Follow us


Aboneaza-te la newsleter

Machinery

STABILIREA AUTOMATĂ A PERFORMANȚELOR DE FREZARE WIRTGEN PERFORMACE TRACKER

STABILIREA AUTOMATĂ A PERFORMANȚELOR DE FREZARE WIRTGEN PERFORMACE TRACKER

Cu noul PERFORMANCE Tracker (WPT), Wirtgen a dezvoltat o soluție tehnică inovatoare care, pentru prima dată, asigură o documentare precisă și sigură pe întreaga perioadă a lucrărilor de frezare.

Până acum, nu era un lucru neobișnuit ca pe șantierele de reabilitare a drumurilor, volumul lucrărilor de frezare a îmbrăcăminții rutiere să fie mai mare decât ceea ce fusese planificat în proiectul de reabilitare. În această situație, cum ar fi putut prestatorul lucrărilor de frezare să-i factureze clientului, pe baza unui calcul transparent, lucrările din comandă? Simplu, prin angajarea unui inspector de șantier, care avea în sarcina sa să elaboreze toate calculele necesare elaborării documentelor contabile, dar aceasta însemna costuri în plus și întârzieri în finalizarea proiectului. Însă, de acum încolo, cu sistemul Wirtgen PERFORMANCE TRACKER, care oferă și alte beneficii valoroase, întreaga documentare privind cantitatea de material frezat, necesară elaborării documentelor, se poate face mult mai eficient, în regim automat și, foarte important, în timp real.

În plus față de noua serie F, toate mașinile de frezat la rece de mare capacitate de după 2010 pot fi echipate cu sistemul PERFORMANCE TRACKER

«CONNECTED MILLING»: CONCEPT CE IMPLICĂ FURNIZAREA ÎN TIMP REAL DE INFORMAȚII SPECIFICE
Un flux solid de informații este esențial pentru a asigura simplitatea, operativitatea și rentabilitatea oricărei proces tehnologic. Conceptul «CONNECTED MILLING» pus la punct de Wirtgen asigură un flux de informații direcționat între mașina de frezat la rece, operator, atelierul de service și serviciul de planificare. În acest scop, Wirtgen se bazează pe infrastructura soluției existente de telematică WITOS a grupului Wirtgen.

DOCUMENTAREA EXACTĂ A DATELOR PRIVIND PERFORMANȚELE ȘI CONSUMUL MAȘINII DE FREZAT
Utilizând un scaner laser, sistemul Wirtgen PERFORMANCE TRACKER, de urmărire a performanțelor mașinii de frezat la rece, determină profilul secțiunii transversale a îmbrăcăminții rutiere care urmează a fi frezată. Folosind coordonatele GPS și datele transmise de senzorii instalați pe mașina de frezat, sunt calculate cu exactitate suprafața și volumul materialului care urmează a fi frezate. Operatorul mașinii primește pe ecranul panoului său de comandă, permanent și în timp real, toate informațiile importante disponibile despre funcționarea mașinii. După finalizarea lucrărilor de frezare, un raport, care conține toate datele relevante privind performanțele de frezare și consumul mașinii, este generat automat în format Excel și PDF și este trimis prin e-mail la serviciul de planificare și atelierul de service.

SISTEMUL PERFORMANCE TRACKER: O MARE VALOARE ADĂUGATĂ FREZEI LA RECE
În plus față de caracteristica de documentare, care permite facturarea mai rapidă a lucrărilor de frezare și, bineînțeles, complet transparent, sistemul Wirtgen PERFORMANCE TRACKER permite, de asemenea, determinarea cu precizie a costurilor lucrărilor de pe un șantier de reabilitare a îmbrăcăminții rutiere.

Wirgen PERFORMANCE TRACKER folosește un scaner laser pentru determinarea cu precizie a profilului în secțiune transversală a îmbrăcăminții rutiere ce urmează a fi frezată



"De exemplu, datele privind performanțele și consumul mașinii de frezat, calculate cu precizie, nu numai că fac mai ușoară evaluarea proiectelor în curs, dar permit și evaluarea proiectelor viitoare”, explicau specialiștii de la Wirtgen. „Totodată, aceste date permit compararea mai ușoară a diferitelor mașini de frezat la rece din cadrul flotei, motiv pentru care sistemul PERFORMANCE TRACKER se dovedește și un instrument excelent de luare a deciziilor privind identificarea celei mai eficiente freze la rece pentru fiecare șantier."

WIRTGEN PERFORMANCE TRACKER: DISPONIBIL ȘI PENTRU ECHIPAREA ULTERIOARĂ A FREZELOR LA RECE DE MARE CAPACITATE
În afară de modelele din noua serie F, mașinile de frezat Wirtgen de mare capacitate, fabricate începând cu anul 2010 și deja în exploatare, pot fi echipate cu sistemul Wirtgen PERFORMANCE TRACKER. Datorită soluțiilor inteligente de hardware și software, modernizarea acestor freze la rece de mare capacitate este posibilă într-o singură zi, la sediul reprezentanțelor Wirtgen Group din orice țară.

Wirtgen PERFORMANCE TRACKER completează în cel mai înalt grad soluția telematică Wirtgen WITOS FleetViev, oferind un calcul transparent și exact al performanțelor de frezare

 

Machinery

Recent Posts:

Compania UTILBEN se mândrește cu un succes notabil pe care l-a obținut în doar 7 ani: vânzarea a 1.000 de utilaje de construcții Sunward în România. UTILBEN a încheiat un parteneriat cu producătorul Sunward Intelligent Equipment Group în anul 2017 și, d...


Citeste mai mult

Grupul Manitou, recunoscut la nivel mondial în domeniul echipamentelor specializate de manipulare și stivuire, a platformelor de lucru la înălțime și a utilajelor terasiere și de manipulare compacte, a anunțat la sfârșitul lunii februarie lansarea unei noi game de platforme ...


Citeste mai mult

HD Hyundai Construction Equipment (CE) a dezvăluit alte opt mini-excavatoare, cu greutăți de operare cuprinse între 1,7 și 5,5 tone, ce vor completă o gamă de 12 modele. Mini-excavatoarele din seria A, câștigătoare ale premiului RED DOT DESIGN, stabilesc noi niveluri de performan...


Citeste mai mult

Încărcătorul pe șenile este singura mașină pentru lucrări terasiere care poate face totul - curăță, încarcă, sapă, transportă, astupă și multe altele - chiar și în condiții de teren dificil, dur sau alunecos.Noul încărcător pe șenile Cat® 973 oferă o p...


Citeste mai mult