Follow us


Aboneaza-te la newsleter

Machinery

FINISORUL DE BETON CU COFRAJ GLISANT SP 1600 DE LA WIRTGEN STABILEȘTE MAI MULTE RECORDURI MONDIALE PENTRU TURNAREA ÎMBRĂCĂMINŢII DIN BETON DE CIMENT, ÎN INDIA

FINISORUL DE BETON CU COFRAJ GLISANT SP 1600 DE LA WIRTGEN STABILEȘTE MAI MULTE RECORDURI MONDIALE PENTRU TURNAREA ÎMBRĂCĂMINŢII DIN BETON DE CIMENT, ÎN INDIA

Construcția de noi autostrăzi cu îmbrăcăminte rutieră din beton de ciment sporește eficiența traficului rutier din India. Pe șantierul unei astfel de autostrăzi, care leagă orașul indian Vadodara și metropola globală Bombay, finisorul de beton cu cofraj glisant WIRTGEN SP 1600 a reușit să-și demonstreze potențialul maxim de putere și să stabilească patru recorduri mondiale.

Principalul proiect „Vadodara- Mumbai Expressway” reprezintă o porțiune a autostrăzii „Delhi- Mumbai Expressway”, care leagă capitala Indiei New Delhi și Mumbai și are o lungime de 1.350 km. Acest proiect de construcție, care este realizat ca parte a Programului Național de Dezvoltare a
Autostrăzilor din India, traversează șase state și, datorită amplorii sale, a fost împărțit în peste 50 de proiecte individuale ce au fost atribuite de Autoritatea Națională a Autostrăzilor din India (NHAI). Inițial, carosabilul va fi lărgit la opt benzi, cu patru benzi pe sens. Luând în considerare dezvoltarea pe termen lung, a fost asigurat suficient spațiu pe mijlocul autostrăzii, între cele două sensuri de mers, pentru a putea construii acolo alte patru benzi de circulație suplimentare.

Autostrada, adesea considerată coloana vertebrală a coridorului industrial Delhi- Mumbai, reduce timpul de călătorie de la New Delhi la Mumbai de la 24 la 12 ore. În plus, conexiunea directă reduce semnificativ distanța de călătorie între cele două orașe mari. Acest lucru are un efect pozitiv asupra consumului de combustibil și, prin urmare, asupra emisiilor de gaze de eșapament, dar și asupra costurilor călătoriei. NHAI (Autoritatea Națională a Autostrăzilor din India) anticipează un trafic zilnic mediu de 100 000 UEA (unități echivalente auto). Un proiect de această amploare necesită performanțe maxime în ceea ce privește randamentul și calitatea instalației pentru turnarea șapei de beton.

”Viteză excelentă de lucru. Întreținere simplă. Mașina funcționează fără probleme chiar și atunci când se stabilesc recorduri.” - THANVIR KHAN, DIRECTOR DE ȘANTIER, PATEL INFRASTRUCTURE PVT. LTD.

PROIECTUL DE CONSTRUCȚIE:
• Extinderea autostrăzii Delhi-Vadodara- Mumbai;
• Lungimea întregului proiect de construcție: 1.350 km;
• Data planificată de finalizare a întregului proiect: ianuarie 2023;
• Lungimea secțiunii în construcție (km 292 - km 323): 31 km;
• Distanța măsurată pentru recordul mondial: 2,56 km (1,28 km pe s ens).

CONDIȚII IMPUSE PENTRU STABILIREA RECORDULUI:
• Fereastra de timp permisă pentru stabilirea recordului mondial: 24 de ore;
• Lățimea pavajului: 18,75 m;
• Grosimea pavajului: 300 mm;
• Utilizarea betonului de calitate pentru pavaj (PQC);
• Introducerea complet automatizată și integrată în mașină, a știfturilor și tiranților.

MAȘINI UTILIZATE:
• Finisor de beton cu cofraj glisant, SP 1600 (modificat pentru o lățime de pavaj de 18,75 m);
• Mașină de post-tratare a suprafeței de beton, TCM 180 (modificat pentru o lățime de pavaj de 18,75 m).

COMPANIA CARE EXECUTĂ LUCRĂRILE:
• Patel Infrastructure Pvt. Ltd.

RECORDURI STABILITE LA TURNAREA PAVAJULUI DE BETON – ORELE TREC, IAR TRENUL DE MAȘINI PENTRU TURNAREA STRATURILOR DE BETON ESTE ÎN MIȘCARE
Tentativa de record a început pe data de 1 februarie 2021, la ora 8:00 și s-a încheiat 24 de ore mai târziu. În această regiune a Indiei este iarnă, dar temperatura era de 28o C. Cu un finisor de beton cu cofraj glisant model SP 1600, modificat de WIRTGEN, compania Patel Infrastructure Pvt. Ltd. a reușit ca în 24 de ore să realizeze pe un sens, o secțiune de autostradă cu patru benzi, plus benzile de urgență, cu o lățime de lucru de 18,75 m și pe o distanță de 2,56 km, stabilind astfel un nou record mondial. De fapt, patru recorduri mondiale au stabilite în timpul acestui proiect, ele fiind înscrise în Cartea Recordurilor din India și în Cartea de Aur a Recordurilor:
• Turnarea celei mai mari cantități de beton de calitate (PQC) în 24 de ore – 14 613,30 m³;
• Producția celei mai mari cantități de beton de calitate (PQC) în 24 de ore – 14 370 m³;
• Cea mai lungă secțiune continuă de beton de calitate (PQC) pe o lățime de 18,75 m în 24 de ore - 1,280 m;
• Construirea celei mai mari suprafețe a unei autostrăzi de beton de calitate (PQC) în 24 de ore – 48 7 11 m².

”SP 1600 este echipat standard pentru lățimi de lucru de până la 16 m. Acest proiect special a necesitat o lățime de lucru mai mare. În strânsă cooperare cu colegii noștri de la WIRTGEN India, am reușit să dezvoltăm o soluție specifică pentru șantierul companiei Patel și să extindem lățimea de lucru. Finisorul modificat a putut lucra pe o lățime de pavaj de 18,75 m. Mașina de tratat suprafața TCM 180 a fost, de asemenea, modificată la această lățime.” - THANVIR KHAN, DIRECTOR DE ȘANTIER, PATEL INFRASTRUCTURE PVT. LTD.



FOLOSIREA FLEXIBILITĂȚII ȘI A FORȚEI INOVATOARE PENTRU A CREA SOLUȚII SPECIFICE CLIENTULUI ȘI PENTRU A OBȚINE O PRODUCTIVITATE MAXIMĂ
Finisorul cu cofraj glisant SP 1600 în mod profitabil și cu o precizie ridicată asigură turnarea suprafețelor de beton cu o lățime de lucru de până la 16 m, pentru traficul rutier, trotuare, zone industriale sau piste de aeroport ori benzi de circulație aeroportuare. Poate fi folosit, de exemplu, pentru crearea de autostrăzi într-o singură trecere, la lățimea maximă.

Dar, uneori, chiar și asta nu este suficient. Prin urmare, echipa de cercetare și dezvoltare WIRTGEN a dezvoltat, în strânsă colaborare cu Patel Infrastructure Pvt. Ltd., o soluție specială personalizată pentru clientul său. Mașina și în special echipamentul de turnat beton au fost extinse la o lățime de lucru de 18,75 m. Aceasta a presupus adăugarea de piese de extensie pentru fiecare componentă, chiar și pentru echipamentul extrem de complex de instalare a barei de dibluri. Pe de altă parte, finisorul a trebuit să poată compensa greutatea suplimentară enormă, asigurând în același timp o nivelare de înaltă precizie. Deplasându-se în spatele finisorului cu cofraj glisant, mașina de post-tratare a suprafeței de beton TCM 180 a trebuit să-i fie adaptată și ei lățimea de lucru, care a crescut la 18,75 m, pentru a distribui eficient dispersia anti-evaporare pe suprafața betonului.

ASISTENȚĂ TEHNICĂ UNICĂ PENTRU CLIENȚII DIN ÎNTREAGA LUME PRIN ECHIPA DE SERVICE A LUI WIRTGEN GROUP
Pentru a asigura funcționarea fără probleme a mașinilor modificate conform specificațiilor clientului, pe șantier s-au aflat în permanență patru tehnicieni de la WIRTGEN. La fiecare oră, 45 de vehicule de transport livrau beton la fața locului pentru alimentarea cu suficient material a finisorului de beton cu cofraj glisant. Pentru a ține pasul cu furnizarea acestei cantități enorme de beton, a fost necesară o viteză medie de turnare a betonului de 1,8 m/min. Cu bara integrată pentru inserția automată a diblurilor filetate (DBI) și împingătorul central al armăturiilor (CTBI), au fost instalate aproximativ 30000 de știfturi și tiranți de legătură. Aceste componente oferă stabilitate structurii și conectează plăcile între ele, astfel încât pavajul să reziste garantat la solicitările traficului timp de mulți ani.

ASISTENȚĂ TEHNICĂ
• Service de atelier;
• Service pe șantier.

PIESE DE SCHIMB
• Piese OEM;
• Catalog „Piese și altele”.

EXPERTIZĂ
• Instruire;
• Consultanță pentru aplicații;
• Sistem de informare WIDOS.

ACORDURI DE SERVICII TEHNICE
• SmartService;
• Soluție telematică WITOS® FleetView.

SP 1600 INSET, TREN DE MAȘINI PENTRU TURNAREA BETONULUI PE CALEA SUCCESULUI
Recordurile mondiale nu au nevoie de comentarii. SP 1600, cu specificațiile sale, este sinonim cu performanțe foarte ridicate în turnarea straturilor de betonului. În plus, fiabilitatea pe termen lung este, de asemenea, una dintre caracteristicile cheie pe drumul către succesul proiectului. Lucrarea cu finisorul de beton cu cofraj glisant ar putea fi astfel finalizată, dincolo de secțiunea evaluată pentru recordul mondial, pe întreaga secțiune a lucrării. Echipa de la Patel Infrastructure, care lucrează în acest proiect major cu finisorul de beton, mai are încă mulți kilometri în față, pe care îi vor construi cu trenul de pavaj SP 1600 de la WIRTGEN.

”Suntem extrem de încântați că am reușit să facem față acestei lucrări colosale și să facem istorie în industria construcțiilor rutiere din India. Acest proiect civil implică o mulțime de factori, a căror suprapunere trebuie strict controlată. Scopul nostru a fost să stabilim noi standarde în construcția de drumuri, dar și să facem acest lucru în mod responsabil.” - ARVIND PATEL, DIRECTOR GENERAL, PATEL INFRASTRUCTURE PVT. LTD.

”Mașina funcționează perfect, iar sistemul de control este intuitiv.” - LAXMAN PAL, OPERATOR SP 1600, PATEL INFRASTRUCTURE PVT. LTD.

Machinery

Recent Posts:

Gama de încărcătoare frontale pe pneuri „DL-7” de la Doosan este o linie completă de utilaje de generație viitoare, echipate cu motoare noi și puternice compatibile cu standardul Stage V, care oferă o productivitate mai mare, o eficiență sporită a consumului de combustibil...


Citeste mai mult

Nacela autopropulsată de tip foarfecă Sunward SWSL 1212HD este un model performant și eficient, perfect pentru piața din România. Renumitul producător Sunward a creat această nacelă electrică pe baza a 3 principii cheie: structură compactă, ușurință în operare și siguranț...


Citeste mai mult

Prin extinderea gamei Lokotrack® sunt acoperite cerințele producătorilor de agregate și mai mult. Lokotrack LT200HPX™ și Lokotrack LT220GP™ sunt cele două noi concasoare mobile cu con ce au fost lansate în premieră de Metso Outotec în cadrul evenimentului live de st...


Citeste mai mult

Două mașini CASE, un încărcător frontal 721 G și un încărcător compact pe șenile TV450, au fost antrenate recent într-o operațiune unică în Florența: pregătirea unui arene de jocuri în inima orașului, în decorul evocator și impresionant al pieței Sa...


Citeste mai mult