Contactati-ne pentru a ocupa unul dintre spatiile de mai sus
Newsletter nr. 3 / 2008

Vom avea benzinării pe A2

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) a transmis companiilor petroliere OMV, Rompetrol şi Petrom contractele privind construcţia de benzinării pe traseul autostrăzii Soarelui, Bucureşti-Cernavodă, la sfârşitul lunii septembrie fiind programată apariţia primelor staţii de benzină mobile. Conform contractului de concesiune, încheiat pe o perioadă de maximum 29 de ani, în termen de şase luni de la semnarea contractelor, investitorii vor fi obligaţi să finalizeze construcţia staţiilor de distribuţie a carburanţilor.

OMV va construi două benzinării, în zona kilometrului 66, iar Rompetrol patru staţii, la kilometrii 88 şi 139, iar Petrom va opera două benzinării, la kilometrul 111. 

La rândul său, directorul general al Rompetrol Downstream, Dan Roşu, a menţionat că Rompetrol va instala cele patru staţii mobile în termenul prevăzut, după ce va obţine toate avizele şi autorizaţiile necesare. Potrivit acestuia, staţiile mobile pot avea aproximativ 20.000 l de carburanţi şi sunt amplasate pe platformă de beton.
Anul XIII, nr. 145, mar 2018
 
 
 
Citeste-ne on-line!
 

Truck Power, Martie 2018
 
Truck Power, Martie 2018

NEXT AUTO, Februarie 2018
 
NEXT AUTO, Februarie 2018

Trenchless Romania Noiembrie 2017
 
Trenchless Romania, Noiembrie 2017
 




 
PARTENERI