Follow us


Aboneaza-te la newsleter

News

Prima zi la birou, după starea de urgenţă

Prima zi la birou, după starea de urgenţă

Din 10 martie am început să lucrăm de acasă. Mersul la birou, care câteodată era obositor, plictisitor şi repetitiv, a devenit după nici două săptămâni de lipsă, subiect de dor. Nici nu se terminase luna martie şi noi deja suspinam de dorul cafelei “de firmă” făcută de colegul nostru Eugen, de plăcerea de a fi împreună, de a glumi şi a râde, poate şi de a face haz unii de alţii din când în când, hazul care vine la pachet atunci când faci parte dintr-o echipă, atunci când colegii îţi devin şi prieteni şi când biroul devine a doua casă şi familie.

Pe 5 mai a fost prima noastră întâlnire la birou, am fost prezenţi aproape în formulă completă. Am nimerit o zi însorită şi am profitat pentru a scoate masa şi scaunele în mica grădină şi am stat la aer. Ne lipsise atât de mult acest aer, după două luni de stat între patru pereţi.

Adusesem şi laptopurile cu noi de acasă, însă nu am reuşit să ne apropiem de ele. Am stat împreună, am râs, am vorbit, ne-am bucurat de gustul cafelei, am stat la soare. Am luat prânzul tot afară şi am continuat povestirile. Fiecare avea atât de multe de zis şi chiar când mai existau şi momente de linişte, era o linişte atât de plină – plină de bucuria de a fi în viaţă, de a avea planuri şi un viitor.

Viitorul stă sub semnul incertitudinii. Ce urmează? Nimeni nu poate spune cu siguranţă.
Atâta timp cât suntem sănătoşi şi doritori de a face, lucrurile se vor aranja.

Cele bune,
Cornelia

News

Recent Posts:

Marea majoritate (82%) a respondenților la sondajul realizat de PwC România au accesorii nestinse aferente obligațiilor bugetare principale scadente la 31 martie și se califică să aplice pentru amnistia fiscală reglementată de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.69/2020. Sondajul a ...


Citeste mai mult

Evenimentul se desfasoara cu sprijinul OAR, iar partenerii principali ai evenimentului sunt Prysmian Group si Rockwool Romania. Revista Masini si utilaje pentru Constructii este partener media al acestui eveniment. Doi dingtre lectorii care vor aborda temele cele mai importante legate de siguranta ...


Citeste mai mult

Dear partners and friends, We are all passing through difficult times. Considering the uncertain circumstances of COVID-19 pandemic evolution, we had to take the decision to postpone the 5th edition of Trenchless Romania Conference & Exhibition for the 16th of June 2021. Our decision comes aft...


Citeste mai mult

Goodyear optimizează oferta Goodyear Total Mobility pentru a face față noilor provocăriDin martie, răspândirea rapidă a COVID-19 a început să aibă un impact drastic asupra tuturor industriilor din Europa. Unele industrii au fost nevoite să accelereze producția pentru a face fa...


Citeste mai mult