Follow us


Aboneaza-te la newsleter

News

Nominalizații pentru Premiile pentru Inovație – INTERMAT 2024

Nominalizații pentru Premiile pentru Inovație – INTERMAT 2024

În perioada 24 – 27 aprilie 2024, în nordul Parisului, în Parcul pentru Expoziții Villepinte, se va desfășura a 12-a ediție a târgului internațional trienal INTERMAT 2024, expoziție de soluții și tehnologii durabile pentru sectorul de excelență al construcțiilor și lucrărilor publice.

În cadrul INTERMAT 2024 se desfășoară și a 9-a ediție a competiției internaționale Premiile pentru Inovație - INTERMAT, unde vor fi recompensate materiale, echipamente, tehnologii, servicii sau produse care contribuie la promovarea progresului în industria construcțiilor, infrastructurii și  materialelor pentru construcții. După cum ne-am obișnuit deja, la această competiție participă toți expozanții și co-expozanții INTERMAT 2024 care prezintă un produs, un serviciu, un echipament, o tehnologie sau o soluție tehnică care contribuie la progresul în sectorul construcțiilor și al infrastructurii și care abordează problemele unuia dintre cele 5 domenii de specialitate ale salonului:

  • Sectorul construcțiilor, inginerie civilă și industria betonului
  • Tranziție energetică și emisii reduse de dioxid de carbon
  • Noi tehnologii și energii
  • Drumuri, industria materialelor și fundații
  • Lucrări de terasamente, demolare și transport


Diversitatea și inventivitatea produselor, echipamentelor, tehnologiilor și serviciilor premiate de juriu ilustrează capacitatea extraordinară de inovare a producătorilor de echipamente, precum și excelența practicilor acestora în furnizarea colectivă de soluții inovatoare, durabile și adaptate la nevoile profesioniștilor din domeniul construcțiilor.

Printre noutățile acestei a 9-a ediții, participanții au putut concura în cadrul unor noi domenii de activitate: „Noi tehnologii și energie” și „Tranziție energetică și emisii reduse de dioxid de carbon”. În plus, vor fi decernate și patru premii speciale care vor recunoaște inițiativele companiilor care oferă o anumită inovație: Premiul World of Concrete, Premiul pentru inițiative și soluții cu emisii reduse de carbon, Premiul Strat-up și Premiul pentru siguranță.

După încheierea depunerii dosarelor pentru concurs, pe 13 decembrie 2023 și 8 ianuarie 2024 un juriu format din 17 membri, profesioniști și experți francezi și internaționali, s-a reunit pentru a stabili nominalizații Premiilor pentru Inovație – INTERMAT 2024. Pe 18 - 19 ianuarie 2024, în cadrul Zilelor Presei INTERMAT, ce s-au desfășurat pe Hipodromul Longchamp, au fost anunțați cei 30 de expozanți care mai sunt acum în cursă pentru a deveni câștigătorii premiilor INTERMAT. Juriul se va reuni pentru ultima dată pe 6 martie 2024 pentru a selecta câștigătorii în fiecare dintre cele 5 domenii și 4 premii speciale. Câștigătorii vor fi anunțați în cadrul ceremoniei de decernare a premiilor din 24 aprilie, prima zi de desfășurare a expoziției.

Cei șase nominalizați la categoria „Sectorul construcțiilor, inginerie civilă și industria betonului”, sunt următorii:

  • AraNea Composite – cu inovația, compozit pe bază de fibre de sticlă;
  • Betolar Pic- cu inovația, Geoprime®, placă beton cu alveole;
  • Grupul PUTZMEISTER – cu inovația, autobetoniera e-Mixer iONTRON;
  • Sateco – cu inovația,ThermoKit, cofraj metalic izolator și cu încălzire;
  • Selfbeton – cu inovația, distribuitor automat de beton SELFBETON;
  • Selfbeton – cu inovația, E-SELFTOUPIE, e-Mixer instalat pe remorcă monoax, pentru livrări de beton cu volume mai mici de un metru cub.


Cele cinci nominalizări la categoria „Tranziție energetică și emisii reduse de dioxid de carbon” sunt următoarele:

  • MARINI FAYAT – cu inovația, Marini EvoDRYER, tehnologie pentru reciclarea asfaltului;
  • Multitel Pagliero Spa – cu inovația, noua gamă electrică Axon: platforme telescopice de lucru la înălțime, MT 162 Axon și MJE 250 Axon, montate pe autoșasiuri Daily-e;
  • Novum Tech – cu inovația, sisteme de electrificare complete (baterie – grup motopropulsor – calculator de gestiune – auxiliare) pentru vehicule rutiere, vehicule industriale și vehicule agricole;
  • Moog Construction – cu inovația, Zquip®, platformă modulară plug-and-play, cu baterii, pentru alimentarea motoarelor electrice ce antrenează sistemele hidraulice;
  • Moog Construction – cu inovația, TerraTech EcoSystem, un ecosistem electric integrat, dovedit, care combină software de control, hardware durabil și informații digitale prin IoT.


Cei șapte nominalizați la categoria „Noi tehnologii și energii” sunt următorii:

  • Bergerat Monnoyeur France – cu inovația, digitalizare, inteligență artificială și realitate augmentată pentru gestionarea flotei;
  • CHRONO Flex – cu inovația, echipament de filtrare a uleiului hidraulic, utilizabil pe șantier;
  • Cojali Parts Franța – cu inovația, Jaltest Diagnostic AR, sistem de diagnosticare multi-brand bazat pe realitatea augmentată;
  • Excess Engineering AS – cu inovația, actuator electric - o opțiune fără hidraulică
  • KOMATSU EUROPE INTERNATIONAL NV – cu inovația, set de instrumente smart, ieftine, pentru facilitarea colectării datelor de pe un șantier complex de terasamente în construcție;
  • Moasure – cu inovația, Moasure® ONE™, primul instrument de măsurare din lume bazat pe mișcare, care transformă sectorul construcțiilor și ingineriei civile;
  • Tenstar Solution AB – cu inovația, spațiu virtual de antrenament Tenstar, cu mai multe simulatoare, care permite mai multor utilizatori să se antreneze împreună în diverse domenii precum construcții, agricultură sau sectorul transporturilor.


Cele cinci nominalizări la categoria „Drumuri, industria materialelor și fundații” sunt următoarele:

  • BOMAG – cu inovația, asistența la frânarea de urgență Bomag, tehnologie concepută pentru mașinile destinate construcției de drumuri;
  • DMS Technology GmbH – cu inovația, controlul automat al lamei de nivelare a excavatorului (EBC);
  • Ermont – Grupul Fayat – cu inovația, TSX, instalație cu un singur tambur pentru producerea continuă a asfaltului, ecologică, capabilă să recicleze până la 70% din agregatele asfaltice;
  • Supply Company – cu inovația, pigmenți sub formă de comprimate;
  • Grupul WIRTGEN – cu inovația, reciclarea chimică a sculelor de frezare a mașinilor de frezare la rece.


Cei șapte nominalizați la categoria „Lucrări de terasamente, demolări și transporturi” sunt următorii:

  • Cangini Benne SRL – cu inovația, sistem de siguranță Evo aplicat la cuplajele rapide, ce permite verificarea din cabină a corectitudinii cuplării atașamentelor;
  • DURATRAY International – cu inovația, Smart Tray (ST), înveliș interior de acoperire a podelei benelor suspendate care poate monitoriza automat starea sa (structurală și uzură) și o poate raporta utilizatorului online și în timp real;
  • DMS Technology GmbH – cu inovația, graifer de sortare SG, cu cilindru hidraulic cu dublă acțiune, complet închis, inclusiv accesoriul de suport Softgrip;
  • DYNASET OY – cu inovația,  HRVB, cupa de vid cu reciclare hidraulică este un accesoriu pentru excavatoare, pentru colectarea, reciclarea și sortarea materialelor, a fierului vechi și a altor materiale similare pe șantiere, parcuri, drumuri și căi ferate,  ce funcționează și ca suflantă de aer;
  • MINITOP – cu inovația, Tracksformer, patru tipuri de dispozitive pentru schimbarea șenilelor mini-încărcătoarelor compacte în funcție de condițiile de lucru;
  • Steelwrist France – cu inovația, Open-S, standard global pentru cuplaje rapide complet automate;
  • Steelwrist France – cu inovația, TCX, cuplaj basculant pentru mini-excavatoare.
News

Recent Posts:

CoBuild, cel mai așteptat eveniment al industriei de construcții din regiunea est europeană, își deschide porțile între 16-18 mai la Ciugud, județul Alba. Ediția a II-a a acestui târg festival promite să aducă împreună pasionații de utilaje de construcții și tehn...


Citeste mai mult

Divizia de construcții a grupului Maxagro, cunoscută și sub numele de Compania Drumuri și Poduri Banat, a inaugurat cea de-a treia stație de asfalt din portofoliu. Situată lângă Timișoara, în comuna Sânandrei, investiția reprezentată de stația de asfalt face din Drumuri...


Citeste mai mult

În cadrul unui show desfășurat la centrul JCB World Headquarters, din Staffordshire, Regatul Unit (UK), JCB a dezvăluit presei de specialitate noile sale produse lansate în acest an. Noul dumper electric 3TE JCB își extinde oferta de dumpere 100% electrice de șantier cu șas...


Citeste mai mult

Libertatea lansează o nouă provocare pentru toți colecționarii pasionați de automodelism, sub forma unei machete la scara 1/8, pe care fanii celui mai îndrăgit automobil românesc din toate timpurile și-o pot construi singuri.Dacia 1300 reprezintă o bornă importantă a istoriei a...


Citeste mai mult