, Country Manager mateco SRL România, Bulgaria, Moldova, care a reprezentat și reprezintă punctul central generator al ideilor care stau la baza a tot ce înseamnă Industrial Access, acum devenită mateco România.

Maşini şi Utilaje: Sunteți un susținător al digitalizării ca și modalitate absolut indispensabilă pentru supraviețuire și performanță. Cum vedeți acest proces, pe termen lung, pentru piață?
Ştefan Ponea: Sunt câteva firme mari, atât românești, cât și străine, care apreciază digitalizarea și o folosesc. Majoritatea firmelor, IMM-uri de obicei, unde lucrurile se bazează pe altceva decât pe eficiență, au alt sistem de funcționare. În primul rând nu se înțelege acest concept ”Cost total de operare”, nu se înțelege “Costul de oportunitate”, ce anume se întâmplă în momentul în care stă utilajul. Toată lumea se uită doar la prețul de chirie, la factura de reparații și la facturile de ore suplimentare. Cu cât șantierul este mai mare, cu atât riscul ca unul sau mai multe utilaje să stea este mai mare. Spre exemplu, o firmă vine și închiriază un utilaj și lucrează 10 ore pe zi în șantier. Vine schimbul 2 și schimbul 3, lasă pe utilaj telecomandă (sau sunt utilaje unde telecomanda se poate lua), bagă o șurubelniță în contact, montează contactul și pornește utilajul. Clientul, dacă n-ar avea acest sistem instalat, nu ar avea de unde să știe, trebuie să stea cu pixul în mâna să-l întrebe pe Dorel cu câte ore a lăsat mașina ieri, ce consum de motorină a avut, ce accidente etc. Se merge o noapte cu utilajul, îl lovesc și a doua zi vine devizul de la Industrial Access.

Foarte puțină lume apreciază și folosește sistemul. Asta e realitatea, asta e piața în România. Pot însă să vă spun că am avut conflicte, însă mai ales după ce au început să apară cazuri de Covid aproape de noi, oamenii s-au trezit și au început să înțeleagă, unii, nu toți, unii chiar au început să respecte reglementările. Avem monitorizare live pe Covid printr-un sistem furnizat de Apple și Android. Pot să vă arăt în timp real în tot grupul ce s-a mișcat și cum ne-am mișcat noi față de țările vecine, față de Spania, Luxemburg, Belgia, Mexic, Malayesia, Portugalia, Olanda, Polonia, Slovacia, Bulgaria etc. În sistem se poate vedea cum se mișcă oamenii cu mașina - dacă ai un telefon Android sau iOS ți se ia locația, dacă ai mai mult de 15 km la oră e clar că ești cu mașina. Se poate vedea în acest mod toată situația, trendul de business. Spania a fost cea mai afectată, cu 74% lockdown, vedeți că își revine constant, acesta este trendul până la 10 mai. Cei mai organizați au fost nemții, în Germania e cea mai mare organizație și au fost, raportat la numărul de angajați, cel mai mic procent de infectați. Noi am avut până acum 6 cazuri confirmate, cu sursă din exterior, niciun alt coleg nefiind afectat. Facem teste periodic și avem propriul sistem rapid de testare preventivă, plus contract cu Medicover, care asigură în mod regulat testarea duală pentru toți cei care revin din concediu sau după o perioadă de pauză la birou.
Germania, cea mai mare firmă din grup. De exemplu, când acolo au avut de închiriat nacele, operatorul stătea într-o parte şi angajatul în altă parte, au păstrat în acest fel distanţarea socială.

Maşini şi Utilaje: În acest moment cum vedeţi piaţa din România?
Ştefan Ponea: Informaţiile pe care le avem noi din piaţă sunt următoarele: proiectele care au depăşit un anumit stadiu de realizarea cu fonduri asigurate se vor duce la bun sfârşit şi se accelerează foarte mult lucrările pentru a fi finalizate cât mai repede, chiar şi înainte de termen. Însă acestea sunt puţine. La nivel de proiecte oamenii şomează, aşadar tot ce înseamnă proiecte noi, inclusiv proiectul nostru cu sediul nou încă stagnează. Sunt unele companii, în special jucătorii mari, care s-au repoziţionat. Sunt jucători mari din secorul de construcţii, care se apucă să construiască în regie proprie, adică e clar că nu vor să renunţe la resursa existentă de forţă de muncă calificată şi, pentru a da de lucru, se apucă şi dezvoltă în regie proprie. Ca şi angajaţi, selectează şi rămân cu cei mai buni, pe care îi păstrează, cei mai calificaţi. Dar acestea sunt excepţii, sunt câteva firme capabile, care au resurse financiare, pot şi au cu ce să construiască. În criză o să-i coste totul mai puţin şi îşi păstrează şi locurile de muncă pentru
oamenii respectivi. Aşadar criza se poate transforma în avantaj pe termen lung. Repet, există câteva proiecte în derulare. Cine şi-a luat deja creditul de la bănci, de exemplu, nu mai poate să dea înapoi. Se negociază nişte eşalonări, se recalculează, însă acele proiecte merg înainte. Unde proiectul poate fi oprit cu un cost mai mic, este pus pe hold. Dacă până în pandemie banca se ruga de tine să îţi iei credit cu 10% avans, acum tot ce înseamnă birouri, dacă nu dai 40% avans, nu mai stă nimeni de vorbă cu tine. Tot ce înseamnă muncă de birou digitalizată nu se mai face la birou, vor fi relocări, vor fi spaţii goale. Mai sunt abordări de genul 30-45% acasă şi restul la birou. Deci cine a apucat să digitalizeze, să lucreze de acasă cu firma prin VPN sau alt sistem de securizarea comunicaţiilor, nu se mai întoarce. De unde lucrul de acasă pentru angajaţi era un beneficiu, acum va fi necesitate. Jumătate din Pipera vine din Berceni. O parte nu mai vor ei să vină la birou deoarece au văzut că se poate lucra şi de acasă.
Eu, de exemplu, am lucrat luni de zile de pe terasa de acasă, aveam flip chart pe hârtie la birou, acum îl am pe televizor. Nu l-am luat de fiţe ci pentru că era singura metodă. În Bulgaria şi în Moldova din februarie nu a mai fost nimeni la birou. De la inceputul lui martie, 35% din personalul total a lucrat 100% remote, fara sa afecteze relaţia cu clientul sau productivitatea şi calitatea proceselor. Deci se poate.

Maşini şi Utilaje: Şi o recuperare la nivel pre-pandemie când estimaţi?
Ştefan Ponea: Noi am estimat, pe segmente de piaţă, între 2021 şi 2023. Ca să avem aceleaşi cifre ca în 2019, va trebui să aşteptăm sfârşitul lui 2022. Tot aşa, în funcţie de segment, de la -25% 2020 vs 2019, iar în 2021 o creştere de 10% faţă de 2020. Anumite segmente îşi vor reveni la nivel de 2019, dar nu vor creşte peste şi unde credem noi că majoritatea segmentelor îşi vor reveni o să fie 2022 Crăciun – 2023 de Paşte. Deci pierdem 2020, 2021 şi 2022. Diferenţa din 2008 este că atunci toată lumea era supraîndatorată, iar în momentul de faţă sunt firme extrem de stabile financiar. Noi, de exemplu, din punct de vedere al fluxului de numerar, nu avem probleme. La o cifră de afaceri de 27 mil EUR anul trecut, avem 7,4 milioane cash în cont. Eu trebuie să îmi asigur din această sumă investiţii noi, să îmi asigur salariile. Mă bat în piaţă cu firme care nu au bani să dea salariile. Nu am o flotă veche care să necesite înlocuire, vârsta flotei mele e sub 3 ani. Mai am liniştit 7 ani în care pot să o rulez. Parcul de autoturisme, majoritatea sunt euro 6, fără euro 4 nu se mai poate intra în Bucureşti. O să fie presiune, o să fie stres, dar fundamental firma este solidă şi ca noi mai sunt şi alte firme în piaţă. Aşadar, comparativ cu criza din 2008, aceasta ne-a prins mai bine, mai pregătiţi.

Maşini şi Utilaje: mateco România şi-a păstrat toţi oamenii până în prezent?
Ştefan Ponea: Au plecat deja aceia care nu au fost capabili, s-au selectat singuri. În plină pandemie am avut vânzători care nu dădeau telefoane la clienţi în condiţiile în care aveau lead-urile pe masă. Uite aici o listă de 1500 de numere de telefon cu nume, persoana, proiecte, tot ce vrei, dacă tu nu dai 3 telefoane pe zi, atunci meriţi să pleci. Aşadar, da, am selectat din oameni. Şi după criza din 2008 piaţa s-a curăţat. În primul rând raportul dintre cost şi productivitatea forţei de munca era total disproporţionat, îţi veneau de pe băncile şcolii ca manageri, cu zero experienţă şi cu cerinţe de 1500 euro salariu. Atât atunci, cât şi acum, piaţa forţei de muncă a început să se regleze din punct de vedere a acestui raport dintre ce anume oferă potenţialul angajat şi ce anume doreşte, ceea ce este un lucru bun, în esenţă.

Industry

Recent Posts:

Companiile care reciclează asfaltul vechi creează noi surse de venit.Această industrie se confruntă cu numeroase provocări, cum ar fi costurile ridicate de îndepărtare a pavajului și de transport a materialului, în condițiile în care se asigură în același timp prote...


Citeste mai mult

Bianchi Casseforme, prin dealer exclusiv Gabor Concrete, își afirmă din nou prezența în România prin furnizarea de standuri autoportante pentru construcția de grinzi ‘’I’’ pentru poduri și două utilaje Speedy pentru distribuția betonului.Sediul PORR C...


Citeste mai mult

Conceput în secolul 17 și cu o istorie de peste 400 de ani, Sumitomo a dezvoltat mai multe sub-companii de succes, printre care și Sumitomo Heavy Industries.Înființată în anul 1888 cu scopul confecționării și reparării utilajelor, Sumitomo Heavy Industries s-a dezvoltat mai...


Citeste mai mult

Volvo Construction Equipment este lider în domeniul sustenabilității și economiei circulare în industria utilajelor pentru construcții, remarcându-se printre ceilalți producători de utilaje prin focusul pe inovație. Despre tendințele generale de digitalizare și electrifica...


Citeste mai mult