Contactati-ne pentru a ocupa unul dintre spatiile de mai sus
Masini si Utilaje nr. 146

Sandvik Quarry Process Optimization III - A treia editie a unui succes

04.05.2018
Sandvik Quarry Process Optimization III - A treia editie a unui succes
In prima parte a lunii aprilie a a vut loc la Baile Tusnad cea de-a treia editie a seminarului Sandvik Quarry Process Optimization. Asa cum s-a intamplat inca de la debut, evenimentul a fost un succes, bucurandu-se de aprecierea tuturor celor prezenti.

Ajuns la a treia editie, Seminarul Sandvik si-a confirmat statutul de eveniment anual. Ca de obicei, au fost prezenti peste 100 de invitati din toata Romania, mai ales ca locatia a fost inspirat aleasa, fiind rezonabil accesibila din diverse parti ale tarii.

Sandvik este un grup industrial din Suedia, cu o traditie de 150 de ani in proiectarea si fabricarea unora dintre cele mai avansate produse din punct de vedere tehnic, grup ce detine pozitia de lider mondial in anumite domenii, care includ instrumente pentru industria miniera si constructii sau echipamente pentru forare.

Scopul a fost si anul acesta de a aduce laolalta reprezentanti ai celor mai puternice companii care activeaza pe piata productiei de agregate si de a oferi acestora, printr-o abordare extrem de transparenta, un aport de cunostinte si de notiuni prin intermediul specialistilor Sandvik. Invitatii au putut afla care sunt metodele de a-si minimiza costurile de productie si cum trebuie gandita o investitie in domeniul producerii de agregate de la A la Z.

Editia de anul acesta l-a avut ca invitat pe Stefan Wikstedt, Product Manager Crushing Wears, care a prezentat diverse tehnologii dezvoltate de compania suedeza. Acestea au inclus „Flexifeed”, un sistem patentat continand doua blindate intr-unul singur (unul extragrosier si unul grosier), testat initial pe statiile mobile si destinat situatiilor in care alimentarea materialului nu este constanta. Cu ajutorul acestei solutii, durata de viata a blindajului a fost extinsa cu 20-50% iar rata de productie a crescut cu 5%. O alta tehnologie, exclusiv de la Sandvik si destinata concasoarelor superioare, implica posibilitatea inlocuirii partii inferioare a inelului concav in continuarea profilului uzat.

La concasoarele superioare cu falci,pentru aplicatii extrem de abrazive, este disponibil un nou aliaj, M8, gandit pentru a afecta pozitiv costul pe tona produsa. un alt tip de material exclusiv Sandvik este HX900, care poate creste durata de viata a blindajelor laterale de 5-7 ori. Prezentarea a inclus si un studiu de caz comparativ intre o camera de concasare Sandvik si una competitoare, la care diferenta in favoarea suedezilor urca pana la 10.000 de tone in plus anual de material procesat. De altfel, referitor la acest aspect, Stefan Wikstedt a declarat ”lucrez cu produsele acestea de 30 de ani si nu am pierdut niciodata vreo competitie daca ne uitam la capacitatea de material procesat.”

Participantii au luat parte si la o simulare de soft concasor, care poate eficientiza productia in functie de anumite informatii stricte care trebuie introduse. In cazul in care valorile de lucru sunt introduse corect, acuratetea este de 95-97%. Aplicatia „OptiAgg” este specifica fiecarei aplicatii in parte, tine de modelul matematic al materialul, al rocii clientului si al configuratiei alese pentru statie.

De la teorie la practica
Ca de obicei, evenimentul a cuprins si o vizita la o statie sortare concasare, apartinand companiei Dio Andezit si situata in Malnas. Ca o picanterie, anul trecut, la finalul partii teoretice, participantii au creat un flux teoretic de sortare concasare, pe care, cu ocazia acestei editii, cei prezenti l-au putut vedea pe viu, chiar daca intr-o varianta usor adaptata. Statia nu era finalizata, ceea ce a adus o noua tematica evenimentului. Practic, prima editie a inclus o vizita la poate cea mai moderna statie de acest tip din tara, care fusese inaugurata cu scurt timp inainte. In 2017, participantii au putut vizita o statie care livra deja de ani buni, avand asadar sansa de a aprecia rezistenta in timp a produselor Sandvik. Iar anul acesta am putut vedea echipamentele in timpul procesului de instalare. Este vorba de o statie cu capacitatea totala de 300 de tone/ora, proiect caracterizat printr-o flexibilitate extinsa, cu posibilitatea de a produce concomitent foarte multe tipuri de produse. Cat despre reusita evenimentului in sine, poate cel mai bine a pus „punctul pe i” Nelu Ochi, chiar beneficiarul statiei vizitate si client Sandvik inca din 2006, a carui interventie a incheiat partea teoretica a programului. Acesta a apreciat sansa pe care seminarul o ofera de a socializa si de a imparti opinii in folosul tuturor celor prezenti.

”Sandvik are mereu o solutie buna, iar noi am avut nevoie de una speciala, care a fost asigurata fara probleme de echipa din Romania. Oamenii acestia au venit in afacerea mea ca si cum ar fi fost si afacerea lor. Mi-au oferit cea mai buna solutie pentru nevoile mele, m-au ajutat si pe zona de finantare, practic nu mai ramasese decat sa mi-o dea gratis” a glumit acesta cu privire la reusita parteneriatului cu Sandvik.


Interviu Cristian Rusu, Business Line Manager C&S, Sales Area Russia and CIS, Sandvik Mining and Rock Technology.

Masini&Utilaje: Cred ca deja putem spune ca seminarul Sandvik este un eveniment de traditie. Care sunt impresiile dupa trei editii? Ce s-a imbunatatit si ce mai e de facut pentru anii urmatori?
Cristian Rusu: Sunt extrem de multumit deoarece prezenta a crescut de la an la an. Consider ca unul dintre cele mai mari castiguri atat pentru Sandvik cat si pentru participanti este faptul ca am reusit sa cream o comunitate in cadrul careia se schimba impresii, bune practici etc. Feedback-ul clientilor este extrem de important pentru noi deoarece ceea ce facem este perfectibil iar parerile acestora ne ajuta sa dezvoltam ulterior produsele astfel incat sa satisfaca cerintele clientilor nostrii. Noi dorim sa fim referinta in industrie si sa stabilim standarde la cel mai inalt nivel iar acest lucru nu se poate realiza fara partenerii nostri ce opereaza echipamentele Sandvik. In fiecare an am ridicat stacheta si vom face acest lucru si pentru editia de anul viitor. Deja este conturata structura evenimentului de anul viitor dar din pacate nu pot dezvalui mai multe detalii pentru ca nu vreau sa stric surpriza.

Masini&Utilaje: A reusit acest eveniment sa duca la optimizari ale diverselor aplicatii, asa cum si-a propus initial?
Cristian Rusu: Scopul nostru declarat a fost acesta iar discutiile extrem de constructive avute cu participantii pe durata evenimentului imi dau convingerea ca am realizat ceea ce ne-am propus. Sandvik nu vinde echipamente ci solutii pentru concasare-sortare. Noi vedem relatia cu clientii ca pe un parteneriat si acceptam provocarile oferite in a studia aplicatia partenerilor nostri si de a le optimiza astfel incat costurile operationale sa scada iar partenerul nostru sa devina extrem de competitiv intr-o piata destul de dificila precum cea din Romania. Investim foarte mult in expertiza colegilor nostri pentru ca din punctul meu de vedere factorul uman este extrem de important si oricat de performant ar fi un echipament nu va excela fara suportul corespunzator. Investim foarte mult in partea de suport informatic de care angajatii Sandvik au nevoie in a raspunde provocarilor din piata ca atare una dintre prioritatile Sandvik este dezvoltarea programelor de simulare atat a statiilor/procesului de concasare cat si a ceea ce se intampla in camera de concasare in ideea de a optimiza atat mixul de produse si capacitatea dar si de a scade uzura si implicit costurile operationale. Dorim sa scoatem din ecuatie ghicitul iar ceea ce propunem partenerilor sa fie extrem de bine documentat. Aceste softuri de simulare stau la baza garantiilor de proces pe care le emitem.

Masini&Utilaje: Cum s-a prezentat anul 2017 din punct de vedere comercial si care sunt perspectivele pentru 2018?
Cristian Rusu: Din punct de vedere comercial in 2017 ne-am atins targetele de vanzari dar a fost mult sub potentialul pietei din Romania. Potentialul este extrem de mare si sunt optimist pentru viitor.

Anul XIII, nr. 151, sep 2018
 
 
 
Citeste-ne on-line!
 

Supliment M&U, Aprilie 2018
 

TRUCK POWER , Iulie 2018
 
Truck Power, Iulie 2018

NEXT AUTO, Iunie 2018
 
NEXT AUTO, Iunie 2018
 


 
 

PARTENERI