Contactati-ne pentru a ocupa unul dintre spatiile de mai sus
Masini si Utilaje nr. 155

Bauma 2019

12.02.2019
Bauma 2019
Cel mai mare targ comercial din lume devine si mai mare – mai multi expozanti, mai multe oportunitati si, bineinteles, mai multi vizitatori.

In perioada 8 – 14 aprilie se va deschide expozitia internationala de masini si utilaje pentru constructii, vehicule si materiale de constructii, echipamente miniere si componente - Bauma 2019. Spatiul total alocat prezentarii exponatelor s-a marit cu 9.000 2, ajungand la 614.000 m2, iar cererea la nivel mondial pentru spatiu expozitional a depasit deja 3.500 de expozanti din 55 de tari. Noi oportunitati, realitatea virtuala, care va aduce santierul in salile de prezentare, si Bauma PLUS (PLUS ONSITE si PLUS MOVE), noi concepte digitale interactive de participare ce ofera oportunitati suplimentare de expunere, dincolo de standurile clasice, vor asigura, cu siguranta, un aflux de peste 600.000 de vizitatori.

Text: Valeriu BEZDEDEANU

La Bauma 2019, cei mai importanti producatori din lume isi vor prezenta evolutia lor si vor discuta oportunitatile si provocarile prezentate de noile tendinte din industria masinilor si echipamentelor pentru constructii.

Electromobilitatea si vehiculele fara sofer
O tendinta majora este deja in curs de dezvoltare: industria masinilor de constructii opteaza din ce in ce mai mult pentru energii alternative de actionare a masinilor. In viitor, pe piata nu va mai exista un singur sistem de actionare, ci o gama din ce in ce mai larga de sistem concurente de actionare. Electromobilitatea si, in special, vehiculele fara sofer sunt vazute ca factori cheie in viitor.

„An constatat ca vehiculele electrice si cele fara sofer sunt doua domenii care castiga tot mai mult teren in randul producatorilor si furnizorilor de servicii din industria masinilor de constructii.
Ca atare, intentionam ca la Bauma 2019 sa evidentiem aceste subiecte fierbinti pe o aceeasi platforma. Important este de notat faptul ca vom prezenta nu numai diversele game de aplicatii posibile ale produselor principalilor producatori, dar vom asigura si o platforma pentru discutarea obiectivelor, potentialului si durabilitatii noilor tehnologii”, declara Mareile Kästner, director de proiect la Bauma 2019.

Conform multor producatori de masini de constructii, producerea de masini „mai curate”, mai silentioase si mai eficiente reprezinta obiectivul viitor al electromobilitatii. Deja, tot mai multe companii isi modernizeaza masinile din gama de putere mica, instalandu-le actionari complet electrice. De asemenea, se manifesta un interes ridicat si pentru vehiculele hibride.

Solutii pentru a permite accesul vehiculelor de constructii fara sofer exista deja in anumite zone din industria miniera si din alte domenii conexe. Aceste solutii sunt in mod special potrivite pentru utilizarea in cariere, deoarece, aceleasi trasee de deplasare sunt intotdeauna urmarite de la locul de incarcare la cel de procesare.
Exista, de asemenea, planuri viitoare pentru excavatoare care, de exemplu, vor putea sa faca excavari in mod autonom.

Vor fi prezenti cei mai importanti din domeniul electromobilitatii si vehiculelor fara sofer: Hydac, Komatsu, Siemens, Wacker Neuson, Mecalac, ZF, Doosan Bobcat, MAN Truck, Liebherr, Perkins Engines si Bosch Rexroth.

Santierul de constructii de maine: modern – „smart” - conectat
Tendinta actuala in industria masinilor de constructii, bine conturata si la Bauma 2019, este digitizarea. Producatorii mondiali de masini si echipamente de constructii iti vor prezenta tehnologiile digitale si vor participa la discutii despre oportunitatile si provocarile noilor tehnologii. Multitudinea de aplicatii si infrastructurile de date bazate pe „cloud”, portofoliile de servicii digitale si solutiile de securitate, toate anunta o schimbare de paradigma si o noua forma a modului cum se va lucra in viitor.

Va fi posibila realizarea si automatizarea proiectelor de constructie mai eficient, mai rapid si mai rentabil, fara a face rabat la calitate. Pentru aceasta, toate partile implicate in desfasurarea lucrarii trebuie, de exemplu, sa fie perfect conectate una cu cealalta, iar procesele trebuie sa se desfasoare digital. Sistemele initiale pentru aceste scopuri, exista deja si vor putea fi vazute la Bauma 2019.

„Digitizarea industriei constructiilor devine tot mai importanta. Multe masini pntru constructii sunt deja echipate cu interfete de comunicatii care furnizeaza date complete, de exemplu privind localizarea si consumul de combustibil. Aceasta evolutie se reflecta, de asemenea, la Bauma 2019. La aceasta expozitie vizitatorii, nu numai ca vor putea sa afle detalii despre tehnologiile digitale initiale, ci si sa faca schimb de opinii cu expozantii despre potentialul lor”, declara Mareile Kästner, director de proiect la Bauma 2019.

Coordonarea in acelasi timp a tuturor activitatilor de pe mai multe santiere de constructie, uneori situate la mii de kilometri distanta, nu mai este o viziune a viitorului. Deja, solutiile digitale bazate pe „cloud” permit desfasurarea unor astfel de proiecte, iar planificarea, implementarea, monitorizarea si optimizarea proiectelor de constructie a intrat in era digitalizarii. Mai multe masini si echipamente de constructie, chiar si macarale, pot fi controlate de la distanta, dintr-un centru de control central pentru a-si desfasura activitatea fara operator.

La Bauma 2019, vizitatorii vor putea discuta si despre potentialul sistemelor digitate individuale cu expozanti precum Leic, Topcon si Trimble.

Sustenabilitatea in minerit a devenit o oportunitate de afaceri
Mineritul va fi una dintre temele principale la Bauma 2019. De aceea, la acest targ comercial international se vor reuni toti actorii cheie din industria miniera. Mineritul reprezinta o problema a viitorului si, de aceea, producatorii de echipamente miniere vor dori sa scoata in evidenta potentialul tehnologiilor integrate in echipamentele expuse.

Durabilitatea este subiectul tendintei de astazi, si in minerit. Interesul se extinde cu mult dincolo de domeniile consumului de energie si a utilizarii resurselor. Toate industriile cauta in prezent surse de energie si materii prime alternative, la preturi reduse si ecologice. Discutiile la nivel mondial si transferurile de tehnologie constituie factorii principali in efortul de a incuraja cu succes dezvoltarea durabila in minerit. In acest sens, Bauma 2019 va servi drept platforma pentru concentrarea atentiei asupra industriei miniere.

Mai putina energie, mai putine resurse: cerintele privind viitorul industriei miniere sunt clare. Aceasta transformare afecteaza toate aspectele legate de minerit – in oricare regiune a lumii. Din acest motiv problema sustenabilitatii joaca un rol din ce in ce mai important pentru industrie. Scopul nu este numai de optimiza utilizarea energiei si a resurselor, ci si de a adopta pentru functionarea echipamentelor energii alternative si noi tehnologii. Noile tehnologii nu alimenteaza aceasta tendinta doar din punct de vedere ecologic si economic, ele creeaza si beneficii pentru societate.

In contextul acestui fapt, interesul pentru o industrie miniera sustenabila este in crestere, iar la Bauma 2019 aceasta tendinta va constituii un punct de atractie pentru vizitatori. „Prin selectarea temei sustenabilitatii, Bauma 2019 se concentreaza pe o problema reala a viitorului”, declara Mareile Kästner, director de proiect la Bauma 2019. „Nu exista alt loc in care toti actorii cheie din industrie sa poata avea ocazia sa discute atat de temeinic problema sustenabilitatii. Acest lucru va face din Bauma 2019 locul ideal pentru desfasurarea unor afaceri de succes.”

Producatori precum ABB, DSI, FAM Förderanlagen, FLSMIDTH, Haver Niagara, Komatsu, KGHM Zanam, Miller Technology, Paus, Siemens, ThyssenKrupp Industrial, WEIR Minerals si multi altii isi vor prezenta cele mai importante produse si inovatii.
Anul XIV, nr. 155, ian 2019
 
 
 
Citeste-ne on-line!
 

Trenchless Romania, November 2018
 
Trenchless Romania, November 2018

TRUCK POWER , Octombrie 2018
 
Truck Power, Octombrie 2018

NEXT AUTO, Septembrie 2018
 
NEXT AUTO, Septembrie 2018

Concrete Romania, August 2018
 
 
 
 

PARTENERI